Peștele răbdării 

Îmi place aici. Și copiilor. 

-Hai, tati,  hai să pescuim!

-Hai…

Bine, e o plăcere să pescuiești cu copiii, că au împreună câtă răbdare aveam eu când mă căra tata cu semicursiera ( e o bicicletă veche, rusească )  pe malul Oltului.  Mai mult descurca unditele pe care le incurcam eu. Nu prea se supăra.  Nici eu. 

Ma uit la ele și văd că nu înțeleg nimic din pescuit și valorile activității, cum nu înțelegeam nici eu. 

Li-ni-ste… Singurătate.  Relaxare. 

N-ai vedea. 

-Ciupe? Trage? Când prind peștele?  Pot să trag? Acum? Acum? Nu l-am prins.  Aruncă-mi iar.  Lasă că arunc singură. Nu pot!  Când prindem pește?  

-Poate mâine.  Copii, aveți răbdare!  

-Eu plec.  

Și pleacă. Copilul mic se întoarce.  

-Am avut destulă răbdare?  Pot să trag? 

-Tragi.

Și-l trage.

-Am pins un pește!  Am pins un pește!  

-Vezi, dacă ai răbdare?  

Pentru 5 secundă ne privim bucuroși.  

-Da. Mai veau să mai pind. Aluncă undita! Lepide,  tati, lepide! 

-Păi nu ai înțeles cum e cu răbdarea? 

-M-am plictisit,  tati!  

***

Mă uit la niște pomi și găsesc liniște și relaxare în asta. Cândva vedeam alți oameni făcând asta și îi bănuiam că sunt prăjiți la creier

. Nu eram prea departe. Erau părinți. 

4 Replies to “Peștele răbdării ”

  1. Am mers aproape 10 ani cu parintii la pescuit, oi fi fost eu mai rabdator, nu zic, imi placea partea tehnica (mulinete, pregatire), mai haladuiam prin papuris cu ceilalti copii, dar am prins si pesti, am stat si pe scaunul pliabil o groaza, am mancat destul gratar, m’am trezit la 3 noaptea ca sa ajungem devreme etc. 🙂

  2. Mișto. Și eu făceam de astea și aveam răbdare, dar mai crescusem. Trecusem de 10 ani.
    La 3 – 8 ani, eram mai mult un terorist.

  3. Imi placea sa pescuiesc, mai ales cu mana printre radacini/pietre/bolovani. Ce-i drept, pe cand eram mic, era plin de pesti, in ~ 30 min era imposibil sa nu vezi macar un banc de pesti pe un rau. Cu undita m-am distrat si la rapitor, la clean pe vaduri (cam cea mai misto chestie, ca nu era nimic static), mai rar caras si rosioara pe lac. Treaba cu lansetele mi se pare putin plictisitoare, da’ cu timp suficient ma bag si la asa ceva, da’ nu cu oameni care-s inebuniti sa aiba sculele X si Y din carbon invelit cu aur si platina. Mi-o spus copiii ca nu-i intereseaza pescuitul, da’ tot o sa-i iau cu japca sa-i duc macar sa vada cum ii.

  4. mai ales cu mana printre radacini/pietre/bolovani.

    Mie mi-e frică de șerpi. Mai mergeam și eu, copil, da’ mă cam pișam pe mine când prindeam vreun ? de coadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.