The expanse

Mă uit la un serial pe Netflix. Cu numele ăsta.  E despre Pământeni, Marțieni și Centuristi.  Ăștia din urma nu sunt prostituate sunt coloniști ai centurii de asteroizi.  E un film în care toți extratereștrii din sistemul solar sunt Pământeni.  De aici și titlul. Mai puțin o chestie. 

Prima serie a început binișor dar s-a terminat cumva de căcat.  Apoi a început seria a doua care concretizează faptul că e cam de căcat, dar un căcat care îmi place. 

Sunt câteva aspecte aici. 

Oricum ai da-o tot pământenii sunt de vină.  Și din toate facțiunile pământenii de pe pământ chiar sunt cei mai de căcat. Abia aștepți să îi vezi pe toți exterminați.  Nu ai cum să nu îi urăști.  Ca și în realitate.  De asta îmi place filmul. Zicea cineva că să mă duc în pula lui, nu e de ajuns că urăsc românii,  urăsc și pământenii.  Ehm, asta e situația,  discriminarea se pedepsește. 

Alt aspect ar fi că e plin de oameni/marțieni/centuristi buni cu intenții rele. 

Un fel de Star Trek mai aproape de casă și mai realist.  Iar mecanica spațială e prezentată mișto. 

Marțienii sunt cei mai negri în cerul gurii, dar și cei mai pozitivi. 

Centuristii sunt vai de pula lor. Toți îi bate,  toți îi înjură,  știți voi, deh ca pe centură.  

Pământenii sunt, ca de obicei cei mai egoiști,  cei mai aerieni, habar n-au pe ce planeta sunt,  îi doare în pulă și de pământeni și de restul,  ei vor războaie,  ei sunt cu politica (Earth must come first, lol)  , vor să fie cei mai tari și mai zei și sa facă experimente care pun în pericol viața din tot sistemul solar; n-ai ce să ceri de la ei.  Pe de altă parte sunt de înțeles, din păcate.  

Sper sincer să-i extermine marțienii,  centuristii sau măcar viața extraterestră pe care vor s-o cultive până la sfârșitul sezonului că-s niște scârbe împuțite.  

Și un polițist centurist,  sictirit, cu freză punky și cu pălărie. Ăla îmi place, e așa un fel de Don Quijote, n-are mamă, n-are tată.

  Și niște mormoni își fac o navă mamă să plece dracului din sistemul solar, să îl găsească pe Dumnezeu, mântuirea,  sau doar să scape dracului de pământenii care au investit sistemul. 

Ce nu-mi place? Juma din timp zici ca e criza rachetelor din Cuba,  dar la nivel interplanetar.  

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
5 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Livache
Livache
7 years ago

fain vs concurenta
aștept și eu sezonul 3 deși no boobed plate ?

http://i.imgur.com/BinsMba.jpg

Catalinx
Catalinx
Reply to  Livache
7 years ago

Mie-mi place cliseul cu red versus blue :).
De care concurenta vorbesti ? Ca nu prea-s in tema.

kpkono
7 years ago

red vs blue adică caldă și rece la
baterie ??
Nu mă plâng, de obicei te citeam pt. chestii mai serioase dar merge si așa, da-i bataie

Livache
Livache
7 years ago

Killjoys si Dark Matter, ele se difuzau cam in aceeasi perioada..
pe DM l`au tras pe dreapta intre timp 😉