Uleiul de pin e o chestie comună, folosită mai ales în afecțiuni respiratorii, gen nas înfundat, mai ales la copii; ăstora nu le dai Vibrocil, Otrinase sau alte droage. Din motive obiective, printre care efecte adverse, dependență și faptul că astea sunt, în general, otrăvuri, normal.
Uleiul asta e cam ca o alifie chinezească ( de camfor) doar că mai puțin mentolat și mai tolerabil, din motivul ăsta. Și funcționează cât de cât.
L-am folosit și eu și ambii copii de destul de mult timp (chiar îmi place mirosul) în deosebi și aproape exclusiv pe ăsta de la Fares, și nu am observat efecte adverse până acum.
Ieri, copilul cel mai mic fiind bolnav de o viroză de asta ușoară de toamnă, cu mucii în valuri, i-au pus niște picături de ulei d-asta pe piept. De fapt și-a pus singură un pic mai mult.
Copilul s-a vaitat de dureri de piept și i-au făcut masaj pe piept, întâmplător pe zona cu picăturile, care a fost o idee nefericită. După ce s-a tot vaitat, soția a observat că de fapt o ustura/arde și a văzut o roseata pe piele, în zona cu picăturile.
I-au făcut baie au spălat bine zona și arsurile au trecut. Am bănuit vreo reacție alergică la ulei, la vreo substanță din el, sau la combinația cu bluza. M-am gândit că cine știe din ce plastice o fi bluza aia.
Mi-am turnat mie pe mână o cantitate destul de mare și am așteptat vreo jumătate de oră. Nimic.
Azi am observat că nu a fost vorba de alergie. Copilul a rămas cu o pată serioasă de arsură chimică.
I-am pus din nou 2-3 picături de ulei direct pe piele. Nu a usturat-o. După vreo 15 minute au apărut două puncte vag rozalii, dar nicio mâncărime, usturime, sau ceva indicație de reacție ca aia de mai sus la ulei.
M-am întors la bluză. o chestie de la LC Waikiki.
Pe ea scrie 100% bumbac. Nu am mai deschis o carte de chimie de multă vreme, dar nu îmi aduc aminte de vreo reacție între bumbac și una dintre substanțele pe care le scrie Fares în prospectul uleiului esențial de pin (pinen, limonen, silvestren ) care să genereze acizi sau substanțe puternic corozive.
Eu am avut arsuri de genul ăla pe piele, căpătate prin laboratoare de chimie, dar erau cauzate de acizi puternici, de obicei.
Dar e posibil ca să fiu eu ieșit din formă în ceea ce privește chimia.
Pe de altă parte, dacă există o reacție chimică cunoscută intre un produs și bumbac ( foarte multe haine care se poartă pe piele sunt din bumbac) care produce o substanță dăunătoare pielii ar trebui să scrii ceva despre asta în prospect.
Mâine, dacă mă simt în formă, am să repet experimentul pe pielea mea și probabil am să le scriu atât celor de la Fares cât și celor de la LC Waikiki, pentru că eu văd trei posibile situații aici.
1) Fie bluza cu codul de bare de mai sus nu e din bumbac, sau nu 100% așa cum scrie pe ea.
2) Fie în uleiul de pin mai sunt alte ingrediente nementionate, în pondere semnificativă.
3) Fie uleiul ăla extrage substanțe reziduale din fibrele de bumbac, cum ar fi resturi de pesticide, insecticide cu care poate e tratată cultura de bumbac, sau dracu știe ce alte tratamente.
Sau combinații de astea 3.
E treaba voastră dacă faceți sau nu share mai departe, sau dacă vă interesează, sau dacă știați deja. Eu am căutat informații despre asta pe net și nu am găsit. Și consider că mi-am făcut datoria pe linie de “social media”.
Notă: Am încercat să reproduc situația cu aceeași bluză si substanță pe pielea mea și nu mi-a provocat nimic. Încă.
pe eticheta scrie “material principal”, ceea ce implica ne-100%, nu? de asemenea, scrie ca nu e voie cu clor, ceea ce n-are treaba cu bumbacul, din cate stiu eu.
Asta pentru că bluza aia mai are și cusături, etichete, chestii care sunt probabil non-bumbac. Pe de altă parte nu îmi pasă sub ce formă găsesc producătorii sau retailerii de haine să își mascheze calitatea inferioară, nu despre asta e vorba neapărat. Cât despre faptul că mă aștept ca în materialul ăla să fie, pe lângă bumbac și ceva plastic / sintetic necunoscut și în cantitate semnificativă cât să conteze în reacția cu niște picături de altă substanță. Și aș prefera, ca producător, că scrii în “morții tei” pe etichete ce substanțe bagi înăuntru, nu că ar știi toată lumea… Read more »
ai total dreptate, nu zic, dupa stiinta mea nu cred ca materialele de etichete sau de cusaturi apar pe etichete. eu cred ca daca scrie material de baza, principal sau cum cacat aleg aia sa se exprime, asta inseamna ca are si altceva in compozitie, ceva nementionat pe eticheta. si asta nu e ok din nici un punct de vedere.
poate uleiul vietii e si un solvent destul de tare sa topeasca ceva din plasticurile bagate aia in bumbac si rezultatul e o reactie exoterma, sau produsul de reactie e iritant, habar n-am, ne dam cu parerea.
bumbacul ala e natur sau are ceva vopsea printre fibre? 😉
Mm, mă în zona aia e alb, dar e posibil ca și albul ăla să fie pictat, nu știu. Dar înțeleg ce spui. Trebuie totuși să mă uit și la altceva, acum că mă triggeruiesti cu asta. Copilul a dormit în perioada cat a fost afectata. Posibil să fi stat cu fața în jos cu pieptul pe lenjeria de pat. Care este colorată. Dacă a reacționat cu ceva colorant și s-a vaporizat, ar fi o idee.