Un pic de prin Germania de Vest. Stuttgart

Am fost prin Germanistanul de Vest saptamanile trecute.

Am aterizat in Stuttgart si am mers in oras sa ne intalnim cu un fost coleg de-ai mei . Mi-a zis el un restaurant, am parcat rabla alaturi si-am luat-o la pas. Orasul e frumos, dar corelat cu restul experientelor mele din ultimii ani imi lasa un gust amar.

Stii senzatia aia cand ai facut un plan bun te chinui sa-l faci sa-ti iasa, pare ca va merge si dupa aia iti dai seama ca era un plan prost ca de fapt tinta e cam out of reach?

Ca sa explic, cand eram copil visam sa am destui bani sa-mi cumpar un Lambo Diablo cu banii jos si o casa intr-o zona misto, o lume misto.

Visam atunci ca daca ai 1 milion de dolari ( nu aparuse euro cand eram eu in scoala generala) e cam “ze shit”, traiesti toata viata ca un boier si consideram ca e chiar de cacat sa ai un miliard de dolari. Ce pula mea ar putea face cineva cu atatia bani. Am zis ca un boier nu ca un rege. Asa ca idee.

Plimbandu-ma cu sotia prin Stuttgart vedeam case.

Nu știu cum vă plac vouă chestiile astea dar mie îmi plac mult.

Nu că ar fi palate, nu că ar fi lux, nici nu vreau așa ceva, adică nu-s în poziție să vreau, dar e ceea ce credeam că orice om primește de la viață dacă își face partea lui de treabă în mod serios, fără vreun privilegiu anume. Știi genul ăla de treabă care îți ocupă viața: mergi la școală, înveți, nu îți bați joc, după vreo 15 ani de școală muncești serios și după zece ani de muncă sau ceva, poți să ai și tu o casă că asta, dacă ai fost ghinionist și nu ți-a dat-o tac-tau.

In fond, pula mea, e rezonabil. E Stuttgart, nu buricul Londrei sau al New York-ului, nici măcar Munich sau Frankfurt, nu ?

Orașul e superb, dar nu pentru că ar fi ceva idilic, de basm. Nu. Pentru că altele sunt dezgustătoare, sau au zone dezgustătoare. Au și ăștia blocuri, chestii care nu sunt pe placul meu. Uite. Mi le imaginez ca pe genul ăla de case unde stai dacă lucrezi vânzător la Lidl.

Dar ce nu prea se vede e sărăcia. Sigur au și ei săracii lor, dar îi ascund mai bine.

Si se vede liniștea. Și organizarea. Și gustul. Uitați-vă prin pozele astea și vedeți că nu e nicăieri nimic extravagant, care exprimă luxul, strălucirea și poleiala.

Nu-i nimic din ce ai putea spune, coaie, astea sunt chestii de bogătani.

De fapt, unele case pe aici sunt in picioare de pe la 18xx.

Altele sunt oricum destul de vechi.

Nu văd nimic super-luxos sau greu de imaginat in a avea niște flori sau tufe ingrijite, sau acoperișul întreținut, sau obloanele vopsite sau strada curată.

Și totuși nu prea înțeleg de ce nu văd ăsta peste tot și de ce mai pe nicăieri în România. Adică un astfel de cartier ar fi considerat de lux în România, dacă îl găsești , adică în condițiile astea nu să cadă pe tine, sau să nu fie buruienile uscate , borduri înalte și cu pietre lipsă. Nu așa. Să fie ca ăsta!

Sigur, dacă întrebi 100 români random, de orice vârstă, de ce Satana stau la bloc și de ce stau in condiții de cușcă de grădină zoologică, în afară de faptul că sunt animale și în afară de cei care cred sau nu își permit altceva, restul te vor lămuri foarte clar că nu e nimic mai ieftin decât întreținerea la bloc ( atunci când nu li se pare scumpă) și asociația de locatari care fură și nu face nimic, dar totuși din puțin. Și că și dacă ai vrea să faci ceva, nu merită pentru că ești Don Quixote. Dar nu despre români și România e vorba aici.

Văzând casele cu pricina poate te gândești că “coaie, merit și eu așa ceva” că uite câștig decent chiar și pentru un neamț. Iar aici vorbesc de mine. Am zis decent, nu exorbitant.

Doar că cu strâns din buci și la preturi la care, ok un român nu poate cugeta, dar și unui neamț i se par mari, îți permiți doar un apartament ca ălea de mai sus, poate.

Pentru că așa merge. Cam 300 000 de euro un apartament de 1-3 dormitoare in funcție de zonă. În fine, găsești ceva cu 100-120 mp pe la banii ăștia. Mai mic și mai vechi, înseamnă ceva mai ieftin . Apartament, da? Apartamente în vile și mai mari se vând și la peste 500k 💶.

O casă incepe de pe la 550- 600k, dar așa mai mică, mai lipită de altele , mai de ne pretențioși.

Nu ca asta.

O casă frumușică se duce către 800k , tot așa , nimic extravagant. Da, asta e preț de Londra, cu excepția faptului că casele pe aici sunt un pic mai mari, orașul mai curat, mai alb, mai neaglomerat, iar banii necum să îi câștigi ca in Londra.

Ceea ce vreau să spun e că visul meu să trăiesc ca un boier s-a dus dracu’. Deși acum pare că dacă muncesc cu toate cele patru mâini m-aș putea uita pentru viitor cu un ochi la milionul de dolari. Nu mi se mai pare deloc o fabulație. E ceva tangibil.

Doar că milionul ăla nu mai înseamnă nimic.

Stăteam rezemat de propria umbră și mă uitam peste dealuri și pe străzi și vedeam mii și mii de milioane de dolari înșirate de o parte și de alta a drumurilor, unele decorate cu grădini, altele cu pomi, altele cu flori, milioane și milioane.

De unde pula mea atâția milionari pe lume și unde mă poziționează asta pe mine. Râd cu gura până la urechi când mă uit că sunt demult miliardar, în lei vechi, desigur, și că câștig pe zi cat un salariu lunar in România, dar realitatea mă duce undeva la limita dintre sărăcie și decență din locurile în care aș vrea sa locuiesc.

Nu știu cine mi-a servit mie ideea evident falsă că un milion de dolari e de ajuns. Să fie de vină filmele cu jafuri unde toată lumea fura bani de ordinul ăsta, al milioanelor de dolari?

Ce ștachetă joasă băi. Păi dacă nici hoții nu visează la sume reale ce pretenții să mai ai de la muritorii de rând ?

Cumva, mă simt ca și cum am fost păcălit , ca și cum cineva, citindu-mi gandurile, mi-a desenat linia de finish acolo unde era de fapt startul, și m-am tras pe cur atâta amar de vreme în sărăcie gândind și batandu-mă fericit pe burtă că e bine, că sunt în plan.

Îmi aduc aminte vremurile de dinainte de 2008 când auzisem pentru prima dată că ar fi ajuns apartamentele din Tokyo la preturi de 1 milion de dolari și chestia asta mi-a atras un pic atenția. De fapt era vorba de cele mai scumpe și oricum mă gândeam că cine pula mea vrea să locuiască în Tokyo anyway, CE, nu Mai sunt alte orașe?

Apoi a venit criza și s-a dat puțin ceasul înapoi, dar apoi am ajuns eu să mă plimb prin Europa și să mă uit la modul, unde as putea locui.

Anterior, vedeam doar articole gen ” în București apartamentele sunt așa de scumpe și uite, în orașele nu știu care și nu știu care din Europa găsești mai ieftine și mai bune”. Și era absolut adevărat. Doar că nu era tot adevărul. Adevărul e că București și orașele alea erau realități comparabile , dar acceptabile dar doar pentru cei obișnuiți deja cu realitatea din București.

Când am pus piciorul in diferite orașe și am putut să mă uit la o poză mai mare a adevărului nu prea mai e așa.

Deloc. O casă nu înseamnă nimic. O stradă nu înseamnă nimic. O viață într-un oraș e un complex de foarte multe lucruri și încercând să duc o viață la țară, departe de jegul asta de București pe cat posibil văd că nu merge. Că ai nevoie de diferite chestii , unele le găsești în alte orașe apropiate, altele doar in București, altele nici acolo și trebuie să iei avionul pentru a ajunge la ele, cum ar fi un concert al unora care cântă pe bune.

Soția spunea că n-o să mai fim săraci atunci când o să putem merge la un concert in Europa just like that, fără să facem economii pentru asta, sau să ne punem problema că e cam scump.

Checked. Și totuși tot săraci suntem.

Că, dacă vrei o viață decentă, într-un oraș decent, unde să nu îți faci griji că nu găsești locuri de muncă, măcar pe termen mediu, că nu știi niciodată cum se schimbă istoriile și geografiile pe termen lung, îți cam trebuie milionul ăla, așa ca să ai cu ce începe.

Ironia situației, dacă vreți, Catch 22, e că nu poți să faci banii ăia din munca ta, fără a-ți amaneta toată viața rămasă, că să nu credeți că în orașele astea sunt așa, salarii de zeci de mii de euro pe lună pe toate drumurile.

Nu. În afară de Londra ( și nici acolo nu e fantastic ) , vorbim de 2-4000 de euro pe lună, hai 5000, dar nu pentru oricine. Nu vorbim nici de consultanți calare pe avioane, vorbim de oameni normali.

Ori accesul la o viață decentă presupune că vii cu bani de acasă să îți iei o casă aici. Dacă ai de unde. Dacă nu te-ai născut în România.

Dacă te-ai născut în România, linia ta de final e unde începe jocul.

Tot ce poți tu să faci maxim până la sfârșitul vieții e să strângi și să speri că poți lăsa copiilor și poate ei să trăiască o viață decentă. Și asta e adevarata barieră a uniunii europene, adevărata cortină de fier.

Da, nu sunt doar eu , românul în situația asta. Nu. E și neamțul care a avut o viață bună fără să dețină ceva și a fost surprins cu pantalonii in vine, sau englezul așijderea. Și acum e parte din același joc in care fie amanetează restul vieții, fie mai lăsa de la el două, trei ore de condus pe zi și nu trăiește neapărat decent, trăiește cu restul de nespălați care locuiau deja, sau s-au mutat acolo unde se mută oamenii cu mai puțini bani.

Prin anii 200x îmi părea totul atât de clar. Am închis un pic ochii și cineva a mai adăugat un zero pe șestache.

Trebuia să fie un articol optimist, pentru că orașul e frumos, unul din cele mai frumoase din Germania, după părerea mea. Mi-a plăcut mai mult decât Munich și Frankfurt, chiar și decât Hamburg, cred. Poate că e și un pic mai mișto decât Dusseldorf.

Depinde cum te uiți la lucruri . Noi ne-am simțit bine, iar în ceea ce mă privește, cred că am putea locui o vreme acolo.

Dar realitatea e că cu banii pe care îi avem in buzunar, dac-ar fi să cumpărăm ceva cu banii jos, ne uitam probabil la o căsuță modestă bine, dacă am vinde și apartamentul din București. Eh, bună și asta. Așa urci pe scara proprietăților. Până mor fac milionul și copiii poate au șansa unui start dintr-o poziție din care se vede mai clar traseul.

Heidelberg in episodul viitor.

Send to Kindle

19 Replies to “Un pic de prin Germania de Vest. Stuttgart”

  1. Nu cei care detin , decid valoarea hartiilor colorate, nu? Gen, hartii colorate se mai pot printa, dar pamanturi noi, case noi pe un loc deja luat…mai greu.

    Eu ma gandesc ca cei care detin bunurile stabilesc pretul. Atat timp cat e cerere…. ce-i pasa aluia ca maine cere dublu? Valabil si la Tokyo si la Buc, si oriunde cred…

    Nu e asa ca e naspa cand te gandesti ca oricat de mult ai munci si super platit ai fi, tot nu poti depasi un mostenitor de ceva avere? Si in Ro am vazut ca deja cei mai mari cumparatori de pamant sunt aia de afara.

    http://www.economica.net/mobile/se-schimba-latifundiarii-romaniei-danezii-ajung-pe-locul-patru-in-clasamentul-celor-mai-mari-in-facere_81853.html

    Acum inca n-au vandut tot, gen inca gasesti rosii la 2 lei/kg, dar cand se va vinde tot…parca vad ca aia o sa salte pretul la mancare dupa placul lor…altfel… exporta rosiile in DK sa ia 16euro/kg.

  2. Ce e trist e ca acum vreo cativa ani iti explicam fix chestia asta: ca (stra)bunicii nostri si-au permis ditai casoaiele si herpaderp – asta din joburi de cacat, cu nevasta casnica, cu 6 copii (discutam atunci despre cum standardul de trai a scazut groaznic).

    Iar atunci te incapatanai ca nu a scazut, ca si acum poti la tine la tara sa iei cu 15k cu buda-n curte, ca pe vremea lui bunicu’, ieftin.

    Well, acum citesc chestia asta si ma gandesc ca vezi si singur ca milionul nu mai e milion si ca nu instalatia din casa duce costul la 800k.

    Iar noi – daca muncim la 6 maini, nu 4 – ramanem doar cu uitatul lung, da.

    Fix, dar FIX asta explicam eu atunci.

    Pula mea, presupun ca pana nu vede fiecare cu ochii lui…

  3. daca tot esti acolo, pe la vreo 30-40 de km sunt cateva orase de vizitat cu case din acelea vechi si frumoase (n-am ajuns din pacate), habar n-am cat costa o casa acolo. :))1

    nu vad tristetea, daca iti permiti o casuta modesta cu banii jos, poti face un credit pentru diferenta pentru casa care iti place. ca era mai bine sa o fi mostenit…mna.

    Oricum, sa stii ca adevarata fericire in viata consta in lucrurile mici. o mica vila , un mic iaht, o mica mostenire…

  4. ca (stra)bunicii nostri si-au permis ditai casoaiele si herpaderp

    Pai aia e, ca nu. Adica, poate strabunicii tai. Tot respectul pentru ei daca e asa. Ai mei, nu prea. Sau nu am vazut eu casoaiele alea ale lor. Strabunicii mei trebuie sa fi fost nascuti de goblini sau ceva, ca am auzit ca aveau bordeie. Aaa, strabunicii alora din Stuttgart si pe unde stai tu acum? Aia da, se poate, ca orasele alea arata ca si cum. Cel mai bogat al meu avea o moara, dar casa era tot ceva coverca in mocirla.

    Iar atunci te incapatanai ca nu a scazut, ca si acum poti la tine la tara sa iei cu 15k cu buda-n curte, ca pe vremea lui bunicu’, ieftin.

    Pai, asta-i inca valid. Desi vad ca cer aia mai mult un pic si acolo, da-n fine, s-o sparge si bula asta.

    Stiu ce ai spus atunci si cred cam inteles altceva in context. Era vorba ca vasusesi niste case exclusiviste de ceva milion de lire bucata prin zona pe unde stai tu si ma gandeam in ideea – bai, da’ ce vrea omu’? Si-a luat casa de sfert de milion, e mai mult ca decent, acu sa ne plangem toti ca n-avem lux si ne e greu?

    Si dupa aia am inceput sa iau la bani marunti orase cu tot ce poti face pe acolo, cat poti castiga si cat costa casele. Si singurele unde-ti da bine sunt alea unde nu vrei sa locuiesti, gen Bucuresti.
    Adica, ok, inca sunt orase unde poti sa iesi even cu ce castigi, cat sa locuiesti intr-o casa. Stiu ca se plange lumea ca s-au scumpit casele, ca plm, dar in Bucuresti e posibil, tangibil sa iti iei o casa din ce muncesti.
    Doar ca nu prea-i casa si nimeni nu sta de buna voie aici. Sau, imi place sa cred ca nimeni sanatos la minte.

    Si cam asa e peste tot. Cand te uiti la orasele alea unde chiar ai vrea sa locuiesti e trista treaba. Si asta nu mi se parea asa. Ma gandeam ca vorbeai de chestii exclusiviste , de boierie, iar cu asta n-am din principiu, nicio problema. Luxul sa fie scump, ca de aia e lux. Dar nu.

    daca tot esti acolo, pe la vreo 30-40 de km sunt cateva orase de vizitat cu case din acelea vechi si frumoase (n-am ajuns din pacate), habar n-am cat costa o casa acolo. :))

    Am revenit acum doua saptamani, da’ nu pot scrie chiar in timp real ca mai si traiesc :). Am mai vazut niste chestii. Sunt pe SD card.

    poti face un credit pentru diferenta pentru casa care iti place.

    Mpai nu prea. Presupunand ca as putea sa diger chestia asta – gen un credit de 600-700 de mii de euro, nu prea cred ca imi da cineva atatia bani. Poate nu mai stiu eu sa numar, dar nu prea pare nici macar o idee viabila. Plus ca, ok, iau banii – da’ pe urma ce fac?

    sa stii ca adevarata fericire in viata consta in lucrurile mici. o mica vila , un mic iaht, o mica mostenire…

    Pai da, fix asa gandesc si eu si n-am de niciunele.

  5. nu stiu numele exact, ca sunt mai multe, dar pot sa dau un google. Schorndorf, Tübingen, Dinkelsbühl. sunt genul de orasele asa de basm din fratii grimm (dar fara picioare taiate sa speram).

    chiar foarte bun articolul. e poate tangibil sa iti iei o casa in bucuresti din ce muncesti tu, ca din ce muncesc altii, inclusiv eu, nu prea, tinand cont ca o casa efectiv in oras o iei minim cu 300-400k. si nu descriu iar conditiile din oras, si nici cati bani ar mai trebui bagati peste in renovare.
    deci preturile din articol sunt chiar rezonabile prin comparatie tinand cont de ce primesti.

  6. Strabunicii mei trebuie sa fi fost nascuti de goblini sau ceva, ca am auzit ca aveau bordeie. Aaa, strabunicii alora din Stuttgart si pe unde stai tu acum?

    Nu, boss, vorbeam de toata Europa. Nu de Romania sau Germania sau plm.

    Eu ziceam ca-si permiteau lejer. Nu ca aveau toti. Ca plm, bautura si curvele erau scumpe totusi.

    Luxul sa fie scump, ca de aia e lux. Dar nu.

    Aia e, ca nu vorbeam de lux. Ce vezi tu in pozele alea…aia nu erau bogatasii, aia era clasa de mijloc. Aia in care esti tu acum, in partea de sus de tot. Nu-i haios? Pai, aia care erau atunci in partea de sus a clasei de mijloc nici nu se uitau la cocioabele astea, ce dracu’..

    In rest, mi se pare de datoria mea sa-ti subliniez ca treaba nu sta asa de nasol cum crezi tu, ci mai nasol. Ca plm, nu e destul de deprimant postul altfel.

    Tot ce poți tu să faci maxim până la sfârșitul vieții e să strângi și să speri că poți lăsa copiilor și poate ei să trăiască o viață decentă. Și asta e adevarata barieră a uniunii europene, adevărata cortină de fier.

    …pentru ca degeaba ai strange tu bani de casa aia de 800k. Ca le-ar ramane copiilor…cand? Cand au 60 de ani? Si dupa ce-si platesc taxele alea de mostenire si vand si impart la doi (daca nu mai faci altii, desigur), trebuie sa-si mai faca un credit de 60% LTV ca sa-si ia si ei alta.

    Adica vor fi fix in situatia ta de acum. Bine, nu ca ar conta, ca la 60 de ani oricum nu le mai da nimeni credit <3

  7. Ca o completare, fii atent la citatele astea, ca-s din clasici in viata, fix de la postul asta:

    O casă frumușică se duce către 800k , tot așa , nimic extravagant. Da, asta e preț de Londra, cu excepția faptului că casele pe aici sunt un pic mai mari, orașul mai curat, mai alb, mai neaglomerat, iar banii necum să îi câștigi ca in Londra.

    Nu. În afară de Londra ( și nici acolo nu e fantastic ) , vorbim de 2-4000 de euro pe lună, hai 5000, dar nu pentru oricine. Nu vorbim nici de consultanți calare pe avioane, vorbim de oameni normali.

    Si-a luat casa de sfert de milion, e mai mult ca decent, acu sa ne plangem toti ca n-avem lux si ne e greu?

    1. Ce-i aici un sfert de milion ajunge cam lejer la 700k prin Londra. Asa, scurt si la obiect. Si nu obtii chestiile astea in Londra (ma refer la spatiu, aer, liniste, alea). Ca daca le vrei si pe-alea, mai baga vreo 300-500k, ce dracu’, oameni suntem.

    2. Ca eu am gasit un hack (ca hacku’ asta cu lucratul de acasa asta e: un hack) e alta treaba. Da’ in mod normal, in zona asta ai lucra pe salariu de zona asta, nu de Londra. Si-ar face-o nu chiar la fel de inaccesibila ca una de 700k in Londra, da’ nici departe.

    3. Oamenii “normali” in Londra iau 3000 in cazul bun. Aia mai peste normali iau vreo 4000. Pentru 5000, deja sari cam prea mult de normalitate. Ca sa fie clar, asa. Adica, e treaba ta daca vrei sa iei 3000 in Londra si sa te duci sa ceri un credit pentru o casa de vreo 700k-1200k. Sau poti sa vii p-aici si sa lucrezi pe 2000 si sa iei una la 250-300k. Nu e stress. Cum preferi tu, tot spre inaccesibila e treaba.

    4. Aia e, ca tu credeai si-atunci (si si la ultima discutie; aia-i alta, separata, eu discutam de una si mai veche) ca e vorba de LUX. Da’ ti-am dat eu un citat de pe wiki atunci – si suna cam asa:

    The house and grounds were sold for £35,000 to a local builder Robert Streather who converted the 1905 mansion into a hotel, created a golf course on the park and in exchange was granted permission to develop the remaining land with upmarket residential properties. It was said to be the sort of place where:

    aged, retired gentlemen sat most of the day buried in the Times and scowling at the slightest movement or noise from their fellows

    Aged, retired gentlemen, boss. Erau aia, functionarii iesiti la pensie. AIA stateau p-acolo la vremea aia. Nu aia care scoteau de vreo X ori salariul mediu, ci aia la pensie. Ia intreaba-l pe taica-tu cam ce-si ia el din pensie. Ca tot la standarde intra, nu-i asa?

    In rest, ramane citatu’ asta (al tau)

    Si singurele unde-ti da bine sunt alea unde nu vrei sa locuiesti, gen Bucuresti.

    Yup.

    Acolo esti smecher-ciumec daca scoti cat scoti tu. Si cam atat. Ca-n rest, da, esti tu la upper end, ca sa zic asa, da’ de pomana esti.

    Stii cum ziceai tu ca-ti ofereau aia (pe job permanent; ca tu zici ca nu discutam de consultanti herpaderp, ci de oameni normali) 60-65k? Bun, aia inseamna sub 4000 de mana. Tot tu stii cat plateai sa-nchiriezi in Oxford (mai putin ca-n Londra). Eh, ia tu aia 4000, scade chiria/facturile/cheltuielile/gradinita, aduna ce mai scoate nevasta, vezi cu cat ramaneti si pe urma vezi ce-ti permiti sa cumperi de banii aia si unde.

    Da, daca faci alt “hack” (da’ de data asta, d-ala romanesc, unde iti hacuiesti singur coaiele), strangi niste bani si te duci in Bucuresti si esti ciumec bocna, c-acolo in 300k iei ceva decent+. Dar…e Bucuresti. Unde nu mai vrea sa traiasca nimeni, cu atat mai putin unu’ care-ar lucra si trai afara o perioada mai lunga. Deci fix pula. Sau te poti duce in Oltenia la casa nu stiu unde, unde-o iei pe 15k, o renovezi/refaci pe nu stiu cat si gata, ai “mansion”. In Oltenia, desigur.

    Cam asta incercam eu sa-ti explic (si tie si altora, de fapt) acum vreo 3 ani sau cand era discutia aia: ca standardele de viata au scazut drastic, ca aia de acelasi nivel ca noi acum 100 de ani isi permiteau cam orice, inclusiv ditai monstrul cu teren and shit – si nu in Vascauti-Deal – iar acum isi permit s-o cam ia nitelus in falci cu un credit pe 30 de ani pentru un apartament in Bucuresti. Sau pentru o casa in Germania/UK, dupa cum prefera.

    Si atunci, cum ziceam, ma loveam de treburile astea doua. Ca…lux. Ca…acum ai toaleta in casa. Da, ai. Da, ai si termopane. Da, ai si pula mea mai stie ce chestii prin casa. Asa e. Da’ nu schimba cu nimic ce ziceam eu. Ca nu toaleta sau LED-ul au facut casele alea spre un milion si salariile spre 5 cifre pe an (6 in cazul bun).

    D-aia zic, pana la urma se lamuresc toti, da’ tre’ sa vada cu ochii lor.

  8. Nu e legata de UK chestia. E asa in toate tarile cu apa calda. In unele e chiar mult mai rau. MULT mai rau.

    Dar asta-i doar o bucatica din puzzle, un puzzle pe care lumea nu-l intelege absolut deloc (si nu ma refer la Orbu, ci la cei mai multi oameni)

    Am avut recent o conversatie cu cineva mai apropiat pe tema si concluzia lui (si a altora), pe foarte-foarte scurt e ca … da, dar acum avem iphone si comoditate, ca avem boilers in casa si iphone x, deci e mai bine acum.

    Fara a nega ca e mai bine acum (si este, fara discutie), nu pot sa nu observ ca am fost spalati pe creier la nivel de societate sa fim recunoscatori pentru putin si pentru niste ciurucuri, asa ca avem fix din pula posibilitatea de a schimba ceva.

    “Lasa, ba, e bine ca avem 50mp si iphone si incalzire pe gaz, ca bunicul taia lemne”.

    Da, in plm, e adevarat, dar bunicul era paznic cu origini nesanatoase, cu o nevasta casnica si 6 copii si incalzea o casa de vreo 150-200 mp cu un hectar de gradina in spate sau ceva. Si nu in Vascauti.

    Eu nu-s paznic si sotia lucreaza si nu avem 6 copii. Si totusi…

    Plm.

    “Acum avem boiler si iphone” e doar un alt fel de a spune “psd face si chestii bune”.

  9. Populatia Terrei a crescut? Da. Vin arabii, indieni, negri in Europa? Da. Pamantul e finit? Da.
    Au fost( cum sunt si acum) programe pentru anumiti functionari/personal public. De ex militari, politisti- beneficiaza de credite preferentiale sau de case cu valori mai scazute.

    Eu am ajuns sa nu mai invidiez pe nimeni. Calugari budisti nu au multe dar au multumire sufleteasca ceea ce e fff important.
    Cu mintea mea de acum ti-as spune ca ai destul dar nu m-ai crede.

  10. Populatia Terrei a crescut? Da. Vin arabii, indieni, negri in Europa? Da. Pamantul e finit? Da.

    Da la toate, dar..nu de aia au ajuns la 800k casele in Germania.

    Cu mintea mea de acum ti-as spune ca ai destul dar nu m-ai crede.

    Ai interpretat gresit. Nu e vorba ca X nu are destule. E vorba de pretul platit. Iar ala e muuult mai mare acum decat era si decat ar trebui sa fie.

  11. @Mad: Filozofia budista nu e despre multumirea sufleteasca, e despre impacarea cu realitatea. Si intre noi fie vorba, daca ar fi pamantul plin de calugari budisti am cam arde-o prin pesteri. Orasele alea nu au fost construite de calugari budisti ci de oameni condusi de contrariul filozofiei lor. De oameni care atunci cand isi doresc ceva fac lucruri in sensul asta. Si care atunci cand au facut vor si mai mult si mai frumos si mai nou. Filozofia aia are sensul ei in anume puncte ale istoriei, pentru anume oameni, dar ce vezi tu acum e o manifestare extremista si o parada lipsita de scop.

    Eu nu pot, de fapt nu vreau sa traiesc cu scopul de a fi impacat si multumit cu tot ce am. Nu. Si nu la varsta asta oricum. Daca as fi fost budist de mic acum aveam o buda si multumire sufleteasca. Ma rog, e mai greu pentru oameni fara suflet, da’ in fine.

    Cand spui ca am destule depinde la cine ma raportezi. Da, am destule, asa e, dar destulele pe care le am nu imi permit sa traiesc asa cum vreau dintr-un simplu motiv. Ca aia care ma inconjoara, cam 99% asa, daca ma uit la Bucuresti, si cam 90% daca ma uit la satul meu din Oltenia ( da, amuzamentul face sa stau intr-un colt de sat unde-s cel putin trei familii ai caror copii ( copii in sensul ca eram prieteni in copilarie, dar de varsta mea, sau mai batrani) stau cu curul pe semnificativ mai multe decat mine . Da restu’ construiesc realitatea si pot trai bine mersi asa, in realitatea lor, dar nu-i neaparat ceea ce vreau. Iar optiunea de a schimba eu realitatea aia, e un vis mai indepartat si mai futil decat o casa intr-un cartier de milionari.

    Vezi tu, cand ma uit la un oras unde vreau sa locuiesc, la o casa, nu ma uit la modul, ba, cat de bogati sunt astia, sunt destul de bogati cat de arogant sunt eu, sau nu?

    Ci iau cateva elemente care imi creaza mie o stare de confort gen case intretiune, strazi curate, miros curat, daca se poate sa nu prea fie aglomeratie si poluare, un aeroport in apropiere, ca asa e lumea acum si asa mi-e viata pe care-o doresc, si pe cat posibil sa fie si afaceri sau ceva din care sa poti trai.

    Mi-am imaginat eu ca sunt doar cateva orase cu doar cativa “destepti” care cauta acelasi lucru ca mine, iar restul sunt mai fraieri si ei vor alte lucruri si ca ar trebui sa mai gasesc orase asa cu case relativ ieftine. Cam arogant si cam naiv din partea mea. Da’ dupa ce am inceput sa si caut am observat ca eu sunt fraierul care s-a trezit la spartul targului.

    Si nu e numai in Europa. Du-te in Arabia Saudita, du-te in Israel ( Tel Aviv, Jerusalem – aici poti face bani din munca, cat de cat in tara aia ). Du-te in Turcia, Istanbul, Ankara – nu nu-s preturile ca in Londra, dar daca te uiti la conditii…

    Du-te mai departe in Hong Kong, Singapore, Australia, Noua Zeelanda, Statele Unite. Si vezi.

    Spune-mi tu un oras unde as putea vrea sa locuiesc si ma duc sa-l iau in considerare. Nu e retorica intrebarea, s-ar putea sa chiar fie, de aia si intreb, poate mi-a scapat ceva.

  12. Tot in Germania… mie mi-a placut Kempten. Nu stiu preturile la case, dar era super oraselul, in afara faptului ca la 21:00 rar mai gaseai ceva deschis. Din pacate nu are aeroport aproape…dar are un rau care il strabate, arata decent. 😀

    Ai putea sa te uiti in zona lacurilor din Alpi, Italia de nord, Elvetia, poate chiar si Austria…..

  13. In Elvetia nu am drept de munca, in Italia nu vreau sa muncesc :), Austria ar putea fi o idee buna.
    Sunt mai multe orasele frumoase in Germanistan, am vazut si eu, dar idea e sa si fie ceva de munca in zona, sau macar un aeroport decent.

  14. Eu Vestul il vad terminat. Cred ca Estul mai are sanse sau la antipozi. Chestia cu marimea avutului, am spus-o prin prisma unei experiente personale. La un moment dat m-am imbolnavit rau si ma gandeam cui las tot ce am ( in caz de…). M-am gandit ca nimeni nu va aprecia lucrurile mele cum o fac eu ( pt ca am muncit pt fiecare capat de ata cum se zice). Fiecare are gusturile lui/ei. Copilul are alta gandire ( vei vedea si tu) De asta am spus- nu pleci cu nimic si te agiti mult. Gandeste-te doar la ochii tai ; capacitatile cognitive scad odata cu trecrea anilor si chiar daca esti cel mai tare din parcare tot te vei misca mai incet pt ca nu vei mai vedea asa bine.. Are rost sa-ti distrugi ochii in asa hal.?Orb nu vrea sa fie nimeni dar operatiile astea cu laser mai dau si gres , mai trebuie facuta alta pt reparatie s.a.

    Astana?

  15. Orbu, dacă îți plac orașele pitorești încearcă Nürnberg-ul.
    Dacă plănuiești vreodată un roadtrip în sudul Germaniei (Bavaria, Baden-Württemberg), dă-mi de știre și îți fac traseu de cel puțin 10 zile și 5000 de poze ?
    @0040 Kempten are acces rapid la aeroporturile din Memmimgen (30-35 km) și Friedrichshafen (60km).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.