Economia duduie 2018

Oltchim au fost, în sfârșit, privatizați (parțial), cumpărătorul fiind compania care deține combinatul de la Borzești; drept urmare acțiunile Chimcomplex au crescut un pic în perioada asta.

Legat de cum anume e Chimcomplex proprietarul Oltchim, nu pot spune decât că finanțarea vine de fapt pe filieră rusă (VTB 124 mil Eur) și elvețiană de la banca Credit Suisse – 30 mil. EUR.

Privatizarea e facuta cu schepsis, Oltchim transferand de fapt niste active, 40% din ele ( cele păguboase) rămânând la stat, cu ceva angajați. Motivul logic pe care îl suspectez, că e destul de limpede, e obligația venită de la Uniunea Europeană, către statul român  de a recupera 335 milioane de euro, considerate ca ajutor de stat neloial oferit companiei. În felul ăsta Oltchim e încă datoare și probabil va muri așa, iar centrele productive au fost transferate către susnumită.

E cel puțin uimitor cum domnu’ Ștefan Vuza ar putea reuși, prin CRC Impex Chemicals S.R.L să obțină suport financiar de la o bancă din Rusia și una din Elveția, fără a avea grade pe sub cămașă în mai multe țări.

Există suspiciunea că investiția ar putea inchide fabrica și transforma-o în afacere imobiliara, dar până una alta nu. Până una alta economia duduie, iar ieri când am trecut prin zonă era un nor de fum care duhnea ca-n anii ’90. Era așa de împuțit aerul pe rază de vreo 8-10 km încât cred că nici localnicilor nu le-ar suna rău transformarea în fier vechi, cartiere și mall-uri. Mai degrabă decât anii de glorie ai Oltchim. Probabil, însă, că nu e nici măcar momentul pentru asta.

Mai ales că umblă vorba că îl vor aduce înapoi pe Roibu director, acum că s-a stabilit în justiție că nu e vinovat de insolvența Oltchimului, sau de alte acțiuni prin care a transferat divizii / active profitabile către apropiați.

Deși în alte cazuri știrile cu Oltchim aveau acoperire națională de la un moment dat, informațiile astea au devenit relativ neimportante.

Mi-a zis un amic ca Dedeman a cumpărat 23% din ALRO Slatina pe 19 decembrie, când a picat bursa, cicalacacichicea, dar astea-s știri din altă regiune, nu-s interesat direct.

*Poza din feat e cu un birt dintr-o comună din județul Olt, pe lângă care trec destul de des și mă amuză că au un bar cu numele ”Oltchim”. Presupun că vând numai vinuri naturale și țuică bio.

2 Replies to “Economia duduie 2018”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.