3.2 Madagascar: Mahalaua infinită: Antsiranana/ Diego Suarez

Adică aici.

Unde a fost a doua debarcare și probabil cea mai frumoasa, din Madagascar. Aici aveau și port unde să încapă măgăoaia de navă, spre deosebire de Nosy Be(am mai pus 2-3 poze).

Până am ajuns în Madagascar eram deja un pic cam obosit. Nu, nu de vacanță, dar mersul continuu pe ocean devine plictisitor. Adică, la un moment dat te saturi de citit 30 de pagini dintr-o carte de Stephen King tradusă în franceză, de mers la SPA/saună , de uitat la filme din calculator, ai băut și ai mâncat destul, că nu vrei să te întorci un porc alcoolic din vacanță, ai pula pusă la încărcat și te-apuci de făcut o hartă de Heroes 3 (wog), după care să o și joci. Iar chestiile astea durează și sunt obositoare. Practic, ca la muncă, la 6 dimineața puneam capacul la laptop, duș, cafea pe post de reîncărcare rapidă și fuga la locul de întâlnire al excursioniștilor. Prin urmare, călătoream drumul (oricum plictisitor) de la nava mamă la punctul de atracție in modul zombalău – moțăiam pe unde apucam.Un pic despre mașiniRicșă MadagascarVoiam sa fac un articol separat dar acum știu clar că îmi va fi lene. Dacă în Nosy Be era plin de Logane , și rable franțuzești și europene, iar că taxiuri folosesc la greu tuc-tuc-ul indian, aici era plin de ricșe, adică căruțe trase de oameni, și de mașini Renault 4. Nu știți voi ce e aia, dar mai clar, că poate nu se vede in poza/ pe film, e o mașină mai veche decât Renault 8, mașina după care s-au făcut Dacia 1100 în 1968 în România.Tărăboanța asta e cea mai des văzută mașină a lor din provincia Antsiranana.

Ăia din orașul / provincia viitoare, dacă oi mai avea poftă să scriu și de alea, au mașini un pic mai bune, dar tot rable. Discutam cu un ghid despre asta și îmi spunea că importă rable din Europa mai ceva ca românii, că sunt ieftine și rezistă în timp mai bine decât mașinile chinezești pe care și le-ar putea permite de noi, dar care se strică repede și pula reparații. Când te uiți la ce drumuri au nu poți decât să fii de acord și ai în sfârșit impresia că uite, coaie, pe unii mai în evul mediu decât România. În sfârșit!

Din loc în loc, pe marginea străzii, unde se înființează câte un cătun, că nu le-ai spune ălora sate, e și câte o dugheană, ba cu fructe de vânzare, ba cu cartele de Airtel ( companie indiană de telecomunicații mobile destul de răspândită în insulele din oceanul ăsta), ba cu alte nimicuri.

Pe măsură ce închideam și deschideam ochii întru regenerarea creierului, aveam așa impresia că dau târcoale, într-o buclă infinită, unei mahalale mâzgălite de un copil cu probleme de imaginație, peste peisaj risipit de sărăcie.Țara ăstora e în construcție. În paranteză fie spus, peste tot pe unde am fost se construiește destul de agresiv . Cartiere, orașe noi răsar din țărână, după cum spuneam acum 3 ani – lumea a treia se trezește.Ok, ăștia încă dorm pe ei, sunt mai înapoiați decât erau zanzibărenii în 2015, sunt, practic , vai de pula lor.Din loc în loc vezi “întreprinderi” de 3-4 oameni care produc bolțari fie pentru vânzare, fie să își adauge o cămăruță la cocioabă.Nici hotelurile de pe traseu, unele cu resorturi întinse nu arată ca ceva unde ai vrea să locuiești, sau să îți petreci vacanța.Noi mergeam către un parc național, Amber Mountain, în căutare de nimicuri interesante care să ne facă să ni se pară că sub mizerie și sărăcie se ascund geme care merită atenția și timpul nostru. Sau măcar banii plătiți pe excursie.Un fluture, o goangă , un pom, un pipiluș de apă, alunecând de la ceva înălțime și intitulat pompos cascadă – d-ăstea.

Glumesc eu când zic că nu am găsit pinguinii în țara asta, dar dacă e să aibă ceva specific, în afară de King Julien, da am văzut și ceva lemurieni, ăștia au la fiecare pas cameleoni. De la cel mai mic care este – ăsta primul de mai jos  e unul matur, nu pui, până la alții mai mari de toate culorile. 

Altă chestie interesantă a fost când am ieșit din traseul pe care am bântuit parcul ăla să mergem la cascada de mai sus. Am trecut pe lângă casa unora, care aveau și ei o pânză de păianjen și un Jimmy mic, cum au toate casele.

Și care nu erau câtuși de puțin deranjați că veneau turiști grămadă să facă poze cu monstrul lor. Nu era chiat ca ăla din Lord of the Rings, da’ dacă mai mănâncă 2 – 3 turiști cred că se face.  Aveau chiar doi, de prăsilă.

Și eu sunt ignorant în materie de vietăți și mai las un păianjen, o goangă, o ălea prin casă. Nu mă deranjează chiar toate. Dar plm, de ăsta mi-ar fi frică.

Uite și două poze din telefonul soției , fără filtru , fără nimic, asta doar ca să îmi aduc aminte ce rablă am cumpărat acum un an prin comparație și că a costat aproape dublu decât al ei. Pozele cu telefonul meu sunt primele alea cu filtru până la ălea cu cameleoni. De-acolo DSLR->RAW->mutat în calculator-: mutat în telfon, procesat cu Snapshot pus în calculator și mutat pe blog. 

Alte Ciuperci . LG G5

Când ne-am întors din excursie am dat din nou nas cu mahalalele orașului și cu dimensiunea sărăciei, fiind conduși prin alei păzite și flancate de săraci, vânzători de nimicuri.
Înainte de asta, văzusem prin sate copii udând plantele din grădină folosind niște bidoane galbene de plastic , care semănau izbitor cu bidoanele galbene cu care se aprovizionau ăștia de la Costa cu ulei și alte asemenea din Mauritius . In fapt i-am și văzut pe băștinași cun cărau bidoane goale de pe navă și vindeau diverse către echipaj și mi-a și confirmat că le dau ăstora bidoanele goale pe care oricum le-ar arunca altfel, că ăștia le fac miere. 

A, și o chestie tare. când am  plecat, tot poporul din satul ăla se adunase pe deal și se uitau la noi ca la urs și ne faceau poze. 

Si dansau ceva ritual de chemat ploaia sau alungat spiritele. Sunt rău, desigur, era chiar amuzant și interesant că păreau așa de prietenoși. Bine, nu-s foarte sigur de ăia din depărtare. Mai degraba cred că nu.