De Crăciun fii mai bun. Câinele nimănui

Se uită la mine de jos bezmetic și coastele-i tremură, că nu le mai poate ascunde parul ros, de frigul care cam înțeapă și pe sub geacă.

Ar merita un glonț între ochii ăia umezi, că mi-a intrat în curte cu japca și că nu are pic de bun simț, mai că intră peste mine în casă, dar nu e așa ușor să ai o armă în România.

Il ameninț cu o bâtă, dar nu schițează nimic, parcă ar linge-o ca pe o halviță, că e aproape mort de foame. Nici de vorbă nu înțelege, mă privește lung și lipsit de speranță, așa cum e și cazul. Mie nu îmi plac milogii. Nu schincește, nu mârâie, nu nimic. Aproape că ar fi demn, dacă nu i s-ar fi atrofiat curul de foame.

Ar putea să îmi atace copiii, soția, ba și pe mine la o adică, dar un bug din codul meu mă oprește din a face ce trebuie, din a-l rupe cu bătaia sau din a-l ucide acolo. Dacă era un om, belea pula, îl băteam de se căca pe el, dacă mai scăpa cu viață și după aia chemam și poliția și îl acționam în justiție pentru violare de domiciliu.

Nici câinii nu-mi plac în mod deosebit, dar îi percep ca pe o amenințare mai mică. Pe ăștia care nu arăta colți.

Copilul cel mare vrea să îl adoptăm. Copilul cel mic suspectez că e al meu, spune clar că ar trebui să îl omorâm și-s de acord, dar dacă nu cumva vrem să îl mâncăm, eu nu am omorât până acum intenționat vietăți care nu mi-au făcut rău sau nu m-au amenințat în vreun fel.

De-un glonț-două m-aș fi descotorosit repede și aș fi rezolvat problema satului, problema pe care nu a avut curaj s-o rezolve cine dracu’ o fi adus câinele ăsta aici, că nu-i de-al nostru, pe ăia îi știu. Dar așa fac toți; pripășesc un câine, dracu’ știe cum, apoi unii, ca și oamenii, nu-s de comitet și ba se împrietenesc prea tare cu găinile și le mănâncă ouăle sau pe ele, ba cu găinile vecinilor, dacă nu-s legați în curte, ba dau iama prin bucătării, bă dracu’ știe ce fac, că omu’ nu mai vrea să-l țină, dar nici nu-i face felul, întru selecția raselor mai bune, cum ar fi responsabil.

Nu. Îl duce departe de casa lui și îl abandonează în satul ăla unde duc câinii indezirabili oamenii din satul ăsta. Să fie problema altcuiva. Românește. Acum eu sunt în satul ăla.

Cum ar veni “ia, coaie ,vrei să omori un câine? Nu? Nici eu, dă-l mai departe, ce pula mea”.

Fiecare câine abandonat are ceva special. Și ăsta are ceva, trebuie să îmi dau seama ce și să îi fac o vină, înainte să îmi facă el pagubă.

Eu știu asta, cât să pot închide ochii și să apăs un trăgaci, ca să încheiem povestea aici. Dar nu am pe ce să apăs și nici nu-s mare susținător de “să se dea drept de port armă la toată lumea, ca în America” . Poate că nu e bine să poți scăpa așa ușor de probleme.

Cealaltă opțiune la care mă uit e parul ăla noduros din surlă, da’ să-l omor în bătaie când el nici nu rânjește colții la mine dacă îi arăt bâta, e un pic peste nivelul de cinism la care sunt dispus să mă ridic în circumstanțe obișnuite, darămite în circumstanțele astea.

La fel mi se pare și să-l otrăvesc. Parcă prea mult.

Zic să-l lăsăm în pace că pleacă el, dar o dată ce soția deschide drumul cu prima bucată de pâine, sunt forțat să fac ce trebuie. Asta după ce încerc în zadar să îl ademenesc afară cu niște felii de pâine, doar ca să se întoarcă la ușă ca și când ar fi casa lui; așa fac câinii vagabonzi, se aciuează evident, acolo unde nu este deja unul. Până și copilul cel mic observă că “e drăgălaș” și vrea acum să îl păstrăm.

Așa că fac ce trebuie sa fac, ce trebuia sa fac mai demult.

Repar gardul din spate, pe unde intră. Acum, de Crăciun. De vreo trei ori, că dulăul din Baskerville roade și trece prin ulucile vechi de 30 de ani ca prin oase. Pune și tata un palet, că are și el păcate de spălat – cu câini duși prin satul cine știe cui, casele cine știe cui – dar din ce văd ăsta poate să roadă gardul de la un cap la altul și-l face scobitori și rumeguș. Și mă tot uit cum își sapă el, schelălăind, bortă prin gardul meu, mereu prin același loc, după care vine dând din coadă la ușă.

Și-l iau iarăși – mă, Cerbere, n-auzi că nu te vreau în curte? Și iar mai bat niște cuie și mai leg niște sârme și iar îl scot pe poartă afară cu două felii de pâine. Și nu se oprește până când nu pun o bucată de tablă legată cu șoricei și un palet de lemn peste. O să schimb și gardul ăla dar până fac asta poate îi trece prin cap că nu e un concurs că parcă nu mă simt ca și cum i-aș da niște dulciuri de Crăciun.

***

Nu. A mâncat altă bucată de gard. Plm, probabil de aia o fi fost izgonit de acasă de cine l-o fi avut. I-o fi mâncat tot gardul, și bănuiesc că așa face și cu al meu, dacă îl întăresc și pe partea pe care a ros-o acum.

***

Se umple de câini ai nimănui pe stradă. Unii nu-s așa prietenoși.

Dacă continui să îi dau mâncare contează ca și cum sunt responsabil pentru ceea ce face, ca și cum dacă mușcă pe cineva răspund eu. Ca și cum, dacă după ce voi fi descoperind ce e rău cu el nu mai pot legal să îl abandonez, să îl fac problema altcuiva, iar asta nu îmi place.

Care vreți un câine? E cam bătrân , dar ies 2 mici și 300 de grame de parizer din el. Mie nu-mi place, dar nici nu vreau să-l omor. Încă.