Povești despre mine spuse de mine

Dacă ați băut ceva, ca mine acum,  întoarceți-va mâine și citiți ca poate nu-i tocmai clar.

Am mai zis din când în când ca stau la coteț ( un anume hotel ibis de 2* ),  o adevărată degradare pentru valoarea mea. Îmi plac câteva chestii pe care nu le voi spune acum și nu-mi plac multe altele precum ca un coleg a găsit căpușe,  iar eu aseară un păianjen uriaș.

I-am ars un prosop în ochi și mai ca fugea cu el în dinți.  A trebuit sa îl joc în picioare.

Oricum,  sunt defel foarte distrat ( distrus?)  și demagnetizez des cheia de la camera, o mai uit înauntru,  chestii.

De minim o data pe săptămână ajung la recepție sa îmi remagnetizeze plasticul, care ajunge în mod invariabil lângă telefon, care mai are și o coperta cu închizătoare magnetica.

La un momentdat a trebuit sa ii mint pe aia ca nu sunt handicapat,  ci ca lucrez undeva unde e o poarta magnetica prin care trec zilnic și mi se buleste cardul.

Azi fusei la un pahar de vorba și din vorba-n vorba iar uitai și pusei cardul de la camera lângă telefon.

Știam deja de când ajunsei în hotel ca nu o sa meargă,  dar zisei ca hai sa încerc,  în pătrat,  în ce-o fi, ca poate merge.

Nope. Coborâi.  Jos mă aștepta grecul meu preferat căruia ii spusei ca mi-am demagnetizat cardul.

Râdea. Zic:
-I know that  this happens to me very often…
Zice:
-Some weeks ago there was a guest working at BM[some company] who was passing every day through a magnetic door and was demagnetizing his key.

Ma uit la el, gen:

Si-i zic prostește :
– Yeah well, I have found a way, after all to hide my key from the magnetic door, but this doesn’t help when I go out drinking with my friends. Then I always forget and place it near my phone.

N-a înțeles nimic.  Mi-a magnetizat cheia,  și mi-a zis:

-Oh, well, keep it out of that magnetic door,  or credit cards.

-A-ham. 10x.