Lecție scurta de economie

Home ownership – Rata locuințelor ocupate de proprietari.

Legea asta a darii in plata  duce printre altele la afirmatii  prostești de tipul: nu trebuie să aibe toată lumea o casă ca, uite,  în Germania home ownershipul e de 50 și ceva la sută, în UK e de 60 și ceva,  iar în Rumenia e de 90 și ceva la sută. 
În ochii proștilor asta înseamnă că în România 95% din populație sunt proprietari, chiaburii dracului, în timp ce în UK,  țară bogată numai 60% dim populație deține o casă. În Elveția chiar mai puțin ca în Germania.

Si cred ei ca mai inseamna ca la noi toti saracii au, dom’ne, o casa, in timp ce afara nu e asa, deci  ca afara trebuie ca uite la ei e mai bine. Se bocifereaza ,deci ,  ca nu toti saracii au dreptul la a detine o casa. Titlul de proprietate a unei case nu e un drept gratuit. Si nu e.

 

Nu bă.  Nu asta înseamnă.
S-a zis la un moment dat pe opencube.ro cum.e cu 95% ownership in Romania.  E vorba de oamenii care nu locuiesc în chirie, ci în casa familiei, chiar dacă sunt două generații intr-un apartament de două camere, sau o bojdeuca.
Românii nu locuiesc cu chirie ca nu își permit. Si-atat despre asta.

 

Altfel,  e bine ba prostilor să existe un număr mare de proprietari de case, chiar dacă nu locuiesc fiecare în casa lui.

Hai să vă explic altfel.

Dacă ne vindem toți casele către o mână de land lorzi, iar noi ne decidem să trăim în chirie, ca e mai bine așa, cam ce credeți ca se va întâmpla,  după mintea voastră? 
1) Fiind mobili,  vom alerga fiecare după o casă fix în vecinătatea locului de muncă și vom vâna fix zonele cu locuri de munca foarte bine plătite. Normal, de altfel.
Lucru care va duce la creșterea preturilor caselor . Pe de o parte.
Pe de alta, noi toți vom alimenta buzunarele a o mână de oameni, care, devenind progresiv din ce în ce mai bogați ce crezi ca vor face, mai multe case?
Nu. Vor influenta, printre altele, guvernul, crescând exigenta normativelor  de construcție,  pentru a menține o situație dezechilibrata, care este în interesul lor  până când prețul chiriei va ajunge la un nivel  semnificativ raportat la salariu,  încât să nu îți mai poți permite să locuiești undeva în condiții decente decât cu un salariu foarte mare. 

Pentru ca, se va spune , nu orice sarac trebuie sa isi permita sa construiasca o casa, pentru ca norme , de spatiu , siguranta si pula mea.  Adica lasati pe noi astia o mana de oameni care invartim proprietatile ca stim noi cat si cat  sa construim.

UK. Dacă vrei să stai în Londra intr-un apartament cu 2 dormitoare decartezi de la 1500 de liroaice pe lună,  în sus.
Salariul mediu în Londra nu cred ca e mai mult de 2000 de lire lunar net. Acum e 48000 de lire brut. Mi-a scris cineva ca are el o oportunitate sigura de job “permanent” pe 52000 de lire pe an in Londra. Job dintre acelea mai bine plătite, nu merg acolo sa spăl moși la cur. I-am trimis o pula desenata in mail, ca raspuns. Pentru ca chirie.
Deci ma gândesc ca pe acolo e media.  1500 de lire lunar înseamnă cca 3/4 dintr-un salariu mediu. Pe care nu il are oricine.Cam mult pentru chirie. Nu va imaginați penthouse de banii ăștia. Cam ca un “trei camere” comunist,  cu avantajul ca nu mai ai încă 8 etaje de moldoveni deasupra ta. Sunt 8 etaje de moldoveni negri risipiti la orizontala.  Dar ce contează mai tare e cui plătești banii ăștia. Nu vor fi niște gigei care au cate 1 apartament  pe care îl închiriază,  în timp ce ei stau în chirie unde le e munca.  Nope, ca am stabilit ca nu trebuie să își permită oricine o casă, trebuie sa fii bogat pentru asta  Middle Class.Poate Upper Middle Class. Restul, da-i in pula mea. Iobagi.  Din ce în ce mai săraci.
Casele trebuie sa apartina  unei minorități selecte,  prin urmare să decartam toți înspre înavuțirea high-classului și trecerea din upper middle in high class. Aplauze!
Eu sunt cam #dedreapta. Dar consider că a orice om care muncește ar trebui să își permită o casă 🏡. Nu în Londra,nu în București, astea sunt exemple extreme de concentrare a forței de muncă. Dar o casă..
După 4-5 ani de munca ar trebui sa poți plăti o casă.
Nu după 4-5 ani de muncă ca medic specialist,inginer cu ceva experiență, în București să ai bani de o casă la Cuca, ca nu merge așa. Nu poți locui la Cuca și munci în București. Get the point,niggers!

De bine,  de rău, cu o disipatie a proprietarilor cum e în România păstrează prețurile la un nivel oarecum ok, macar atunci când nu se dau credite de casă “doar cu buletinul” și menține o răspândire variată a cash flowului provenit din închirieri.

Nu vedeti legatura dintre pretul chiriei si saracie nu ? Analiza.

 

Asta o data . A doua , că o să va vad eu ce faceti  voi pe la 70, astia care acum chitaiti mizerii cum ca nu orice sărac trebuie sa isi permita o casa, chiria e buna si pula mea. Veti fi avand voi bani pusi pe dreapta sa stati pe chirie pana muriti ? A, pensie ? Pai paensiile sunt “de saraci” , iar saracii … Anyway , stati la azil , mi se rupe . Asta dacă va permiteți și azilul ăla. Dacă nu, ingrosati troruarele și subțiorii podurilor, da-va în pula mea.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
24 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Fery
Fery
8 years ago

Ma in Anglia politica e clara: le scumpim ca arata bine la indicatorii macro-economici, putem prosti in continuare prostii ca bula mai tine, si ca putem continua sa rostogolim datoria mai departe. La noi politicile sunt cam contradictorii: salariile sunt tinute la nivel de saracie, asa ca nu putem pune chirii mari pe proprietatile existente, ca trebe sa alimentam europa cu munca de sclav; facem prima casa ca sa poata cotiza “dezvoltatorii” imobiliari la partide in campanie si sa bifam socialismul egalitarist la populatie; protejam bancile de “rau-platnici”, ca activele toxice sunt mai mari decat capitalizarea la multe dintre ele,… Read more »

catalinx
catalinx
8 years ago

Am auzit de aia cu 1500/mp la Cluj și de 1200/mp în București. Nu știu cum e acolo, dar aci în bucale cred că e la mișto. Sau, ok,o fi>1000 Eur/mp central. În semicentral, mai la margine cum stau eu, inclusiv în complexele rezidențiale noi e sub 1000 Eur/mp. La mine în bloc comunist construit în 85 se cere cca 750 Eur/mp ( un picuț mai mult am platit eu acum 4 ani). Dar nu se da atât. Se da mai spre 650-700. Poate acum după reabilitarea termică. Legat de spargerea bulei, nu știu ce să zic. La bula anterioară… Read more »

shotgunuMarius
8 years ago

Ai sa fii uimit dar se pare ca in Bucuresti se vand de la inceputul anului case si apartamente in draci. Nu stiu daca este de vina si legea darii in plata..se grabeste omu’ ca poate nu mai apuca. Eu stau in militari residence si de la inceputul anului cred ca s-au deschis vreo 7-8 santiere (blocuri) si nu mai putin de 30-40 case/complex de case in toata zona Chiajna – Rosu. Caz concret: la inceputul anului am vazut ca se construieste pe langa mine in Sat Rosu un proiect de 30 de vilute (68.000/buc). Am tot vizitat complexul sa… Read more »

shotgunu
8 years ago

:))) Ce rapid ai fost..da..astea sunt. Au in jur de 120mp cu tot cu teren + 2 locuri de parcare ale tale in curte. Nu e foarte mult teren dar ma mut mai mult pentru spatiu. Alftel locuiesti in 4 camere mari + mansarda de inca 40mp pe care ti-o poti face cum vrei tu. si pentru mine conteaza sa am si locul meu de parcare. Sa nu stau sa dau ture de bloc..sau sa il am platit la primarie si sa vina ghiolbanii sa mi-l ocupe.
Daca ai intrebari iti stau la dispozitie 🙂

shotgunu
8 years ago

🙂 Inca nu mi-am luat Suv dar strada pe care se construiesc casele se va betona. Stiu…vei zice ca dezvoltatorul poate zice orice sa isi vanda casele. Dar din fericire este totul trecut in contract negru pe alb, impreuna cu iluminatul public asigurat tot de el. Toate stirile alarmiste de pe TV cu 1000EUR/mp sunt doar OTV-isme ieftine, manipulare 101. Ce-i drept calitatea finisajelor cam lasa de dorit…dar eu oricum imi cumpar singur finisajele..nu prea ma intereseaza ce ofera el. Mi-a placut din prima casuta, pentru ca frica mansardei o aveam si eu. dar din fericire are placa de beton… Read more »

shotgunu
8 years ago

Nici nu am luat in considerare ideea de “cand” pentru ca in contract este trecut ca la intocmirea contractelor de vanzare cumparare casele se vor vinde la Cheie + drum betonat si iluminat. Casele sunt in linie..adica toate 30 pe straduta in cauza. Drumul care duce la casute este asfaltat chiar (strada Acvilei) Din start am pornit pe ideea ca voi cumpara doar daca strada va avea utilitati (gaz, internet, curent electric drum etc) Pana acum totul mai putin drumul sunt bifate. Casele sunt doar rezervate..nimeni cu cumpara pana nu vede drumul betonat…si tot ce scrie in contract indeplinit, eu… Read more »

Mihai
Mihai
8 years ago

Si in Brasov se construieste in prostie si vad ca au inceput si in zone centrale foarte bune, dar daca intri pe site-urile dezvoltatorilor cam in jur de 80% din apartamente sunt vandute, ceea ce eu nu cred, pentru ca sunt fi foarte scumpe, peste 1000 euro/mp. Sa fie asta doar marketig? Adica blocul nu e contruit, dar e vandut 80%, sau ei spun asta referinduse ca i-a sunat unu sau altul si a zis dom’le vreau sa cumpar apartamentul X din blocul sau ansamblul rezidential pe care il construiti, ca asa as putea si eu sa-i sun la misto… Read more »

catalinx
catalinx
8 years ago

Nu cred că e marketing, dacă 80% din ele sunt vândute. Știu mai multa lume care se mută din București în Brașov sau împrejurimi și nu e neapărat un downshift, ca să foloseac un termen curent. Se dezvolta, bag seamă, ceva economie în zonă și chiar și fără, în IT se poate lucra remote (în unele nișe în funcție de mai multi factori), în antreprenoriat la fel. Și atunci rămâne întrebarea, dacă câștigi o suma de bani ca unul care muncește binișor în București, dar serviciul nu te tine legat de orașul ăsta infect, de ce ai mai sta aici?… Read more »

Fery
Fery
8 years ago

Ei lasa asa, ca si la Cluj este unu (de care stiu eu, cel putin) care acuma toarna planseul peste parter si anunta mare la intrarea in santier: Ultimele apartamente!! Pe de alta parte, Clujul e si locul ala in care niste unii au facut ‘concurs de dosare’ si licitatie ca sa vada cui dau apartamentele. Gen daca aveai facultate aveai mai multe puncte. Ca apoi sa nu le dea la prostalai nici CF, ca n-aveau nici autorizatie de construire in regula. Da’ la interviu la TV, fraierii aia: “credeam ca ne mutam si noi intr-un bloc de intelectuali, de… Read more »

Mihai
Mihai
8 years ago

, cum poti lua o locuinta pe credit daca nu e finalizata? Raspund tot eu cash, dar cine are zeci de mii sa dea? Probabil ei se refera ca au vreun acord cu viitorii clienti le-au dat un avans ceva, altfel nu-mi explic, l-a asta ma gandesc eu.

Fery
Fery
8 years ago

ia asa: credit de consum nenominalizat = banii de avans. Grad mare de indatorare = o spaga mica la dosar la aprobat credit imobiliar, chiar si prima casa. Rezultat: rata imensa, cu dobanda mucificatoare pe ala de consum, fericire pe vreo 30 de ani, cu tot cu reesalonari and shit.

io mi-am luat casa veche la tara, 17500 de E, in 5 ani e platit (mai am 2) – mai am un pic si am si buda, ieri a venit “epuratorul” – aka fosa. Pentru mine parca e mai bine asa decat aceeasi rata 30 de ani.

Mihai
Mihai
8 years ago

Culmea eu lucrez la banca, nu credeam pana sa vad cu ochii mei, dar sunt multi prosti in romania. Lucrez la colectare, ii zic unui client domnule ati luat acest credit trebuie sa-l si achitati, trebuia sa va ganditi cand ati semnat contractul ca lunar va trebui sa achitati o rata si el stii ce spune ca banca nu trebuia sa-i de credit, abia daca ma puteam abtine sa nu rad in hohote, pe astia i-as jupui de vii sa le iau si haina de pe ei, dar sunt sigur ca nici asa nu se invata minte si cred ca… Read more »

Mihai
Mihai
8 years ago

La raiffeisen lucrez, dar nu inteleg ce zici prin ” “colectare” a transferurilor facute din cont de lei in cont de EUR?” adica sa faci transfer dintr-un cont de lei intr-unul de euro sau invers? se poate, se face conversie.
Eu sunt pentru legea darii in plata (desi sunt unii care trebuie sa plateasca prostia de care dau dovada) sau daca nu o vor pe asta macar cea a falimentului personal, trebuie sa fim protejati (am zis sa fim pentru ca ma includ si pe mine).

Mihai
Mihai
8 years ago

In chestiuni ca asta nu ma pricep bine, dar un lucru stiu sigur la raiffeisen poti sa faci transfer si din strainatate, adica ai un cont in lei la raiffeisen unde iti platesti rata la un credit si esti plecat din tara, poti sa faci transfer de afara, tu avand euro si se face conversia automat. Eu zic sa mai intrebi in stanga in dreapta sa afli daca chiar nu se poate, desi nu stiu ce interes ar avea sa refuze acest lucru, ai fost in agentie? La noi stiu ca e nasoala treaba, adica sunt multi prosti in agentie,… Read more »

Mihai
Mihai
8 years ago

Da si asa, desi ma refeream ca poate afli direct de la sursa 🙂
Nu stiu ce ar fi de facut poate o sesizare la OPC, deoarece vad ca ai incercat si amiabil, dar nu ai primit un raspuns argumentat.