Taxi 2018/05. Prețul corect

Trebuie sa ma apuc de muncă, dar nu ma lasă creierul, și daca tot ma trage  la procrastinare ( urât cuvânt)  hai să povestesc una mică de marți. Acum am timp, na.

Am fost să mâzgălesc niște semnături la un notariat, pe niște împuterniciri pentru firma de contabilitate care mă reprezintă, să-mi facă un S.R.L. d-ăsta de ITști. Altă poveste și cu aia, când mai am timp.

Și eram așa, la dus am chemat un Uber, am plecat cu laptopul deschis,   am intrat într-un fel de ședință – mult spus, lucram conectat cu colegii mei care lucrau și ei pe partea lor. Am ajuns la biroul notarial cu laptopul deschis – imaginaginați-vă un om care  merge și apasă taste la laptop. Un fel de ăia cu capul în telefon, varianta hiperbolizată.

Ajung în birou las laptopul în dreapta, facem ce e de făcut ( am zis, altă poveste) și plec hotărât să iau alt Uber , repede, că iar trebuia să mă conectez audio.  Dar Uberul nu ține cu mine. Nu atât din pricina  că nu găseam mașină la timp, cât că nu mă arăta harta unde eram poziționat, ci altundeva. Eram pe la Unirii (București).  Cu ochii lungi, numărând minute, și neștiind unde pula mea să mă duc să-ncep conferința vieții, văd un taxi  ”pe verde” de la Leone. Fac cu mâna, frânează brusc.

Mă întreabă de la distanță ”unde mergeți?”. Îi spun și zice că mă duce, să urc repede că încurcă circulația acolo. Așa e , o încurca.

Urc repede, îmi cade portofelul din mâna în care nu aveam laptopul, sub mașină, mă aplec, mă lungesc și îl recuperez.

”Plecăm” în trombă, îmi vine ușa peste mână, mă doare, o închid. Dupa 10 metri ne oprim în aglomerație și începe taximetristul să se vaite :

-Ah, e cam departe unde mergi tu, eu trebuie să ajung la Popești -Leordeni.

-Pai, puteți să mă duceți, sau nu? – eram pregătit să cobor.

-Ah, da, vă duc, stați liniștit. Dar eu am scos ”Z”-ul  ( raportul de încheiere a zilei de lucru), uite e aparatul închis, dai și tu ce vrei.

Urăsc expresia asta și dacă nu aveam nevoie să fiu în mașina aia, în doi pași eram jos (1).

-Domnnule, mie spuneți-mi câți bani să vă dau, că nu e pe ce vreau eu.

-Cât vrei, mă, nene, lași și tu ce consideri!-  vizibil afectat și umil.

-Dacă nu știți cât costă și nu aveți nici ceas, opriți să cobor.

-35 de lei e bine?

… bine o pulă, am plătit 16 la Uber pe dus, dar am zis deja că aveam treabă în mașina lui(2).

-E bine.

-Ok,  vă văd cu laptopul, vă pricepeți cu tehnologia?

-Da, zic înfigând căștile in calculator.

-Am și eu o…

-Îmi cer scuze am un apel telefonic urgent, de aia aveam nevoie să mă duceți dumneavoastră.

-A , sigur.

Și deschide geamul, că nu erau decât 30 de grade afară, sau ceva, după care își aprinde o țigară și  mă întreabă dacă mă deranjează că fumează. M-aș fi dat jos, dar…(3). Mă deranjează mai mult că  nu mă lasă să vorbesc vorba mea. Îi fac semn să tragă în continuare.

-Și turui în engleză și-l tot văd cum se holbează la mine și vorbește în mintea lui scăpând  frânturi de cuvinte  printre buze, rumengând mărunt.

Când termin, aproape am ajuns acasă, las căștile și îl aud brutal, teatral:

-Să știți că m-am înșelat! E mai departe decât credeam.

Locația unde merg e foarte cunoscută, iar distanța era foarte clară, văzuse clar pe gmapsul de pe tableta din geam. Mă uit la el și tac agresiv.

– E puțin 35 de lei, e puțin! Tre’ să mai dai ceva, spune jigodia,  cu o mină de cerșetor din Filantropica.

-Ce să facîîîîî?

Gata, treaba era terminată, acum aveam timp să fiu oltean și țigan , deci oltean  get-beget. Și zice:

-Păi eu mi-am calculat altfel.

-Bă, nene, ia ascultă-ma repede, până nu ma enervez:

Am închis laptopul să pot să-i fut una-n bot și să-i dau daună totală dacă insistă. Da, laptopul meu poate să facă asta, după care pot să îl deschid, să-l șterg de sânge  și continui să lucrez.

-Te-ntrebai cât costă de vreo 3 ori până plecarăm?  Ți spusei (așa e oltenește corect)  unde e, și te-ntrebai dacă poți să mă duci?  Mă futuși la creieri să-ți dau cât vreau eu? Pai, hai, nu mă enerva acum, că poate îți dau cât vreau, că eu  nu vreau să-ți dau nimic, că fumași lângă mine, că nu ai aer condiționat, da’ vrei treiș’cinci de lei, ca Mercedesu’, deși la Uber mă costă(în trecut) 15 lei același traseu, când făcui drumul invers.

-Ne-am înțeles la 35, atât îți dau, că eu sunt om de cuvânt, nu ne căcăm pe noi acum și nu e cazul să fii neserios, că dacă te luam la comandă nu făcea cursa asta nici juma’ de bani. Tu crezi că nu știu prețurile la taxi și poți să-ntinzi gluma așa cât vrei tu?

-Gata, gata, ajunge, că nu îmi place cearta, îmi dai atât cât am vorbit, mă gândeam și eu, că poate mai merge de cinci lei, că poate…

-Băi, sigur nu-ți place cearta?

-Ok.

Tace o secundă apoi zice:

-Am văzut că vorbiți engleză. ( no shit).

-Și te gândiși tu ( ia mai dă-o în morții ei de politețe pe banii mei, mă) că dacă vorbesc engleză e cazul să încerci să faci o șmecherie și să-ți bagi pula în ințelegerea noastră și în cuvântul tău de mai devreme.

-Păi da, că, eu mai aud oameni vorbind engleză așa în mașină, dar nu ca dumneavoastră. Parcă vorbiți altfel, nu  vă bâlbăiți, sună cuvintele altfel.

-Pai da, vorbesc repede că-s oltean.

-Văd, văd.

-Dar nu înțeleg care e legătura, dacă vorbesc engleză e alt tarif? Dacă vorbeam și franceză cred că deja nu-mi mai permiteam cursa.

-Eee, nu. Auziți?  Uite, la tableta asta sunt literele de pe tastatura prea mici, știți cum se fac mai mari?

-Da. ( habar nu aveam )

-Păi, mă puteți ajuta?

Voiam să-i zic ceva de setări, dar…

-Desigur. 50 de lei!

Liniște. Greieri.

-Am ajuns, opriți unde puteți, poftiți 35 de lei.

Scriu articolele ăstea ca să îmi aduc mie aminte și să nu creadă careva că poate serviciile de taxi s-au îmbunătățit între timp, acum că e concurență de la Uber pe piață. Nu nene. Mai trebuie 10 de Uber și taxify, până mor ăștia de foame sau se civilizează.