Un vin pe gustul nimănui: Negru de Drăgășani

Aseară toată lumea a comandat vita așa că am luat un vin . Trebuia roșu.

Am încercat să aflu ce și cum gusturi dar , de fapt , nu prea.

Am văzut in ofertă ălora Stirbey : Negru de Drăgășani și am comandat sticla. Ceva de 2015.

Acum 3 ani, adică în 2015 , am băut ( în altă formulă de consumatori) un Novac de la nenii ăștia. Care e asemănător cu soiul Negru’ de Drăgășani, dar produsul brut un pic altfel . Mai aspru, mai șmirghel.

A venit nenea cu vinul. Am gustat. Mi-a plăcut și ăsta. Nu-i la fel, nici la fel de bun, dar ok, aș fi zis că mi-a plăcut. Aș fi zis. Dar.

Doar mie.

Am întrebat în stânga, dreapta, față, spate. Nope.

Prea acid, prea “full body” , un pic acru ( nu era oțet : ) ) , prea nu știu cum.

În mod normal, dacă îmi place mie zic că e bun. Dar nici nu întreb audiența.

Acum, dacă trei oameni îți spun că ești beat , te duci și te culci. Dacă toată lumea cu care am băut zice că nu e bun, înseamnă că nu e. Gen 3 din 4 nu. Eu sunt minority report cu ăsta.

Realitatea e că soiul ăsta se dorește o continuare a soiului Novac, care nu prea se mai cultivă, și tot realitatea e că nu-i la fel și nu îl poate înlocui pe bune.

Și tot realitatea e că gusturile oamenilor la vinuri cred că s-au mai schimbat și că vara nu-i că iarna și trebuia să fi comandat un vin fresh, care se servește rece. Dar aveau doar albe. Iar alb la vită nu se face.

Practic, nu-i vina mea, am fost pus în offside.