Câte ceva despre ardei iute

Unii oameni sunt foodies și își iau doza de drog, fie din gusturi rafinate, fie din cantități însemnate de zaharuri sau grăsimi de tot soiul.

Ca un om care încearcă să își învingă sentimentele gurmande, că serios că nu prea mi-ar șade bine să am un metru și șaptezeci de centimetri în circumferință și aproape la fel înălțime, recurg la alte droguri, cum ar fi gusturi extreme, nu neapărat rafinate, mai de grabă brute și brutale, să simți că trăiești și mori; olteni.

Sunt fan mâncăruri iuți. De aia mănânc de la mexicani și de la indieni, iar ardei iute mănânc de pe vremea când aveam 5-6 ani și mă luau ai mei cu ei la pomenile morților din familie.

Mâncarea de varză, fierbinte, cu ardei iute, servită pe capacul tronului (sicriu) unui proaspăt decedat e o experiență greu de uitat . Și greu de înlocuit. E și un loc bun să te călești in mâncatul ardeiului țâr.

Lumea zice că plângi de mort, când ție îți țuruie lacrimile din ochi și pe nas, mai ceva ca laptele din zătoarele femeilor în luna a noua, de durere, arsuri și venin. Doamne, ai milă de sufletul păcătosului, robului tău.

Tot selecționează tata două specii. Una moderată pentru oameni normali, și mai vârstnici, cu probleme de HTA și una pentru maniaci ca fiu-său.

Asta e aia moderată.

Proaspeți sunt mai iuți decât conservați în oțet, că oțetul le taie semnificativ din venin. Asta ca să știți cum vă dozați capsicaina.

Cu cât culegi mai de la vârful plantei, mai tineri, sunt mai acceptabili, mai puțin iuți, mai plați. Dar nu sunt de speriat.

Ăștia sunt.

Ii vezi ce mici și roșii sunt ei și te gândești cât de ai dracului să fie, mă, că unul de-ăsta e, așa, de o măsea, nu mai mult.

Uite, ăsta mititelu’ , cât o cireașă mai mare,am zis că îl dozez, să-l halesc din 3 guri.

După două guri eram la jumătatea lui și-l savuram până la limita halucinației:

Practic, deși nu-i vedeam, că aveam lacrimile de-mi umpluseră ochelarii și îmi curgeau de-a valma ca unei pizde pe care a părăsit-o prima iubire și nefutută, simțeam cum tata, de alături, mă bate peste gură cu o ulucă din gard cu cuie, soția se distra scoțându-mi limba de-un cot, bătând-o cu sucitorul învelit în urzici, pe gât mi se prelingea cianură, iar plămânii mi se umpleau de gaz sarin cu fiecare respirație.

Am considerat că mi-e de ajuns o jumătate de boabă de aia și după un ciclu digestiv complet am aflat că a fost mai mult decât de ajuns, când a trebuit să repet experiența, observând brusc că se pare că în stomac, în cursul digestiei, mâncarea s-a autoambalat în sârmă înghimpată.

La două ore după masă încă mai simțeam buzele pline de toxină botulinică, limba umflată de un roi de albine și, nu bag mâna în foc, dar cred că aveam și un ochi negru.

Dacă ar fi să fac o glumă proastă de sezon aș spune că l-am pus pe tata să păzească ardeii ca pe merele de aur, să nu cumva să îi fure jandarmii, că fac prăpăd cu ăștia.

Dacă e să cred ce văd pe internet, cel mai al dracu’ ardei iute este California Reaper. Nu știu cât de criminal poate fi ăla, că eu sunt deja spintecat, dar aș fi în stare să îl duc pe ăsta la un concurs, numai să găsesc niște fraieri să se bage la o degustare.