Mai ieri ziceam că îmi place iarna cinstită din România, ca acum să aud că mor romulanii pe capete de la gripa H1N1 care bântuie continentul și ca să văd, când am ieșit sa iau ceva de haleu, că era un pic de polei și bătea un vânt de mi-am adus aminte de ce nu prea mi-a plăcut în Copenhaga. Instant.
Când am venit înapoi l-am găsit pe un nene dădea să intre în bloc, in sensul că dadea cu capul in rama de termopan a ușii. Zic “hopa, pe ăsta l-a luat flama la berăria din bloc” . Se întoarce cu fața la mine și văd că l-am luat flama bine de tot; e plin de nămol pe meclă, se uită relativ incoerent și are câteva julituri proaspăt deschise. Face un strafe de vreo doi metri din fața mea și am impresia că vrea să plece, dacă nimerește direcția. Nașpa să fii turmentat pe vremea asta. Știu cum e, nu judec.
Scot repede cheia din buzunar că tremură codul de bare pe ea de frig, o trag prin interfon și mă bag la adăpost, nu mai închid ușa după mine ( se închide singură ) , îmi iau viteză spre lift. Aud un bau. Asta dădea iar să intre. Își luase viteză și se înfipsese in partea care nu se deschide, dar o prinsese pe aia bună de clanță deschisă. M-aș fi întors să îl întreb ce pula mea caută în bloc, dar la cât cunosc eu vecinii, ar putea locui aici.
Râdeam de bețivan , dar distracția începu când am coborât să merg iar la Auchan să cumpăr niște câteva-uri și îmi dau seama că e mare minune dacă ajung până la Mega (jumătate din distanță).
Nu neapărat că mi-a zburat șapca de tractorist instant de s-a dus 100 de metri în 3 secunde, cât că nici nu puteam să merg după ea, poate decât pe burtă.
Bă, un polei ca in desene animate, ca în alea cu Tom și Jerry. Am ajuns la magazin și nu puteam intra că mă bătea vântul inapoi și era înclinat înspre înapoi.
Acum mi-ar fi trebuit vreo 3-4 kilograme în plus, să le fi avut, că mă împungea vântul prin geaca de ski în coaste și mă ducea unde voia pula lui. nici măcar nu glumesc, dădeam Degeaba din picioare, că direcția de deplasare era dată ori de vânt ori de înclinație. Dap eram in bocanci.
Ca mine anu’ trecut, șoferii păreau că nici nu bănuiesc că e polei deși aveau țurțurii pe mașină de-o palmă.
Nu cred că am mai văzut așa ceva din iarna lui 2003-2004.
Când am ajuns ‘napoi la bloc,evident și aici înclinația mi se împotrivea și nu puteam să intru în bloc, a dracu înclinație trăgea către bar. Acum am unit brusc punctele și l-am înțeles pe onorabilul de mai de vreme.
Am intrat în non-stop și-am cumpărat 3 pachete de sare că trebuia să fac într-un fel, nu era veme de stat afară .
Băi, las-o în bălării, că mai aveam puțin și mă pișam pe mine de râs ? ? ?! Mai vreau articole din astea, ai un talent de speriat!
Momentu’ ala in care iti amintesti de ce nu fugi din Londra. Pentru ca o fi iarna de cacat, da’ macar sunt 9 grade. Cu plus.
Nu zic sa fugi din Londra, dar ultima data cand a fost un polei mai asa, s-a intamplat acum 4-5 ierni. Nu e un fenomen asa de frecvent, ba dimpotriva.
Am dezghețat juma’ de oră la mașină și am stat 5 ore in avion . Că sa decoleze.
Dacă ar fi pe fiecare iarnă așa ar fi chiar nașpa.
Diesel, eh?
Hahaha. Dacă ar fi contat asta. Era stratul de gheață pe toate geamurile de 1 cm . Avea armură.
Și am parbriz din ăla cu rezistențe electrice la bază , da’ nu prea a contat mult.
Î
Bine ca ai mai decolat. Aud ca e lichidu’ de degivrare pe terminate, bajetzii au fost luati prin surprindere de faptu’ ca iarna ninge si din cand in gand se formeaza freezing rain pentru ca na, iarna si curenti atmosferici. Stai sa vezi cand n-or mai avea smecleu sa dea cu el pe avioane, atunci distractie.
Da, AIA a fost buba. Futu-i in pizday
Ai o sursă scrisă pentru informația asta? Să fac și eu ceva bănuți pe întârzierea asta ?
Nu am o sursa scrisa, am auzit azi o stire in singurele 5 minute de saptamana asta cand am tinut tv-ul deschis, dar zau daca mai stiu la ce post.
Iarna trecuta am prins o chestie de-asta – nu chiar cu 1 cm de gheata, da’ parbrizu’ inghetat. Solutia simpla: iesit din casa, pornit masina, dat caldura la maxim; inchis masina din telefon, intrat in casa, luat cafeaua, o tigara, mers in conservatory la fumat. Terminat tigara, iesit afara si gata
Dai un ban, da’ nu-l mai ai.
Imi aduc aminte ca am schimbat vreo 2 replici pe tema, ca ma gandeam sa platesv vreo 500 de euro pentru un sistem cam ca ala. Altfel nu prea pot sa las rabla descuiata cu cheia in contact si motorul pornit in fata blocului Ar fi chiar o invitatie 🙂
vezi ca inainte de a avea Mercedes, trebe sa ai drive. Apoi mai povestim si de dezghetalituri.
Eu am alarma separat pe masina, o pornesc si o inchid din alarma. Ma duc beau o cafea fumez 2-3 tigari si abia apoi plec/ dezghet .
Nu am incercat sa vad daca merge si cu cheia de rezerva in loc de inchis din alarma.
You can’t beat nea’Ilie…
https://m.gandul.info/magazin/nea-ilie-cu-viteza-pe-gheata-in-cizme-de-cauciuc-in-braila-17851976
In mod clar nu-l pot întrece pe nea’ Ilie .
[…] și că am decis că se poate, lucru care ne-a costat vreo jumătate de oră muncă la curățat gheața de pe […]