Vinoase: Cupaj argentinian

Mă mutai eu în UK, da’ năravurile sunt tot cum erau, doar n-o să m-apuc acuma s-o dau in bericioaice, cidroșenii englezești și gin. Poate niște single malțuri scoțiene sau irlandeze, aia da, că mai beam și acasă. Da-n rest nu, tată.

Am bere și cidru prin casă, că e rușine să n-ai, da’ io sunt tot cu cu vinul, că aicea-i adevărul.

Atâta că nu prea sunt ăștia, deh. Adică prin cârciumi m-am cam lămurit, cu excepția restaurantului spaniol, și a unui bar de vinuri, nu e mare lucru de capul lor, nu știu pe ce lume trăiesc. Ho, nu jubilați că cam așa este și în România, țară de vinuri :/ .

Am nimerit acum vreo o lună un vin Chianti italian din supermarket și l-am drojdit cu chiu cu vai, că e păcat de Dumnezeu, dar mai ales de bani, să îl arunci.

Dar acum am găsit mai bun.

E la modă acuma să bei vinuri din Africa de Sud , Chile, sau Statele Unite că cică sunt la fel de bune ca cele Europene, că au învățat să facă vin. Că. Eu zic că nu, dar zic greșit, că am mai băut. Doar că n-o să recunosc vreodată că fac ăia in Chile vin la fel de bun precum spaniolii, sau italienii. Plecați, bă, de-aici cu poșircile voastre, că eu nu beau așa ceva !

Dar argentinienii parcă le nimeresc mai bine. Mai pe gustul meu, mai pe limba spaniolă de-o știu.

Cupajul ăsta de exemplu e dat dracului de interesant.

S-aseamănă un pic cu “Drăgaica Roșie” de la Oprișor, da’ nu răsare.

Un pic de cultură oenologică ( ia, repetați așa pe nas, cu importanță: “œ-no-lo-gi-că” )

Shiraz știe toată lumea ce e, nu insist a devenit așa de mainstream că nu îmi vine să mai beau, ori că cer vin de buturuga la cârciuma din sat, ori Shiraz, tot aia e.

In schi-imb, Bonarda, e un soi mai rar în Europa, cunoscut mai degrabă că Douce Noir ( originar în Italia sub numele de “Turin”), așa i-au zis inițial francezii când au ocupat regiunea cu pricina, după care i-au zis Charbonneau , iar americanii Charbono, că așa sunt americanii, iuți de branding și proști la franceză.

In Italia nu mi se pare o chestie reușită ( din ce am băut eu, na), iar din Statele Unite n-am drojdit, nu știu.

Ce vreau să spui e că soiul nu prea mai creste prin Europa, dar dacă aveți ocazia ( și sunteți pasionați de ce-am zis mai sus pe nas ) comandați un pahar că merită (dar nu din Italia, că vinurile din nord mnu prea). Nu că e cel mai bun și cel mai tare, dar e deosebit față de ce bei normal ( gen, cola are alt gust, știu ). Eu am băut un ceva Jura și nu îmi mai aduc aminte numele că atunci am crezut că e ceva noname în ignoranța mea, abia pe urmă am aflat că e pentru cei mai hipsteri dintre hipsteri, cu aquired taste și tot ce trebuie, că altfel îl puneam în ramă și mă lăudam cu el și azi.

Așa, iar ăla era alt cupaj, dar tot pe bază de soi din ăsta și avea după cum vă puteți imagina, cu totul alt gust. Dar am zis ca să vă spun, așa.

Iar al treilea soi din combinația asta, este de asemenea relativ necunoscut și neapreciat ( pe bună dreptate) în Europa, dar altfel este destul de prezent. Malbec e un hibrid de origine franceză, din câte îmi aduc aminte de la orele de agricultură din clasa a șasea ( ar trebui să fie clar când e o glumă, dar hai să semnalizez) , dintre Montpelier și Gaillac, dar aici e posibil să mă înșel .

El a ajuns să fie cultivat în secolul 19, când cineva a avut ideea măreață să aducă viță de vie din State, că nu aveam noi aici tot ce ne trebuie. Cu tot cu filoxeră. Și cum și-au futut francezii viile, hopa și românii după ei, Dimitrie Ananescu știe ( bibliografie: O istorie literară a vinului în România – de Răzvan Voicu)

Se cultivă și în România în plantații de dimensiuni reduse, private, dar nu așa des că noi suntem preocupați cu hibrizi și mai proști americano francezi gen Novă/Nocă, Siebel(Zaibăr), Algeriană și alte vițe producătoare. Că ăia este și Malbecu’, un soi tehnic de viță (destul de ) producătoare , cunoscut mai degrabă că e rezistent decât pentru calitățile lui și care a devenit a doua oară popular după iarna din ’56 când au înghețat viile masiv prin toată Europa, îndeosebi în Franța, iar ăsta e mai rezistent. Și la fel ca în povestea cu cupajul Jura, Malbecul argentinian nu e la fel ca ăla francez. A fost o dată, dar regulile in Argentina cu privire la hibridizare sunt mai relaxate și condițiile climatice diferite, așa că ce iese din Malbecu’ ăstora e diferit de ce poți bea din Europa.

Iar ăsta e chiar reușit. Mai reușit ar fi dacă ar fi avut cineva răbdare să citească până aici.