Aparat de îndreptat dinții. Ajustează-ți așteptările

Se făcură doi ani de când am inceput procedura de îndreptat dinții. Am extras caninul ascuns în fundul gurii printr-o operatie care m-a nenorocit in gură pentru o săptămână în care incercam să mă bucur de o vacanță.

Mi-a pus medica aparatul ortodontic de metal, că am înțeles că ăla trage tare, cu mușchi, și o să îmi aducă caninul inclus la locul lui în câteva secunde și o să îi facă loc printre ceilalți dinți așezați cu furca mintenaș.

Da, doar că nu. Poate că se putea mai repede, dar ba nu avea doamna, ba eu , timp să ne vedem mai repede de 5-7 săptămâni. Și se mai desprindea câte un bracket, se detensiona aparatul, a înlocuit unii dintre ei cu niste cercuri de butoi, ca să ancoreze aparatul ăla mai bine, până la urmă au luat-o dinții în direcția potrivită că nu au avut încotro.

Caninul e la locul lui și ceilalți dinți se chinuie și ei să facă un zâmbet cât de cât pe acolo. Dinții de jos arată tot ca un cur și în doi ani aproape că m-am obișnuit că tre’ să dau unul bun afară, să mă mai chinui doi ani cu alte sârme și apoi presupun că pot să particip la o bătaie într-un bar să demolez tot.

Dar ce m-am dezamăgit și mă mai gândesc dacă mai scot eu dinți de dragul de a-i scoate, e faptul că acum după “victorie! Am înfrânt! S-a terminat tratamentul ” mi-a făcut o altă medica, între timp aproape toată familia poartă sârme și am zis să mergem și noi la același medic toți, o chestie care se numește gutieră. E ca un mulaj transparent pe care trebuie să îl port doar noaptea și câteva ore ziua. In primul an. Apoi cică pot să îl port doar noaptea și după câțiva ani pot să mai sar câte o noapte. Lol, fucking lol. Cât trebuie purtat ? Well, lifetime. Cică.

Moment în care treaba asta cu intreptatul dinților mi se pare cel mai mare hoax medical.

Dinții ăștia au personalitate proprie, copii . Dacă e să mă iau după medic, de fapt nu-i îndrepți , îi ții prizonieri, că ăștia cum prind ocazia cum fug. Lol. Mie îmi e clar că dintele ăla nu se mai întoarce în cerul gurii , că acolo e astupat, dar dracu’ știe ce ii trece prin cap ?

Cât a costat?

2500 de lei aparatul parcă. Vreo 600 operația de extracție canin inclus.

Vreo 1400 de lei vizitele medicale.

300 de lei gutiera vieții. Care dacă se va sparge și se va, trebuie refăcută.

Dacă voiam aparat din ăla care nu se vede gura că de Robocop, cum are soția că ea e bogată, din ceramică sau safir, eh, ăla costa vreo 3000+ numai el. Și ar fi durat și mai mult timp, mai multe consulturi să se îndrepte gardul. Deci 4800 ar fi varianta ieftină, de buget pentru treaba asta. Varianta scumpă nu știu cât costă, vedeți și voi cât aveți prin conturi. Cam atâta.

Pe o arcadă. Voi mai cheltui încă minim atât plus alți doi ani din timpul meu pentru arcada de jos?

Nu știu ,  ma uitam la o poză cu ”zâmbetul” curent și-am șters-o; revin eu cu scris dacă e cazul. Până una alta facem aceeași chestie cu copilul cel mare.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
15 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Buruc
Buruc
5 years ago

Posibil sa dea rezultate bune la copii ca sunt in crestere, formare – deci cresc deformati cum s ar spune.
Sper ca faci procedura asta in ro si iti rezolvi si tot ce e legat de dinti pt toti (pt uk inlocuiesti ron cu £ si lasi cifrele neschimbate…)

fullmeta1
fullmeta1
5 years ago

Fie-mea, dupa ce au inceput sa-i iasa dintii definitivi, a purtat un disjunctor (dilatator palatinal) vreo 6 luni. Il “invarteam” cu cheita in fiecare seara, la inceput. Rezultatele au fost bune, pina acum este in regula. Ieftin, 1800 lei distractia, eu la dinti joc sume mari.

fullmeta1
fullmeta1
5 years ago

Eu pe ultimele doua implanturi, plus refacere creasta (aditie osoasa), am dat ~16000 lei. Parca n-as crede ca trece in UK de 5-7k lire.

fullmeta1
fullmeta1
5 years ago

3500 lei implantul, aditia cred ca a fost si aia vreo 3000+ lei, coroana 2200 lei, bont protetic 450 lei, se cam aduna… Trident, stiu ca sunt altii mai ieftini…

Stropic
Stropic
5 years ago

Mi se parea mega putin 2500 lei, pana am vazut ca e pe o arcada. Asa da. :))

Dar de ce nu ai pus pe ambele arcade, sa scapi mai repede?

Alifie
Alifie
5 years ago

300 de lei gutiera vieții. Care dacă se va sparge și se va, trebuie refăcută.

De vreo doi ani mi-am facut si eu gutiera (bruxism) si o port din cand in cand, ceva silicon pe care sunt vagi urme de uzura de la scarsnit din dinti. Sa inteleg ca sunt si alte tipuri de gutiere, care nu-s din materiale elastice si se pot sparge?

Mad
Mad
5 years ago

nu stiu daca o citesti sau ai auzit de Dollo. pt informare
https://www.dollo.ro/2018/04/cum-moare-un-dinte-dupa-indreptare/

Am incercat si eu cu kinderul meu dar dupa cateva luni a zis ca nu mai vrea si am renuntat. Are o dantura aproape frumoasa.

Marius
Marius
5 years ago

2800 mi-a cerut pentru implant in UK. Am zis pas dupa ce mi-a stricat nitel doi dinti.