PISA – cu ce schimbă asta orice?

Am văzut fix 3 zile lume ultragiată de rezultatele unor teste care nu spun nimic nou. Ca să fie clar eu eram conștient de situația învățământului de prin 2002 .Nu, nu mi se scoală vreun neuron în plus, dacă-mi spuneți voi că acuma e ȘI MAI RĂU. Era destul de rău atunci, orice-ar fi mai rău nu mă poate îngrijora, mă bucură, cum m-a bucurat și-atunci, vorba aia , prinzi curaj.

Pe scurt, eram la recrutare ( nu contează ce e aia, să zicem că pe vremuri niște neni de la armată îți evaluau, la împlinirea a 18 ani, starea fizică și intelectuală pentru a stabili dacă ești suficient de bun (apt) pentru a-ți pune o pușcă în mână și a muri pentru ”țară”, la nevoie. Adică destul de deștept să folosești pușca aia și destul de prost încât să tragi în cine ți se spune că e ăla rău (huoo, teroriștii!) , nu-n cine ai crede tu cu mintea ta, dacă ai avea una, cu condiția să fii bărbat – din ăla cu pulă naturală, că te controlau, nu că te identifici tu așa, cum ar fi azi ), cu încă doi colegi de clasă din liceu, că pe-acolo te-nvârți la vârsta aia, cu încă 3 foști colegi de clasă din școala generală și cu o mulțime de necunoscuți.

E o poveste destul de interesantă de la recrutarea aia, nu îmi mai aduc aminte dacă am scris-o că aș fi dat un link, era mai simplu, dar n-o s-o spun acum.

Am să spun doar că eu și colegii mei de clasă din liceu ( eram în cea mai bună clasă din liceul ăla, totuși) eram cam de departe cei mai reușiți oameni, nu soldați, că de mine s-au închinat, mai aveam un pic și mă băteam cu ei acolo ( m-am prezentat la granița dintre starea de băut și mahmur) – iar asta nici nu era greu, că jumătate din ei nu știau să scrie și să citească. Foștii mei colegi de școală generală încă nu învățaseră niciunul să citească cursiv, ba mai uitaseră și literele pe care le știuseră vreodată.

Iar restul care puteau îngăiba ceva, cred că încă jumătate aveau nevoie de ajutor suplimentar ca să înțeleagă ce au citit și ce trebuie să facă. La testul de inteligență din ăla cu patternuri în pătrate s-a rupt lanțul de tot, dezastru.

Nu mă așteptam, că eu trăiam într-o bulă în care handicapatul de matematică voia să mă lase repetent că nu știam să rezolv niște exerciții din nu știu ce culegeri, care implicau niște concepte pe care el nu era nici capabil, nici interesat să le explice și credeam că ăla e nivelul lumii, iar eu sunt cam lepră. Când colo, fute-m-aș să mă fut, jumătate din voi nu știați să scrieți sau să citiți și nu-mi spuneați niciunul nimic, mă lăsați să am procese de conștiință, că poate-s prea prost.

Dacă d-atunci încolo calitatea învățământului a scăzut – nu pot decât să mă bucur, iar pe voi nu vă înțeleg deloc. Cred că e datoria noastră, ca români, să tragem ȘI RESTUL LUMII în jos, să-i facem să se ia după noi.

Toate țările ar trebui să dea examenul de incapacitate și bacalaureatul pe care le dau românii – în limba română, dacă ar fi posibil, și tot învățământul ar trebui să fie adus la nivelul celui românesc – ca standard zic. Dacă de mai puțin de-atât nu suntem în stare.

Știu că pare trolaj și pe undeva și este, dar eu mă bucur de două chestii simple:

1. Testele arată că românii sunt acum chiar mai proști decât pe vremea mea
2. Fără îndoială copiii mei sunt chiar mai educați și cred că și un pic mai inteligenți decât eram eu pe vremea lor.

Nu știu cum vedeți voi lucrurile, dar eu aici văd numai avantaje.

Se spune că în România, față de toate țările unde se face studiul ăsta se înregistrează diferențele cele mai mari dintre copiii care provin din mediu sărac și cei care provin dintr-un mediu mai înstărit – ceea ce-i foarte bine, dacă înțelegeți ideea.

Dacă nu, să vă traduc: Copiii părinților care nu au resurse să se ocupe de creșterea nivelului lor de educație primesc doar ce este oferit universal de stat, la nivelul cel mai de bază, că și pentru ajunge la o școală bună, într-o clasă bună, inclusiv de stat, treci prin niște procese de selecție care se bazează deseori pe șpagă și relații – deci înțelegeți voi.

Practic, ce primesc cei săraci e nivelul ăla cel mai de jos al educației, fără intervenții și fără alte eforturi, că nu e de unde din partea aparținătorilor. Iar acela este practic nimic, sau foarte aproape de nimic. Un epsilon, după cum definesc matematicienii pula.

E fix unde trebuie să fim ca civilizație, singura problemă e ca epsilonul ăla e plătit, nu e gratis, dar deh, nu le poți avea pe toate.

Dacă sunteți de părere că sunt un cinic machiavelic – chiar sunt, dar singura întrebare pe care o am și o s-o am mereu o să fie :

Auzi, pulă, dar copiii ăia, de care te plângi, ai cui sunt? Ai mei? Aaa, nu te interesează de ei? Nici pe mine, boss, că nu-s ai mei, pentru mine e betoon!