Din nou acasă. Ceva în apă

Ceva în aer. Ceva în sânge.

S-a împlinit un an de când pribegesc și au aparut alte neajunsuri care îmi adâncesc nemulțumirile.

Ar trebui, sau așa se spune, ca după un an să fii adaptat la noul loc și să observi mai bine avantajele locului în care ești și să ți se contureze mai bine dezavantajele locului de unde ai plecat și de care ai scăpat.

De adaptat m-am adaptat și nu pot să spun că mai sunt multe lucruri care mi se par peste mână, sau pe care nu le înghit, practic mi-am creat o zonă de confort deja și-mi e, până la un punct, totuna.

Ciudat, probabil, nu văd, după un an multe sau noi avantaje, ba din contră, unele pe care le-am estimat mai importante atârnă superficial, iar altele, ehm erau doar mici iluzii.

Știu bine de ce sunt aici și școala copiilor e importantă, cât o să pot suporta țara asta, sau cât o să mă suporte ea, o să tot stau , măcar lor le place.

Mă supără tare de tot vremea. Trebuia să fie, în mintea mea, mai bună decât în România, cu ierni mai blânde și veri nu așa de fierbinți. Adică fără extremele de temperatură supărătoare.

Și chiar e așa, dar nu-i pentru mai bine. Mai tot timpul e nașpa. Mai tot timpul e frig și umed – a plouat cred că în fiecare zi din octombrie până am plecat în vacanța de iarnă.  Și vânt. Spun asta în condițiile în care cred că locuiesc într-una din zonele cu cea mai blândă climă din UK, cam sudul Angliei.

Dacă e să cumpărăm o casă ca să nu mai plătim chirie, nici prin gand nu îmi trece să mergem mai în nord sau in Țara Galilor, unde sunt ceva mai ieftine, deși altfel nu am un motiv obiectiv să fiu în orașul, sau zona asta. Acolo e vremea doar și mai nașpa.

Iar vara? Vara belești pula în iulie/august, bine dracu că e vacanță și ne tirăm de-acolo , că e cald și umed și ziua cât o zi de tortură la Auschwitz, iar ăștia nu au auzit de aer condiționat și case confortabile pe lipăr. Când e frig, măcar ai opțiunea să mai arzi 500 de mc de gaz în plus, sau cât e nevoie, ca să rezolvi problema. Vara stai și suferi. În cârciumă, în curte, în unde o fi.

Dacă cumpăr casă prima investiție e un aparat de aer condiționat.

Nu bă, nu e din cauza încălzirii globale, am văzut eu. E că ăștia sunt zgârciți și îi doare in pulă de confort. Se simt bine oricum, bănuiesc, sau ceva de genul. Dacă e prea frig beau un whisky in plus, dacă e prea cald beau o bere în plus. Termodinamică 101.

Am estimat că, plecând din București, vom fi mai sănătoși. Iar asta e destul de complicat de evaluat și nu mă așteptam, că nu e discutabil praful, jegul, zgomotul și aglomerația lăsate în urmă, în București-ul săracilor, unde locuiam noi .

În mod clar ne e dor de praful din București și nu am mai văzut prea mult pe undeva.

Nu mai avem mucii negri, nu mai tușim a silicoză și asta e de bine. Dacă nu ar fi de rău că jumătate de an tușesc copiii și soția a astm de la umed și rece. Eu doar cand ies afară din casă, lol.

Și asta nu e tot. Văd la soție, mai degrabă, dar am căpătat și eu uneori, diferite iritații, inflamații de piele, o acnee și alte asemenea. Chestii supărătoare, că se manifestă deja cronic. Am presupus că o fi de la alimentație, dar cumpărăm alimente relativ de calitate, mai de calitate decât majoritatea celor pe care le-am găsi în București în supermarketuri. Atâta că, în România, eu nu mă alimentam de acolo, mai degrabă de acasă.

Iar la asta, în mare, nu prea am soluții. Am doar bani mai mulți de dat, mult mai mulți decât plăteam în România, dar nu știu cât contează.

Primesc o mănușă peste bot de la karma, că râdeam de romulanii care iau porcul în papornița pe avion, spunându-mi în barbă “ia uite și la sarakii ăștia, cum ne fac de râs” . Heh, acum nu mi se mai pare neapărat de neînțeles.

După care ajungi inevitabil la apă, care pare a fi problematică. Nu numai aia de consum, că pe aia o cumpăr, deși cred că trebuie să cumpăr una mai scumpă, că parcă aia standard de la Sainsbury nu-i suficient de bună, măcar ca aia de la țară.

Apa minerală a ăstora e o glumă. Un sifon comunist făcut cu apă de la robinet e la fel, sau mai bun. Beau musai San Pelegrino, ca boierii. Italiană. Aia se compară cu Borsec. Bă, se compară, nu că e mai bună, să vă fie clar!

Iar apă plată doar Volvic și Evian ( dar ăștia vând doar bidonase mici, umplu lumea de plastice ) sunt comparabile poate ceva mai bune – decât ce am îi acasă, bă, de la izvorul din comună.

Comparabile cu Dorna, Borsec plata și Aqua Carpatica. Probabil că să trec pe din alea franceze, cred, că ălea de la Sainsbury și Tesco sunt aproape la fel de dure ca aia de la robinet. E una scoțiană mai ok.

Ăștia își bat joc de mine :(.  Și Cola, băi, are gust mai bun în România. În general chestiile care implică apă. Mai puțin berea, aia in Romania se face din pișat plus fiere.

Eh, așa e viața în Anglia, mai modestă. Locuiesc acolo , ca să muncesc in Suedia, beau apă din Italia și Franța, să mănânc murături din Romania.

Provincia asta de căcat, cu cei mai oțărâți și mai saraci oameni care suntem din toată Europa, practic Flămânzii Europei , al cărei Olt îmi curge in loc de sânge e casa mea, o simt ca pe buricul lumii ( e plin de scame și ceva jeg, dar buric ) și oriunde mi s-ar conecta wireless-ul automat nu mă simt acasă. Doar aici.

Dar dintre toate locurile cred că doar în UK mă pot simți atât de înstrăinat atât de ne-la locul meu.  Nu-i că nu apreciez civilizația și faptul că ăia trăiesc în case, nu în blocuri, că nu îmi place birocrația mai scăzută și serviciile statului care încearcă să rezolve probleme, nu să creeze altele. Dar nu aștept nici măcar o dată să treacă timpul mai repede ca să ajung acolo. Nu. Doar invers.

Din Reading la țară facem circa 12 ore pe drum . Taxi/tren – avion – rabla. Conduc ultimii 200km întins. Aș sări cu parașuta din avion de când trec pe deasupra casei , dacă mi-ar da ăia de la Wizz voie, să nu mai bat drumul aiurea până la Otopenis.  Oricum, nu mi se pare prea mult 12 ore întors. Dusul, da, cam lung.

Când ajungem aici abia așteptăm să facem duș cu apă din aia de care soția zice că îi lasă pielea catifelată și îi calmează iritațiile, eu nu am probleme din astea dar îmi mai cade calcarul se pe mine și mi se curăță parul de mătrețolul pe care îl capăt în UK, de zici că sunt armăsarul lui Făt Frumos când mă scutur și mi se înfoaie coama. Legat de care, mergem prin insule exotice in concedii, dar sexul nu a fost vreodată mai mișto, mai intens, sau mai relaxant ca aici.

Abia aștept să ajung aici ca să respir, nu că aerul din UK nu ar fi mai curat ca ăsta din România, să fim serioși, dar pe juma’ de hectar de liniște am și eu loc să îmi umflu plămânii. Sau poate e altceva.

Abia așteptam să ajung aici și din București.

Cea mai bună decizie a vieții de până acum a fost să modernizăm casa asta, cât de prost am fost că am ignorat asta ani buni. Treaba e că din București ajungeam mai repede. Bine, și aveam nevoie să plec din jegul ăla mai repede că e greu de suportat.

E posibil ca faptul că am plecat din București să fie a doua cea mai bună decizie a vieții noastre, rămâne de văzut.

Textul ăsta nu are nicio concluzie, oricum m-aș simți nu se schimbă nimic, că nu voi face nici de data asta ce îmi place mie, ce vreau eu, ce am eu nevoie pentru mine,  decât cu măsură, în rest – ce trebuie.

Tot ce pot face e să mă bucur de ori de câte ori ajung aici și să ascund în întunericul inimii mele negre cele două boabe de sare amară de ori de câte ori plec. Un bărbat tre’ sa sugă burta și pas de defilare, ce dracu’.

Comentariile sunt închise că nu-i nimic de comentat.