Apocalipsa e a celor care cred în ea; bine și a alora care unt slabi de înger, sau gene și îi/ne ia dracu’. La fel și criza de după. Când a început mizeria asta cu hoardingul de produse de frica apocalipsei inventate, am observat că s-a întâmplat întâi în România ( legat de spațiul la care mă raportez eu), iar eu râdeam cu muci de preperii wannabe care făceau raliuri cu carucioarele de supermarket și le confirmau altora teorii inventate.
Mă uitam frumos din UK și vedeam lumea civilizată, deși vorbind pe cifre și știri covidul le intrase deja mai tare în oase alora decât romulanilor. Zic, coaie, ăsta da popor, nu se dedau la masturbare în grup pe sistem MISA ca romulanii. Orice mișcare socială, că e religie, curent cultural, sau politic, prinde forță pe măsură ce mai multi indivizi cred în ea, nu contează că-i justificată, sau justificabilă, că-i ceva bun sau nu. Dacă suficient de mulți cred într-o chestie, te afectează vrei-nu-vrei. Daca nu, tot te poate afecta, dar punctual. Adica, daca te imbolnavesti, pula mea, evident că poți da și colțul.
Când am început să mă gândesc să vin acasă până se liniștește lumea de peste tot am făcut-o c-am observat că nici acolo nu-s la adăpost de hoarding ori de oameni care practică o defensivă toxică. Toxic înseamnă că tu crezi că e ok să îți faci provizii pe 1 lună în short notice așa, deși până ieri aveai mâncare doar pe minus două zile. Că în principiu, banul tău dreptul tău, desigur, dar la momentul ”X” lanțul de aprovizionare nu suportă prea mulți indivizi care vor să facă astaș e normal. Și eu , deși sunt tare pe picioare, sunt degeaba, că tre’ să aștept până își fac toți fricoșii provizii pe o lună, două, trei, câți bani au, fie că cred ei că nu or să se mai aprovizioneze magazinele, fie că observă că ăilalți fac asta și dacă stai între unii care fac asta. trebuie să faci la fel, ba , să le-o iei înainte. Încă ăia au și mai mulți bani și dacă chiar își pun mintea pot goli magazinele pe mai mult timp înainte. Așa blanao. Până am plecat eu nu prea s-a întâmplat, cel puțin nu la mine în sat, dar până la urmă i-a cuprins febra și dacă nu s-a întâmplat nimic tragic pe temă a fost doar pentru că lanțurile de aprovizionare au avut flexibilitate comparabilă cu capacitatea pulifricilor de a goli magazinele și de a-și umple cămările.
Și în principiu, nu prea ai altă soluție. Dacă lumea pune botu’ la frică și urmează ca oile trendul, adică cred în asta, n-ai ce să faci. Dacă stai acolo ești supus influenței lor nefaste. Nu poți să mergi într-o biserică din Moldova să urli că Dumnezeu nu există, cum nu poți să strigi ”muie Craiova” în galeria ălora de la Craiova. Sau bine, poți, am încercat eu, dar nu-i cea mai bună idee.
Dar nu asta mi s-a părut problematic, ci că și oamenii pe care îi consider cel puțin la fel de informați și educați ca mine devin brusc negativiști . Apocalipsa e în desfărșurare, economia se prăbușește, iadul ne încalecă pe zi ce trece. E trist, dar nu pentru mine. Că eu nu văd lucrurile așa. Nu le-am văzut așa criza trecută, nu le văd nici acum.
Așa că eu am început să mă distanțez un pic de opiniile astea până o trece, când o trece. E amuzant că amicii mei din sat, ăia care locuiesc în UK, sunt unii din cei mai cerebrali oameni pe care îi cunosc, din perioada asta . Mai ceva ca britanicii. Bine, noi am trăit multe împreună , știm că n-are cum să fie atât de rău. Nu se mai întorc anii ’90 din România nici să vrem. Noi să fim sănătoși, vorba aia.
Și mă uit pe de altă parte aici în sat, unde m-am întors. Vorbeam cu tata și-l întrebam, bă, vă lipsește ceva de la magazin?
Nu. Au avut tot timpul de toate. Eu cand am ieșit eu prima dată să cumpăr chestii de maxima necesitate , cum scrie la declarație, gen cola și lapte de cafea și jur că nu am văzut vreodată atâta spirt în magazinul ăla. Și dezinfectanți de suprafețe. Și din ăia de mâini, gel bă. Nu am văzut în viața mea în comună dezinfectant de mâini din ăla gen, lol. Până acum. Nu. Nu-i hoarding, nici nu a fost, nici nu o să fie vreodată. Lumea respectă, în mare principiile ordonanțelor ăstea de izolare. Principiile am zis. Viața nu s-a oprit .
Și uneori mă întreb și eu cum , coaie? Dacă e să ce zice lumea eu locuiesc în zona cu cei mai proști , cei mai săraci , cei mai ne-educați și cei mai bețivi oameni din Europa, un dezastru, ce mai. E bine că cifrele nu-mi întunecă vederea.
Și totuși aici nu vezi oameni panicați, pe defensivă, cel mult enervați. Nu-i că nu cred în covid. Bine, unii nu cred, da’ judecând după faptul că m-a verificat poliția aproape zilnic să fiu acasă, pe perioada izolării obligatorii, cred că îl iau destul de în serios.
Însă nu cred în apocalipsă. Cred în dumnezeul lor, în popa, în alte aberații. Nu cred că viața se oprește aici, că urmează dezastrul, cum spun toate știrile căcăcioase și gândurile negre care vă rod precum cancerul.
Și de asta am venit acum aici. Pe tărâmul celor ce ne doare în pulă de apocalipse și crize, pentru un vibe pozitiv. Nu, nu îmi lipsesc nici mie nici vouă orice crede lumea că ne lipsește . Lucrurile ălea nu le aveam nici înainte, nu au dispărut în preajma covidului. Ceea ce-i lipsește lumii este o perspectivă solară, pozitivă, iar aia vrând ne-vrând mă afecta și pe mine dacă stau în preajma restului lumii care se închină la apocalipsă.
Criza și sărăcia îi va mânca pe cei care se supun opiniei pesimiste, pe cei ce-ncearcă să se bată cu restul pe puținul rămas după ce trece furtuna pe care o generați toți apostolii apocalipsei. Criza e în voi. Una de încredere. Așa se sfarmă temelia oricărei religii.
Citeam tot felul de povești despre cum o să se schimbe multe, despre cum milenialii și generațiile , X, Y, Z or să se schimbe și n-or să mai dea cu picioare la joburi , or să facă ”lucruri reale” că n-or să aibe de ales. Și nu puteți greși mai mult.
Generațiile noi își permit să se pișe pe autoritatea inventată de ăia care au capitalul pentru că au avut sprijin în a face asta. Mum and Dad bank și alte resorturi. Și-l vor avea în continuare, nu vă faceți griji. Generațiile noi se vor scoate din foame , nu le purtați de grijă, ba , ne vor scoate și pe noi.
Dacă aș avea un sfat pentru ăștia din generația mea și mai bătrâni, ar fi să nu le arătați copiilor criza, lipsurile și frustrările voastre cu degetul. Noi am primit lecția asta de la părinții noștri și a fost la fel de folositoare ca un viol în grup . Arătațile posibilitățile , dacă le vedeți, dacă nu, să ne dăm dracului la o parte.
Dar n-am eu sfaturi pentru copiii voștri, vorbesc cât se poate de serios mă doare în pulă, pentru că relevanța sfaturilor mele e cvasiinexistentă. Dacă vreți să credeți în apocalipsă, cine-s eu să nu vă las. Dacă vă doriți intens tot ce este mai rău, eu nu pot decât să mă dau la o parte și n-am să vă stric coșmarurile. Hai să vie, stați să-mi pui mânușile și masca.
Știți vorba aia cu ”we are in this together?”
-Dap, chiar sunteți, genul ăsta de închipuire, autohipnoză – nu se poate face decât în masă, dar nu contați pe mine.
Eu sunt mai solitar așa și-n lumea mea nu-i loc de apocalipse până la aia care-mi va sfârși mie existența ( și vouă desigur, că n-aveți cum exista în afara lumii din mintea mea, în ceea ce mă privește) . Iar de crize, nu știu voi, dar eu m-am cam săturat de ele pe viața asta așa că de data asta cred că am să spun pas.
Singura chestie e ca tre’ sa ma dau la o parte din calea voastră, altfel, da, efectul de învolmășeală e real și-ți poți lua oricând o copită în cap dacă ești în mijlocul vitelor, în timp ce le bate strechea la cur, iar strechea asta o să cam bântuie o vreme.
Am scris textul ăsta acum aproape o lună. Eram doar curios, dacă-l mai văd la fel după ce lumea se mai așază. Dap, îl văd la fel.
Nu e vorba ca o sa vina apocalipsa peste noapte dar eu sper ca lucrurile se vor schimba gradual. Ceea ce vad in america lui trump e ca economia e mai importanta decat viata oamenilor in sensul ca productia de cacaturi ( iphoneuri etc ) trebuie sa continue cu orice pret chiar daca virusul inca isi mai face de cap. In plus expansiunea asta economica e nesustenabila pe termen lung. Sper ca dupa criza gusturile si inclinatiile spre consum si excese ale populatiei mondiale ( in special vestice ) sa se schimbe, iar asa zisa prabusire economica sa nu afecteze… Read more »
aia care sunt negativisti cred ca o fac din principiul ala “suflu acuma in iaurt ca sa beau de bucurie dupa” 🙂 sunt misto vremurile astea ca vezi cat de putin le trebuie multora sa li se dezechilibreze convingerile si obiceiurile
dar, da, e greu sa ramai intreg la minte intr-o mare de nebuni
p.s. nu sunt sentimentalist dar e misto poezia
http://poetii-nostri.ro/rudyard-kipling-daca–poezie-id-4553/
eu cred ca tu esti intr-o pozitie usor privilegiata si e usor sa nu fii negativist. daca ai fi fotograf de nunti sau hai, proprietar de lanturi de hoteluri, sa nu zici ca te saracesc, te-ai gandi cu siguranta la aoleu, criza apocalipsa. generatiile noi…sunt si nu sunt de acord cu asta cu aratat pericolele. adica inteleg ce spui, dar se prea poate sa nu vada lucrurile la fel si ce intelegi tu prin oportunitati ei sa vada ca esec. adica te astepti sa buchisesc cifre prin sap toata ziua cand as putea castiga de 10 ori mai bine fiind… Read more »
daca ai fi fotograf de nunti sau hai, proprietar de lanturi de hoteluri, sa nu zici ca te saracesc, te-ai gandi cu siguranta la aoleu, criza apocalipsa. Mda, dar eu am cam fost in situatia asta, un pic mai rau. Eram cu facultatea neterminata, cu un copil pe teava si cu un job care se anunta faliment in 2008. Si discutam cu tata despre criza. Ma intreba, ba, ce faci? Imi mai iau un job, aia fac, d-abia astept sa vina criza. S-a uitat putin la mine, ca de unde iti mai iei ma tu un job cand lumea ramane… Read more »
Când ești sărac ce să-ți mai ia și criza, din șanț te uiți la stele. De asta nu-s oamenii panicați, găina o au in curte, roșiile și cartofii in gradina, un lemn pe foc tot bagi. Eu mi-am schimbat jobul acum două săptămâni, eram secure unde eram dar iarba de peste gard mi s-a părut mai verde. Sper sa și fie, până acum este, dar anul asta pare cam f00tut, economic.
Cred că da, anul e futut economic, la modul general.
Eu cred ca e f00tut tot deceniul!
Si bine ar fi sa fie asa.
Ooo, dar cât optimism…