Rânduiala tâlharului în societate

Mi-am adus aminte recent că viața la țară este mai degrabă neiertătoare în unele aspecte și că te-nveți de mic cu niște lanțuri de consecințe, pe care până acum le-am uitat deja de mai multe ori, că așa e omul, cu timpul se obișnuiește a se bizui pe civilizație și-o anumită țesătură socială.

M-am gândit o secundă la asta când citeam știri despre românii indignați și enervați că ni se întorc valorile ( peiorativ) din vest, care ne strică nouă sistemul de valori sociale dobândite între timp prin faptul că ecosistemul ăsta a fost sărăcit o vreme de paraziți sociali. N-a fost mereu așa și lumea pare să fi uitat.

Dacă întrebi cam pe toată lumea cu privire la hoții și paraziții sociali nu neaparat dovediți prin surprinderea lor în fapt, ci prin definiția și încadrarea lor sociale, care sunt destul de clare , în funcție de constrângerile morale ceea ce spun că și-ar dori converge undeva înspre o sterilizare socială. Dă-i în pula mea, să scăpăm de ei, să-i băgăm la pușcărie, lagăr, ce s-o nimeri. Că așa e mai bine.

Și mai e o chestie pe care o tratez în textul ăsta. Care se numește dreptul tău asupra proprietății, care este unul de conveniență, stabilit social și care în mintea unora este dat a fi protejat implicit de societate ( de fapt legea așa și spune și e, în definitiv un apanaj al civilizației și ordinii sociale) fără ca tu să fii nevoit să faci ceva activ pe temă, cum ar fi să te bați cu pretendenții tâlhari pe bunurile tale.

Intuitiv sunt de acord. Doar că acțiunea de sterilizare a amenințărilor astora fără limite duce la sterilizarea planetei și dacă te gândești un pic mai departe, cum pare că s-au mai gândit și alții, un astfel de viitor subțiază destul de tare linia de separație dintre o utopie și-o distopie.

Am scris concluziile la început, iar acum am să vă spun o poveste. De ieri, alaltăieri.

În general, în lumea civilizată, când uiți să faci ceva îți ceri politicos scuze și e de la sine înțeles că a uita e omenește. În general se iartă ( no worries, mate), că sistemul e de așa natură, tolerant la tipul ăsta de erori.

Eu, când m-am întors la țară aveam două-trei taskuri simple de făcut pe toată ziua . Dimineața să deschid cotețele păsărilor și să le pun apă și mâncare. Seara să bag păsările și să-l închid. Din când în când mai trebuie curățați gânieții, dar de asta se ocupă ai mei. Simplu!

Nu au trecut decât trei săptămâni până aseară, când m-am luat cu alte ălea și am uitat; fiind acolo în curtea aia. Am terminat lucrul, citeam o carte și pe la 23:30 m-am băgat la somn.

La 01:00 m-a trezit soția să mă întrebe dacă am închis păsările. Voiam s-o reped un pic, normal că le-am închis și dac-o fi rămas vreuna pe-afară să mă lase în pula mea în pace cu ele cu tot, că eu mâine muncesc nu număr găini noaptea. După care le-am auzit cotcodăcind anormal, și de multe și de mult, și-am ieșit să văd care-i treaba, să le-nchid în pula mea, din moment ce-am uitat, bag samă.

Nu prea voiau să intre în cotețe și mă gândeam dacă n-ar fi bine să le scurtez eu fițele cu un topor și facem dimineață niște tocăni, că eu sunt dumnezeul în curtea asta. Se adunaseră în lumina unui proiector din ăla cu senzor și nici de ale dracului nu se lăsau duse la cotețe.

Până a văzut soția o găină moartă în curte și mi-a rupt filmul cu ”șefu’ la găini ” și restul de titluri închipuite. Atunci mi-am adus brusc aminte și-am avut gustul ăla amar de fiere în gură, ăla care începe cu ”oh fuck!” și se termină cu sterilizarea planetei, cu dorința de a ucide toate animalele sălbatice , orice nu e comestibil sau util, pe scurt, ăla pe care îl aveam până nu demult, când a început să-mi fie simpatică viața sălbatică, că e ușor când nu ai nimic în joc.

Că nu se termină niciodată cu o găină. Întrat în grajdul în care se adăpostesc am mai văzut 3 întinse pe jos, soția una pe cuib și încă una într-un colț, toate risipite, mușcate de guși și cu găturile sucite. Probabil dihor, sau vulpe.

E momentul ăla în care privești mut și răspunzător de situație, că ”expresia îmi pare rău, am uitat” e cel puțin tâmpită într-o situație în care nu ai o plasă de siguranță, deși asta i-am spus tatei, iar el m-a iertat, normal, că i s-a întâmplat și lui, dar nu de asta e vorba.

E vorba că mă uit amărât că munca mea de 3 săptămâni valorează fix o pulă pentru că am uitat o dată. Că mă uit că totuși, găinile ălea s-or baza pe mine ca atunci când nu le mănânc pe ele sau ouăle lor le am în grijă, iar 6/20 e o mortalitate mai mare decât de covid, ca s-o punem în termenii zilelor noastre. Sigur, sunt niște găini proaste cui îi pasă ce gândesc; ar putea fi, în alt context copiii mei.

E vorba că e vina tâlharului, nu? Nicidecum vina victimei. Well, cu siguranță nu-i vina păsărilor, chit că-s proaste și nu se inchid singure în cotețe. Dar eu sunt păzitorul lor. Ar trebui poate să ucidem toți dihorii și toate vulpile nu neapărat din lume, dar măcar pe rază de vreo 200 de km așa, cam cât îmi pasă mie. Cu siguranță nu ar trebui să fie ca acum când art. 25 din legea 205/2004.

(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;

b) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

e) rănirea sau schingiuirea animalelor;

Io nu simt că legea e corectă, că de ce să fiu eu pedepsit că am uitat să îmi apăr proprietatea, e curtea mea, dreptul meu. Cu toate astea pe dihor și pe vulpe îi doare în pulă de drepturile mele. Ei știu undeva în genele lor că dacă se întâlnesc cu mine la mine în curte am să le citesc drepturile înfipți în furca de paie, asta ca să mă asigur că le ascultă, nu de altceva sau că unele vulpi vor sfârși prin lațurile lui tata și nu neaparat că le omoară, că tata e un om milos câte o dată. Nu, o să le lase acolo în laț, o săptămână sau cât durează, ca să aibă timp să se căiască să-și spună păsurile altor vulpi care trebuie că cred că-i o idee bună să treacă pe-aici și să-și negocieze viața cu câinii vagabonzi care mai umblă pe la limita proprietății, după cum le-o fi norocul na. Și pentru că știu, se feresc de mine și de lumină, că nu știi cine te vede.

În rest, rânduiala tâlharului în societate, a prădătorului în general e să te facă responsabil, să îți aducă aminte că dreptul e o altă rânduială care îți dă voie să acționezi în interesul tău imediat, atunci când ai un interes legitim, care îți creează responabilitatea de a lua măsuri. Și a nu uita și a nu te culca pe o ureche. Să te motiveze să pui mai multă lumină acolo unde se întinde interesul tău.

Desigur, este mereu mai confortabil să sterilizăm tot atunci putem uita liniștiți de orice responabilități inutile și viața devine mai comodă, nu?

Cât despre ce-am făcut eu? Ce face orice om responsabil care înțelege cum e treaba cu ecosistemele (#gretathunberg!) și cu pierdutul jocului – scos mortăciunile afară, oricum sunt pagube, că vorba lui tata, o fi având și dihorul ăla copii de crescut și oricum nu-mi folosesc la nimic împuțite, pus ce-a rămas viu la adăpost și la revedere până când drumurile noastre se vor întâlni din nou. Până dimineața erau curățate.