Filme si Seriale pe Netflix și alte canale – editia #covid-19

Era vorba să mă uit și să văd și eu The Man in the High Castle si Game of Thrones, nu mă pasionau, dar pentru cultură generală. Atâta că nu am poftă să încep. Și în general nu am avut poftă de chestii americănești în perioada asta. Mai încolo.

Așa că am văzut alte filme și seriale din care unele românești. Ca idee, nu-mi plac filmele românești și rar am văzut ceva tare de la generația aia de după 1990 cu Filantropica, Balanța, Terminus Paradis, Prea tarziu. Au fost câteva.

În fine, m-am uitat la continuarea filmului Moromeții , tot pentru cultură generală. Pentru ce contează n-am citit volumul ăla în întrgime că e plictisitor cu spume. Primul a fost digerabil, dar al doilea citeam din 25 în 25 de pagini și n-am pierdut nimic interesant. Și filmul e la fel, relativ plictisitor. Încearcă să explice niște situații din perioada aia și, bineînțeles gândirea țărănetelui român, sărac și prost. Iar din perspectiva asta e un film bun, probabil, ca un documentar, din ăstea dramatizate de care se fac acum, unde se pune accent pe idei, nu in detaliu pe faptele reale. Sunt ok cu asta.

De filmat e filmat bine, asta mi-a plăcut mult. Un film alb negru cu sonor relativ clar. În alb negru e cel mai corect să faci un film despre sărăcia vieții la țară de la începutul comunismului. Că așa e sărăcia și așa mi-o aduc și eu aminte. Nu are culori, e spoită în nuanțe de gri. Din sărăcia copilăriei mele încerc să-mi aduc aminte câteva culori, nuanțe de albastru și verde, dar oricât aș încerca culoarea dominantă e un gri nespălat de când hăul.

Și cam asta e tot ce pot spune despre film. Mălăiele e ok, interpretează decent, cum te-ai aștepta și parcă reușește un pic să se distanțeze de intonația și timbrul caracteristice lui ( de actor care interpretează bețivi și oameni care vorbesc cu pietre în gură) și e mai în caracterul personajului. Restul nu există. Sunt acolo ca figuranți. Plm, așa mi s-a părut și cartea.

Un alt film românesc pe care l-am pornit de curiozitate și l-am rulat până la capăt că mi-a plăcut e Hawaii, despre încercarea unuia ( cu tradiție de familie) de a evada din România comunistă sub pretextul unei moșteniri.

E bun filmul , atât pentru umorul apăsător și dureros cu privire la neajunsurile și nedreptățile epocii, cât și pentru că evidențiază niște mecanisme viciate în mentalul popular românesc, ălea care i-au ținut pe ai noștri blocați în sistemul ăla infect. Și e făcută bine de tot paralela din planul simbolic în ăla real al sistemului care te violează, pe undeva cu acceptul tacit al tău. Au românii ceva cu tema asta, tot apare în literatură și filme, cu raportare la perioada comunistă. Pula mea, sindromul poporului care se simt violați dar ni se pare acceptabil într-o oarecare măsură.

Pe de altă parte e un film mincinos, pentru că se termină cu cooperarea unui bloc întreg și al unei secții de producție întregi, conspirativ, fără să se dea în gât, ceva utopic , cum nu ai să vezi vreodată în România de-acum, darămite în aia comunistă. Dar e film, ce vrei. Ficțiune și happy end.

Urmărisem mai înainte un sezon din Hackersville pe HBO Go și m-a uimit, că-i, în pula mea, o miniserie foarte bună românească. Și-am zis să mai dau niște șanse filmelor românești. Sincer, nu mă așteptam, mă gândeam c-or s-o ardă în clișee cu scammerii din Hackersville , deși știam că-i filmat în Timișoara ( n-ai ce pula mea serial să filmezi la Rm. Vâlcea că-i prea mic orașul, îl termini în 2 episoade), sau cu hackereli fantastice. Dar nu, astea-s doar pretext pentru o acțiune mișto, tipic americănească, dar cu elemente grămadă din cultura Europeana.

Uitându-mă la film, deși nu m-am concentrat pe aspectele ăstea, am observat că polițiștii sunt desenați romanțat, mai deștepți decât în realitate, la fel și hackerii, iar asta e normal într-un film. La fel și scammerii . Pula mea, filme. Dar altfel, e mișto.

Simțindu-mă în vână am zis să mai dau o șansă unui film românesc – #selfie69. O mizerie, l-am închis după jumătate de oră.

Mai departe, am terminat un serial mexican, cred că două sezoane, Diablero. Filmul are ca subiect controlul de demoni și exorcizări, presupun că tema asta prinde bine la proștii din Mexic . Dar m-a impresionat modul în care e realizat filmul și modul în care se poziționează omenirea ( destul de corect) cu privire, la bine și rău, la posibilitatea de a controla binele și răul . Omenirea nu vrea niciodată să scape de Rău, vrea să-l controleze, să-l folosească, să-l transforme într-o unealtă, să-l guste cu pipeta. La fel și binele. Frumos.

Ultimul e un film romantic chinezesc, că acuma dacă ăștia ne dau de toate de la electronice la viruși, să luăm și cinematografie zic. Este pe gustul meu. E prezentat ca fiind în stilul House of the Flying Daggers și Crouching Tiger, Hidden Dragon, dar nu-i deloc așa. E un noir romantic destul de bine făcut deși are o notă cam mică pe IMDB. Presupun că nu-i pe gustul tuturor. The Shadow.