Am fost vineri la oraș, după ce s-a declarat neconstituționalitatea creșterii amenzilor care, teoretic, nu invalida carantina, dar practic o să mai dea mă-ta amenzi, și tot practic tot mă-ta mai crede in carantină, covizi și intențiile statului.
Lumea pe stradă, la prânz cu copii, cu prieteni, la taichat , la plimbărică. Nu e cu izolare, e doar cu șomeri, sau viitori șomeri pe stradă. Eu aveam declarație, dar zic așa.
Sigur, lumea stătea maxim in grupuri de câte trei, mai purtau și măști dar așa mai la mișto.
Că asta e problema, am mai zis e una de încredere. Și nu e tocmai bine, din păcate.
De carantină a fost nevoie, la modul că s-a ajuns la asta , eu nu-s neapărat susținătorul limitării drepturilor omului ( adică , dacă tot le-avem, hai să ne ținem de ele, nu de alta, altfel eu nu cred neapărat nici în drepturile omului, dar trăim în paradigma asta), tot datorită lipsei totale de încredere în instituția statului, în zoaiele pe care gurnaliștii le numesc știri doar ca să își dea importanță, care altfel nu-s niciodată clare și nu au direcție. Mizerii.
Și a faptului că nu se poate trasa un plan și o abordare fără o speculă politicianistă, fără ca fiecare politruc din administrația statului și de pe lângă sa aibă o agendă personală și fără să își urmărească el interesul personal în dauna interesului legitim al celor ce l-au votat.
Cum nu poți forma o religie, sau un curent, sau o mișcare, sau o țară, fără adepți, fără oameni care să creadă în, să cumpere și să vândă mai departe idea ce li s-a pus în fața, nu poți avea o echipă cu o strategie unitară, așa că suntem fiecare pentru el, fiecare cu percepția și cu educația lui și e aproape egala cu zero orice strategie.
Păcăleala asta de carantină cu , hai că vă dăm amenzi, nu vă mai dam, sau “vă puteți cere banii înapoi că am glumit” a funcționat cat de cât.
Că oamenii nu prea recunosc autoritatea covidului, sunt și dintre personalul medical oameni care nu se tem că ar însemna covidul ceva , dar se tem de amenzi și de conspirațiile și acțiunile statului împotriva propriilor cetățeni. Iar temerile lor sunt justificate, dar ignoranța epidemiei se face pe seama succesului izolării, pe care practic îl erodează ( că dacă nu știi pe nimeni bolnav e greu să crezi , tre’ să vină o mesie și să facă ceva miracole ca să te combine ) și din cauza faptului că nimeni nu pune bază pe informațiile primite pe canalele oficiale , pentru că nimeni nu are încredere în instituțiile statului ( se cam aude pe ici pe colo și că se declară mai mulți morți de covid decât sunt deja, pentru a menține status quo-ul dar și pentru prime și alte aspecte materiale ce țin de businessul covidului) și canalele de presă. Trece totul ca fake news.
Când vorbim de numere mici realitatea poate fi ignorată, presupunerile false pot trece drept adevăr.
Ceea ce contează e că soluția romulană a servit scopul interimar , cu orice mijloace, însă nu are capacitatea de a atinge scopul intrinsec . De a face populația să conștientizeze riscurile și aspectele ce țin de transmiterea de boli și dăunători pentru a se distanța din convingere. Nu, că ăia sunt suedezi. Aia care au încredere în statul lor și în ei.
La noi, neoficial gata. Carantina s-a terminat, lumea umbla prin parcuri singurii izolați sunt ăia care au afaceri închise.
Și în ceea ce mă privește , ar trebui deschis tot deja, că martorii lu’ Covid nu au fost convinși în țara asta. Aici , ca pretutindeni, credința se creează prin jertfă. Câtă vreme nu ard trupuri in crematoriile covidului , lumea nu crede.
Așa funcționează religiile și trebuie, cu tot din adinsul să mai moară/ murim unii dintre noi pentru a vedea adevărul . Dacă nu îl subliniezi nu se vede. Trece ca fake news.
