Cumpărat de case prin UK

Când am ajuns noi p-aici ni s-a spus ca treb’e minim 2 ani de istoric prin UK și minim 6 luni la ultimul job pentru casă. Zic în mintea mea : Ăstea sunt pentru fraieri.

Prin urmare

După un an, văzând că s-a aprobat settlementul, ne-am decis că ne trebuie casă . Bani n-aveam și istoric, în rest eram pregătiți țeavă. Că de unde să avem, doar ce vândusem apartamentul din București; ăia ie bani?

OK, am încercat să luăm o ieftineală la licitație prin Februarie. 2020. Am luat o muie și după aia o pauză să mai strângem ceva cașcavaleți și istoric. Dar în principiu bani, că cu istoria nu prea le am eu.

Între timp, toată lumea după Anglea cu care vorbeam o ardea în ”aici e greu să îți iei o casă, cauți de îți vine rău , dacă găsești după un an de căutări maaare bulan. ” Ete pula. N-aveți, bă, internet? Ăștia n-au avut o discuție cu mine sau cu Eniko .

Că cică toate casele care apar sunt ba scumpe, ba nu știu cum, ba ălea bune se dau repede, ba pula mea. Unele da, se dau repede, au fost 2 pe care nu am apucat să le vedem că s-au dat , mă doare în pulă, le urez succes.

Adevărul e că durează, dar nu din cauza aia. Bine, sunt oameni care caută casa perfectă și pe dracu’ ghem. Îl știu pe un coleg indian, a dat ăla refresh la rightmove.co.uk vreo doi ani de s-a tocit butonul de ”Find properties”. Dacă te uiți atent se vede. Până la urmă a găsit el o casă de care nu e mulțumit și a cumpărat-o.

Am început deci căutările prin Septembrie. 2020. Că s-au mai strâns cam destui bani, istoric, credeam eu.

Am văzut prima casă – cu 4 dormitoare și 200mp de curte în spate ( gardăn, coaie – așa zic ăștia, nu vezi o roșie), am decis că merge, la la prețul potrivit, mai ales că vânzătorul se lăuda că nu are chain, că el își cumpără atunci altă casă independent de dacă o vinde pe aia. No chain!

Explicație cu chain-ul pizdii. Ăștia când cumpără case, cel mai des o au de vândut pe a lor și nu au bani de alta decât dacă o vând pe aia unde locuiesc. Și vezi așa lanțuri a proasta de cine știe câți cumpărători. Aștepți de-ți vine acru în pulă. Până se pun toți cap la cap. Cap la cap la cap și se rupe lanțul, că cineva renunță, evident. Și o iei de la cap.

Făcut ofertă de 380,000 lire. Cerea ăla 400. A zis că nu, că 395, că să ne mai gândim. Da. Ne mai gândim și te sunăm noi.

Continuat vizionarile. Văzut încă 4 case, puteam face oferte la 3, dar n-am apucat că ne-am înțeles la prima ofertă. Ăia cereau 335, am dat 325 ( avea multicel pământ casa dar era mai mică) – hai să începem procesul. Asta avea chain. Pula mea.

A treia zi au venit aia primii că s-au mai gândit ei, batem palma la 380 și așteaptă după noi cu luatul de credit, nu e grabă. Aveam agreement in principle pentru suma aia, pe care te poți pișa, că e ca și cum m-ai întreba tu pe mine ”ce zici, boss, merit și eu un împrumt de 400k lire?”. Meriți, cum nu, dar să-ți dea mă-ta.

Le-am spus că o să fie un pic mai lent cu morgălăul ( creditul) . Așa facem. Ne-am retras de la casa mai ieftină, început procesul cu ăștia și cu muile de la bănci. După ce am luat numai puli până prin noiembrie, a rezolvat soția cu unii , pac-pac, dar a venit vacanța de decembrie și numai dupa 4 ianuarie 2021 am reluat procesul. Că altfel ieșea că ”să mai așteptați, să mai plătiți taxe, să mai pula calului. Mihoho”. Dacă mai stăteam 6 luni cumpăram cu cash.

Trebuia să facem noi o ievaluare detaliată ( cu evaluare structurală și alte detalii, că aia a băncii a fost mai mult să verifice că există casa și e locuibilă). Și n-a mai mers, că vânzătorul s-a tras pe cur și de unde spunea că el cumpără casă indiferent dacă o vinde pe asta, vânzătorii lui, niște boșorogi care își căutau să se mute în ceva casă de bătrâni, au văzut că e covidul gros și s-au răzgândit. Și că ”în alte condiții”, ei s-ar muta în chirie și că își caută agresiv, că ar putea găsi și mâine, sau în câteva luni și că dacă îi așteptam.

Da, normal că vă aștept, că scutirea mea de taxă de timbru care ține până în martie dă-o în pula mea, nu îmi pasă de ea.

Din după amiaza aia am căutat case și am programat vizionări. Dacă erau ăștia gata mâine, anulam imediat. În două săptămâni văzut 4 case, făcut 2 oferte, una a fost acceptată. Cereau 425, le-am dat 385, am bătut palma pe 395 și hai să-ncepem, ca să nu ne cacăm pe noi. Nu prea merita, prețul ”corect” era pe la 380-385, dar hai, că altfel mă costă taxa de timbru între 8 și 11,000 de lire ( în funcție de cum se calculează niște chestii) și eu tot platesc chirie cât mă cac pe mine. Ghilimele sunt că-i corect o pulă, nu merită sub nicio formă suma asta, în general, casele. Singurul motiv e că aveam deja o sumă consistentă, care altfel se devaloriza, pierd bani pe chirie – da, încă pierd, că nu m-am mutat, iar de scos, probabil că mi-i scot oricum înapoi din orice pozitie. Cârtii.

Și-am zis că hai că facem repede, până la sfârșit de martie, că nu e lanț, casa e goală, etc. Bine dracului că au prelungit ăia scutirea de taxă până la final de iunie.

Am lucrat cu unii Premier Property Lawyers – o firma mare, cunoscută – pentru servicii proaste, îi recomand, dacă nu vă pasă de banii și de timpul vostru. Am rămas cu ei că am început la casa anterioară procesul cu ei și știam că-s lenți, dar atunci am avut-o reprezentantă pe o tanti care s-a mișcat. La tranzacția asta ne-au dat cazul unuia cu nume de cearceafist, incompetență cât cuprinde, caracter infect și poftă de muncă din pulă. Perfect – ne-am învărtit în jurul pulii vreo 2 luni ca să nimic. Asta în condițiile în care noi aveam identitățile verificate, creditul aprobat ( de data asta pe bune), sursa fondurilor cică deja verificată și aia, că doar de aia am făcut cu ăștia, că ne aveau în sistem .

Pentru ce contează, am stat mult timp, că proprietatea asta a fost deposedată de un pic de teren de catre primărie, să largească trotuarul – nimic special, cu excepția faptului că handicapatul care a făcut planul cadastral pe urmă a lăsat o bucată de teren triunghiulara să figureze în plan a nimănui. Nici a proprietății de unde se detașase, nici a domeniului public. Mică, grosimea maxima e de 20-30cm , dar lungimea e cam cât lungimea proprietății – triunghi deh. Iar asta, în UK, e o problemă. Oarecum. Că, în principiu, nu ai drept implicit de trecere ( servitute) pe proprietatea nimănui, până la proprietatea ta . Daca iti cumpără unul o bandă de teren în jurul perimetrului proprietății tale, n-ai decât să-ți cumperi elicopter. Iar banca nu îți dă credit la așa ceva . Absolut normal, în condițiile date. Atâta că-n țara asta totul se rezolvă cu o asigurare și o declarație. Declarația ăluia că au avut drept drept de acces, și el și mă-sa, și terenul nu e al cuiva, iar asigurarea că în caz că nu e așa, să fiu despăgubit. Au plătit vânzătorii. În fine s-a tratat și s-a rezolvat asta.

La un moment dat m-am enervat că mă presau vânzătorii și am început să-i stresez cu telefoane zilnic. După vreo două săptămâni de futut muște și căutat statusuri părea că o să stabilim exchange of contracts și pe urma finalizarea ( completion). Paranteză.

Adică, măcar să punem datele. Le-am pus, e totul OK , no probs, trimite 10% din fonduri. Trimite baiatu’! Le-am trimis în pula mea tot avansul, de pe mai multe conturi, că pe aici ai limită zilnică la transfer , altfel trebuie să suni la bancă la unii ( Metro), sau să mergi la bancă la alții Halifax. Dar eu le am cu paralelizarea, aveam banii în 2 conturi și toți pașii calculați, zburau banii din conturi ca schijele de grenade. La un moment dat m-a oprit soția că eu nu mă mai opream din trimis.

Când să facem schimbul, cu o zi înainte, primesc mail de la solicitori ( notari ) – adică ăia care mă reprezintă pe mine ( că așa e aici, fiecare cu ai lui) – că nu îmi pot valida sursa fondurilor ( pentru care le trimisesem documentele cu doar 5 luni înainte și încă un update cu 2 luni înainte) că nu înțeleg trasabilitatea banilor și vor documente traduse în limba engleză. Unele erau în limba română – se vedeau sumele, că-s cifre, dar nah. Bine, nu-i asta problema, fiind în UK te aștepți că poate ar vrea să citească în engleză, mai știi? Dar mă gândeam că le ia mai puțin de 5 luni să îmi ceară asta, de preferat cu ceva timp înaintea schimbului de contracte, că nu îmi place să fiu pe grabă. Nu.

Că altfel ei nu pot, că pula calului. Le-am spus că-s handicapați, le-am cerut adresa de făcut reclamații și le-am spus că merg eu și la ombudsman (un fel de protecția consumatorului) și că dacă pierd tranzacția ne vedem și la judecătorie să stabilim cine plătește ce și m-am pus pe tradus. Era soția în România, am pus-o și pe ea.
Nota bene: Traducerile legalizate făcute în România nu sunt valabile în UK, dacă le ia cineva la puricat, decât dacă au apostila de la Haga. La fel ar fi și invers. Oricum nu contează, pentru că:

I-am zis soției să traducă un extras de cont bancar și o declarație notarială. I-au cerut ăia foile originale pe hârtie, să puie ei mâna pe ele – handicapați. Și că-s gata în vreo 3 zile. Duse miercuri, gata Vineri.

Timp în care eu am căutat pe net traducători autorizați la Londra, dar nu aveam timp să merg personal, că mai și muncește lumea, să plătească distracțiile ăstea. Am găsit-o pe o doamnă, româncă, care mi-a cerut documentele de tradus pe mail. Copie după contract de vânzare imobil, un certificat constatator de la ONRC și extrasul soției pe care n-au fost ăia în stare să-l traducă la timp ( banii i-am plătit, no problem). Doamna a tradus în circa 36 de ore de vreo 5 ori mai multe pagini decât ocupații ăia de la Vâlcea. Și mi le-a trimis noaptea pe mail.

După ce le-am făcut notarilor reclamație , l-au scos din schemă pe agentul de caz, oricum era scos din lume, și s-au mișcat cam spirt așa. Au pus două doamne la butoane, cum trimiteam o hârtie cum procesau.

Tot am reușit să avem si exchange of contracts și finalizarea în aceeași zi, din săptămâna aia. La limită, că la ăștia banca trimite banii când îi spune notarul. Iar ăla poate ține suma 2-3 zile. Dacă nu se finalizează tranzacția trebuie să-i întoarcă la bancă. Iar banca percepe dobândă pe timpul cât banii au stat pe drum. la altă rată decât aia de credit imobiliar.

Pe scurt, eu eram sătul, dacă nu mergea tranzacția, scoteam ștecherul din priză și plecam. No probs, acuma e și mai al dracului că trebuie să renovez. Că de ce?

Păi, am căutat eu case care să-mi placă și pe dinăuntru și fie erau cutii de chibrite de se sparg geamurile când strănuți, fie erau așa de la 700,000 de lire în sus și totuși, mă cac eu bani, dar n-am dizenterie.
Casa asta e cum trebuie p-afară, dar înăuntru au locuit engleji. Și i-a durut în pulă, clasic. Și e de reparat. Credeam eu de vreo 30-50k lire. Ehm. Vise.

Știi cât de de căcat e să cumperi casă în România? E bine să știi ca să ai un pic de antrenament, că aici e liga mare la căcaturi.

A durat 7 luni și nu suntem pretențioși, dacă era după noi puteam să avem o casă într-o lună, că nu mă duc să văd chestii care nu mă interesează, să pierd timpul aiurea.