Dinspre Brexit: Mici diferențe în telefonie

Am numere de telefon la 3 rețele ( și am avut la mai multe, în general, când merg într-o țară cumpăr un număr de telefon de acolo).

În UK sunt la unii Giffgaff, nu foarte reputabili pentru acoperire, semnal, viteză, dar relativ ieftini. Un fel de rețeaua sărakilor, nu la fel de renumiți pentru asta precum Lyca și Lebara, dar pe acolo.

Cert e că ăștia calculează ei câte servicii consum de banii plătiți și de 3 luni îmi tot trimit mesaje că aș putea economisi 2 lire pe lună dacă aș cumpăra opțiune de 6 lire, nu 8 cum cumpăr acum, că nu consum serviciile. De unde dracului să le consumi din casă.

Ofertele au toate minute nelimitate in UK si la fel si mesaje si ceva roaming in UE. Deci, in principiu, diferența e făcută de internetul pe care nu-l consum că nu ies din casă. Are sens să plătesc mai puțin, ceea ce o să și fac de peste două zile. În 28 de zile am consumat 280 de megabytes, cei mai mulți dintre ei s-au întâmplat pe drumul dinspre România spre UK , la începutul lunii, că am lucrat din taxi .

De fapt, daca mă uit înapoi pe încă trei luni, da, îmi e foarte clar că dau banii degeaba.

În decembrie am consumat mai mult internet că am plecat către România, am mai fost cu navigația pornită după ce s-a dezghețat lockdownul d-ici până ici astea. E clar ca ziua că cu 18 minute sunate în octombrie , 31 în noiembrie și niciunul în decembrie, lol, n-ajung eu la costuri prea mari nu?

Pentru apelurile în și din România am alte cartele, ajung la asta.

Deci este justificat să plătesc mai puțin, ceea ce o să și fuck it, sărumâna.

Între timp de la Orange primesc numai mesaje că au ei opțiuni cu multe minute și roaming și tot ce vreau , cu zeci și sute de giga de internet, ce să fac cu ei, nu știu.

Pe numărul de Telekom primeam apeluri să mă mut la abonament, asta până mi l-au blocat că mi-a expirat valabilitatea creditului. Ăla e numărul de business și recrutori, dar momentan n-am nevoie să fiu deranjat, o duc binișor mulțumesc.

Ce vreau să zic e că ăștia, care tipic sunt o companie pentru săraci, p-aici se obișnuiește să ai abonament la telefonie mobilă, doar cei mai rapandule, mai săraci și mai rău-platnici nu sunt acceptați și-o ard pe prepay, sunt cinstiți cu mine și-mi arată, băi saracule, pentru veniturile tale de prepayer, la cât consumi, spargi cam mulți bani. Fă și tu economie de 2 lire pe lună și i-ați și un pic de carne să pui pe noodleșii ăia, să nu mori dracului.

Ăștia din România pesemne știu că-s în bani și nu contează cât consum, cât nu consum – dă-ne bani, coaaie, uite aici avem un serviciu unde poți să joci la tombolă ”să câștigi” căcaturi, bagă banii… Rulează, cheltuie, astea.

D-aia mi-e OK așa, să fiu luat drept sărac și tratat cu respect, decât să fiu luat de fraier și tratat cu sictir.

O să mai scriu mai încolo cum e cu roamingul .

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
6 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
cocacosmateoharie
cocacosmateoharie
3 years ago

Astia-s de saracii saracilor:
https://www.1pmobile.com/

cocacosmateoharie
cocacosmateoharie
3 years ago

Da.
‘Tethering allowed
Use your mobile phone to give your Wi-Fi enabled laptop and tablet access to the internet when you are out and about’.

cocacosmateoharie
cocacosmateoharie
3 years ago

Deh, ca-n Anglia. Mai prinzi cate-o cusca Faraday intr-o cladire, dupa un damb, ceva, dar, in general e OK. Merg pe reteaua EE, care nu-i chiar cea mai proasta din insula.

John
John
3 years ago

La noi poți să încerci yoxo de la Orange de la 19ron, iar netul neconsumat îți scade costul la următoarea factură (1gb=25bani), cu wfh am ajuns sa plătesc sub 15ron