Sunt un om rău și câștig bani din asta

La începutul vieții mele de muncitor pe plantații se mai întâmpla să-mi iau câte o lopată în muie și când mă întrebam – bă, ce-au ăștia cu mine? eram lăsat să înțeleg că nu e nimic personal, așa se face profesional.

Bineînțeles că de cele mai multe ori erau (și) aspecte personale, dar unele aveau legătură cu profesia, gen fie eram eu insuportabil ( destul de plauzibil, că știu ce om sunt) și era o reacție la asta, fie omul pur și simplu făcea puncte pentru promovare cu orice preț, fie n-avea poftă să-mi facă mie loc pe undeva . Fie ”dă-te în pula mea, că nu sunt mă-ta să te țin de mână.”

Dar am înțeles treaba asta cu ”nu-i nimic personal, să fim profesioniști, ce dracu’” în adevărata cheie în care trebuie să interpretezi situația : suntem colegi în acte, dar fiecare luam salariu separat, mă doare în pulă de tine tot ce fac e pentru mine, am propria agendă, ”profesional” e ca eu să fac tot ce pot să avansez p-aici și să câștig cât mai mulți bani. Perfect și am devenit maestru la dat cu lopata în muie, deflectat lopeți și lipsă de empatie și grijă pentru frământările personale ale altora.

Un lucru pe care l-am avut tot timpul diferit față de lumea în general este totuși deschiderea spre a îi învăța și pe alții. Nu am în niciun moment frica că ”vai, dacă îl învăț pe ăsta chestiunea asta o să îmi ia jobul” – de fapt, din asta aș vrea sa trăiesc, un fel de profesor, dar nu la școală, că mor sărac, ci la locuri de muncă, că asta e consultanța – uite, bă pulă cum se face, atâta te costă, acuma dă-mi banii și ia și muncește, că doar nu vrei să mă murdăresc eu pe mâini. #cumâinilecurate.

Eh, există bineințeles, o diferență între ce se întâmplă când dorm și dimineața când mă trezesc, dar măcar am un ideal.

Și după fiecare proiect, în fiecare proiect, eu vreau, fără să mă împinga cineva de la spate, să împart ce știu și cu restul, de fapt, să muncească numai ei, din partea mea, pe mine doar să mă plătească până decid ei că nu mai e nevoie de mine pe acolo. Asta a fost introducerea.

Pe proiectul ăsta, care rulează de mai bine de trei ani, am tot vrut eu să-i învăț pe alții, eu am învățat și de la ei și de la alții, dar nu prea am avut pe cine, cu excepția unui coleg , care-i din ceva material bun.

Acuma, să înveți și să lucrezi cu mine, nu-i neapărat comod, că am zis că nu-s empatic și mai fut lopeți peste bot – nimic personal, hehe. Chiar nu-i nimic personal, se mai trezesc și oameni apropiați din familie cu câte-o lopată în bot. E greșit, dar așa-s eu și e deformație profesională.

Profesional, pot simula empatia doar dacă-s plătit s-o fac, sau depind banii mei de asta. Gratis nu și nu e incluă în preț, e add-on separat.

Și i-am explicat o dată unui tip cum se fac niște chestii. După care m-a întrebat o șefă dacă cred că e destul de capabil să facă el treaba aia, după ce o să-i mai facă cineva un training.

Eu am zis că da, cum nu. N-am eu încredere în colegii mei?

Pe urmă m-au bântuit unii că nu le merge nu știu ce-ul ăla și văzând că Pulică al meu a intrat pe acolo cu cizmele și cu durere în pulă, am simțit nevoia să-i fut o lopată în muie, profesional desigur.

Dar zic că, hai, bă – că e începător ( doar 10 ani de experiență, așa se laudă), că poate nu l-au învățat, că io i-am spus în grabă, hai să-i întreb dacă i-au făcut training. Și le-am răspuns șefilor la mailul în care mă întrebau dacă e OK să facă el aia, întrebându-i dacă i-au făcut training, că uite, a făcut niște modificări și nu nu-s chiar OK, că trebuia să facă A,B,C,D. și că dacă e nevoie îi fac eu training. Și zic în mintea mea că, bă, dacă vorbesc cu șefii lui ( și ai mei) hai să-l pun și pe el în mail, să nu zică că-l bârfesc, că poate are ceva de spus.

Sent și mi-am văzut de treabă, până am observat că s-a rupt cerul. A venit șefa lui că vai, că n-a știut să facă asta, că e grav. Nu, doamnă, nu e, ( în mintea mea: e doar prost, dar nu grav) dar dacă nu știe îi explic eu, pe mine mă interesează dacă i-ați făcut training, că nu pare. Că i-a făcut. OK, îi mai explic eu. Zic, pula mea, rezolvat, îmi văd de treabă în continuare.

Și vine Pulică cu o falcă în cer și una în pula mea, că vai, că de ce am dat mail cu șefii în CC, că nu așa se face, că trebuia să-i spun lui, că suntem colegi , că pula mea, că tehnic ce-a făcut el nu e greșit, atâta că nu a ajuns la un rezultat corect, dar cui pula mea îi pasă de astea, că scuze.

Ăsta e momentul când, de obicei, eu încep să dau cu lopata, nu mă mai uit, desigur, nimic personal, atâta că mă doare în pulă de colegialitate, snowflakeși, ascunderea incompetenței și alte aspecte. Coaie, eu când greșesc, am găleata de cenușă gata de turnat în cap, furtunul de la mașina de spălat pregătit – dă mamă cu biciu-n mine, nu caut scuze și să-l iau la pulă pe ăla care-mi face un bine și-mi arată cum e corect.

Am încercat să-i explic omenește, după care i-am spus în stilul meu – băi, pulă, ia vezi , că în mailul ăla eu nici nu vorbeam cu tine ( e dintr-o castă înferioară mie, plm) ci eram deja într-o discuție cu șefii tăi. Puteam să trimit mailul fără tine , dar m-am gândit că e util să știi și tu, că așa e corect. Că nu, că pula mea, că de ce?! De pulă să mă clănțăne, evident. Hai pulă, stai liniștit, că le dau eu alora un mail să le spun că n-au înțeles ei și tu n-ai greșit cu nimic. E bine? Meh.

Ceea ce am și făcut lol. Iar de atunci, boul tot bou este, mă caută lumea, deschide incidente cu priorități , escalează, eu repar, că e pe bani, de ce nu, nu-l mai pun în CC-uri, nici nu-i mai intreb pe șefi dacă vor să-i fac un training, ce face el e foarte bine.

Sigur, e posibil să fie concediat cândva, n-am să sugerez eu asta, doamne ferește – eu am nevoie de proști în echipă să par și eu mai răsărit, dar pentru că e un idiot notoriu și pentru că la fiecare greșeală pe care o repar eu, pun un screenshot în care explic ce e greșit ( pentru ăilalți care vor să fie prin mailuri ,desigur, nu pentru el) și în unele se și vede cine a făcut modificările alea, iar unde nu se vede, nu-i bai, că mai cercetează unul-altul, n-am eu timp de astea.

După timp, omul presupun că a fost luat la întrebări și m-a căutat. Nu, nu ca să-i spun unde a greșit și cum repară, că nu știe, normal, ci că de ce nu îl caut eu pe el, dom’ne, să îi explic eu lui unde a greșit, să repare el și să vorbească el cu userii și că de ce am eu discuții cu management fără să-l pun eu în CC.

I-am explicat simplu. Că așa se face, coaie. Așa e profesional, cică – sau așa mi-au zis mie că ar fi. Nimic personal. Aici nu ne tragem de pulă, nu-ți convine, fă o plângere, eu cred că ești foarte competent și n-am nimic să te-nvăț, sau să-ți spun. Doar le rezolv ăstora problemele.

Cică sunt rău. Eee pula, asta știam, dar ce-are a face? Mi se spune din când în când căcarma e o curvă și o să plătesc. OK, fie, da’ momentan beau pe caiet, nu mă deranjează. Contractul s-a prelungit, până la toamnă o ard tot aci, tot rău, tot ciufut. Singurul lucru pe care aș vrea să-l schimb e rata pe zi, că mi se pare că mă plătesc cam puțin să ofer suport emoțional incompetenților cu care lucrez. Da’ treacă de la mine, de data asta, că e criză.