Livada de nuci #1

Sunt puși în sistem intensiv  ( 5 x 5 m) că mă interesează mai mult lemnul decât producția per pom și vor fi irigați continuu, după ce voi finaliza sistemul de irigat.

Sunt 135 de pomi care ocupa o suprafață de circa 3500 mp.

Cu toate lockdown-urile de pandemie, m-au ajutat părinții și i-au plantat astă toamnă cât eram eu blocat în străinătate. Au plătit pe cineva cu un excavator să sape gropile și pe urmă au muncit ei câteva zile să acopere gropile cu pământ. Părinți. 🙂

Prețul pomilor și costul lucrării de săpat gropi a fost undeva la 2000 de lei. Da, așa de puțin .

Puieții sunt selecționați, nu altoiți, că nu mă interesează, am zis, să producă 5tone la hectar sau ceva, ci să aibă viață lungă > 30 de ani, să crească lemnul drept și înalt, iar de produs or produce ei ceva.

Dacă aș fi cumpărat puieți certificați de la Institutul pomicol de la Vâlcea ar fi costat peste 10,000 de lei doar aceștia. Aș fi avut evident ceva garanții în privința calității materialului săditor, pe care acum nu le am, știu doar vag soiul: sibișel.  Dar nu mă interesează.

Desi cred că există niște legi și normative cu privire la înființarea livezilor, care spun că ar trebui să mă intereseze, acestea nu au fost făcute să mă servească pe mine, iar aici e Oltenia, deci facem cum spun eu.

Toamna a fost super umedă, iar din toți pomii doar 1 nu s-a prins, care va fi înlocuit. Și primăvara a fost umedă, iar de acum am pus sistemul de irigat in funcție pe 6 din 9 rânduri.

Sistem pentru care s-a îngrijit tot tata cu i vară mai înainte să sape o fosa. Eu i-am zis să caute tot un excavator, dar el nu, că sapă cu mâna.S-a chinuit să mute vreo 8 metri cubi de pământ. La vârsta lui e cam mult. Și la vârsta mea ar fi.

Am montat o pompă submersibilă, un vas de expansiune de 500 de litri, filtre, conducte și două programatoare pentru irigații cu baterii de 9V.  Și merge. Mergea, când am plecat. Mai am de tras furtune pe 3 rânduri din 9.  O fac eu și pe asta, când ajung din nou, în iulie.

Bine, a mai fost nevoie de săpat un mic șanț, că sa nu rămână grămada de țevi pe deasupra, să mai poată intra un tractor pe rânduri să mai facă o muncă două.

I-am zis lui tata că îl fac eu repede , ce dracu’ . In două ore nu am ce. 50 de metri.

El a avut o altă părere, cum ar fi să îl sune pe domnul cu excavatorul. Ca sapase fosa și văzuse cât de repede se mișcă. Care domn nu avea treabă a doua zi. Așa că i-a tras șanțul ăsta în capul locului pe unde vin două conducte din care se mufează furtunele cu picurătoare.

Și da, terminam eu la pulivară.

Eu mi-am văzut de treaba mea , excavatorul de a lui.

Mai scriu eu p-aici ce si cum, as mai vrea sa mai cumpar niste pamanturi si sa mai pun niste nuci, dar să vedem cum se coc banii anul asta. Dacă s-o face ceva bine, daca nu, iar bine.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
18 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
3 years ago

Nucul nu e specie protejata in Romania? Se pot si taia? 🙂

Mezo
Mezo
3 years ago

Se zice ca la umbra nucului nu creste nimic. Care e ideea?

Redoo
3 years ago

wow, super! Si pe mine ma bate gândul doar ca suprafața e mai mica, mi-ar intra maxim 80 de nuci ca altfel am discuții cu vecinii ca le umbresc porumbul unuia si vita de vie celuilalt. Se plângea unu mai acum ceva vreme ca i-au dispărut vreo 60 de puieti în toamna următoare…Dacă zici că prioritar e lemnul, care ar fi fost costurile dacă planta nuc forestier?

kd
kd
3 years ago

Nucul e cam de caz penal, in caz ca te reclama cineva. Se trece si pe cadastru.
Ai scapat cu 3000mp. De la 5000mp in sus iti trebuia autorizatie de infiintare livada 🙂
Legea 348/2003. Este de citit articolul 28 din legea asta.
Altfel, spor la taiat 🙂

0040
0040
3 years ago

Eu am taiat 2 nuci de la mine din curte cam de 8-10m inaltime si n-a zis nimeni nimic. De ce ai voie sa ii tai daca ii pui tu?

La umbra nucului cresc buruieni,cred ca e doar mit.

Lol la cat a plouat in Ro in ultimele 3 saptamani nu cred ca mai au nevoie de apa anul asta.

0040
0040
3 years ago

Nu ai voie sa ii tai*

Anonim
Anonim
3 years ago

Frunzele de nuc contin iod( de aia se capata culoarea aia pe maini de la cojile verzi de nuca) care e un ierbicid natural. Dava nucul e suficient de mare si produce multe frunze care nu sunt indepartate, se obtine in timp efectul “la umbra nucului…”

Cos
Cos
3 years ago

Mini, și apă de irigat incontinuu de unde ? Ai lac aproape sau din rețea?

Catalinx
Catalinx
3 years ago

Puț, curent electric, pompă.

Cristi
Cristi
3 years ago

Proiectul (intocmit de persoana autorizata, cu studiu pedologic, geo, topo si cate si mai cate, avizat si verificat contracost de toate structurile ministerului agriculturii) iti trebuie doar la suprafete de peste 2 ha. Altfel, se autorizeaza infiintarea livezii in baza cererii, a actului de proprietate si a facturii de pe puieti. Autorizatia de taiere cred ca este necesara atunci cand trebuie sa transporti lemnul pe drumurile publice si te opreste politia. Am pus si eu in toamna lui 2019 150 de nuci, cate 30 miroslava, geoagiu, sebesel (polenizator pentru geoagiu), franquette si chandler. Dintre soiurile romanesti, sebeselul meu a trecut… Read more »

Catalinx
Catalinx
3 years ago

Tăierile de formare a coroanei vor fi în sensul de le tăia crengile de jos și a avea coronamentul începând de la cât mai aproape de 2 metri înălțime.

Cristi
Cristi
3 years ago

Sa elimini si ramurile al caror diametru este mai mare decat 1/3 din axul principal. O sa ai un butuc mai lung si mai gros dar si o coroana mai aerisita si mai bine luminata, lucru care duce la cresterea randamentului pomului. Iar productia de nuca o sa iti aduca, in 40 de ani, cu siguranta, mai multi bani decat valorificarea lemnului.

Cos
Cos
3 years ago

Cam care ar fi rentabilitatea? Sau orice e mai bine decât nimic?

Kpkono
Kpkono
3 years ago

Buna treaba! La cum o arzi prin viața cred te vei bucura si tu de investiție 😁. Altfel, sigur te vor pomeni nepotii. Spuneai la un moment dat de niște salcâmi plantați de bunicul / tatăl tău, cred ca aia te-a inspirat

Livache
Livache
3 years ago

app, vezi pe Prime “Clarkson’s Farm”.. are ceva idei cu wasabi 😉