Echilibru

Cred că am să mai vin aici. Nu știu ce e așa deosebit, cred că aș putea merge la fel de bine și în alte părți ale lumii, dar incerc să îmi dau seama de rețetă.

Asta nu e vacanță, e dezintoxicare. Aici nu-i resort, e sanatoriu de lux. Într-un copac e primăvară, in altul toamnă.Frunze pică roșii din pomi și le simt; le aud, le miros culoarea.

Oameni le strâng să facă loc altora.

Mi se pare fantastic când după vreo 3 zile nu mai simt nevoia să mănânc, decât rar, nici nevoia de “ceva dulce”, de o înghețată, de cola, de cafea, de alcool, de nicio altă substanță.

Practic, beau apă și mi se pare foarte bună și îndestulătoare.

Și am avut oarecum o revelație cu privire la adicții și abuzuri și obiceiuri de consum și alte tabieturi și lucruri de care simțim nevoia, presiunea.

Lipsa echilibrului natural în viața noastră ne face să căutăm mecanisme de compensare diverse, majoritatea nocive, care depun balast in noi, sau au efecte adverse colaterale.

Asta o știam, ce nu mai știam demult, de foarte mult timp, e cum să ating o stare în care nu mai am nevoie de mecanismele astea de compensare, în care corpul meu își găsește un echilibru natural care nu cere substanțe.

Unde în primele seri am mers să ascult muzici live, să beau , să nu mă pot deconecta de telefon , după vreo 4 am stins becul la 8 seara și nu mi-am pus problema cum or să treacă 12 ore lungi de stat în pat.

Nu știu dacă are legătură cu faptul că ziua și noaptea sunt echilibrate aproape perfect, că după apusul de la 6 și jumătate mai ai vreo 30 de minute de lumină, să te retragi , după care este întuneric beznă; o tranziție care îmi e necunoscută în România, UK sau alte țări europene pe unde mi-am purtat oscioarele.

In prima zi am lăsat aerul condiționat în blană ( la 23 de grade ) să compenseze entropia din noi. Pe urmă ne-am obișnuit cu temperatura naturală de zi și de noapte. Un pic jilav, parcă, dar nu merita dezechilibrul termic cauzat de aerul condiționat doar ca să usuce aerul.

Am ajuns acasă mai slab cu aproape 1kg fără să fac nimic special. Adică nu prea am mâncat, că nu mi-a fost foame. Chiar mi s-a părut că uneori am mâncat prea mult. Și nu, nu m-am chitroșit, să economisex bani in vacanță, că nu fac asta. Am observat doar că nu mă simt foarte bine cu burta plină.

Nu știu dacă privitul naturii ajută la asta, dacă ciripitul păsărilor, sau valurile, sau faptul că nu văd fețe crispate și îmbuibate plângându-se că nu-i mâncarea de ajuns, sau serviciile nu-s OK;  poate pentru că e plaja goală, sau aproape goală, că nu mă înghesuie nimeni la șezlong, că e piscina goală – nu am intrat, am preferat să înot în ocean, că nu îmi cere nimeni ajutorul, să decid chestii, să rezolv chestii, dar simt cum neuronii mei se întind și intru într-o stare de ruginire plăcută.

Nu am văzut nimic la televizor, nici filmele aduse în calculator, nu mă interesează de talibani și de afgani, de infracțiunile lui Câțu în Statele Unite ( cine o fi și ăla) , nici de faptul că rabla mea încă e printr-un service, tot fără aer condiționat, iar muncitorii din UK încă nu au terminat casa. Nu știu ce-mi fac copiii, nu facem live video cu ei, nu sunăm acasă. Am întrebat pe telegram dacă-s OK, n-a răspuns nimeni. I-au răspuns soției pe WhatsApp că-s bine, sec. Perfect.

Ăstea sunt problemele altora acum, să se descurce cu ele. Încă mai am ceva nisip in clepsidra asta și o să trag de el.

Îmi imaginam că poate o să ajung la echilibrul ăsta pentru o eternitate, când va să vină sfârșitul timpului meu, dacă nu cumva mă va scuipa iadul afară, sătul de mine. E mișto să se întâmple și câteva momente într-un an și să nu fiu sub influența vreunor substanțe pentru asta. Chiar mișto.

Nu am sfaturi, nu cred că e ceva ce musai trebuie să experimenteze și alții, dar eu am să mai fac asta, măcar o dată la 2 ani, când e rândul meu să aleg vacanța.