Și cu asta basca!

Plecam  de la o terasă din mall, după niște limonade, sucuri și bere fara alcool cu niște prieteni și mi se urcase băutura la cap că aveam poftă să mai cheltuiesc niște bani, să cumpăr o bască, că urma să plec în vacanță.

Și fix in drumul meu o dugheană din aia pusa strategic lângă scara rulantă. Mă uit la hapșcă, o întorc pe toate părțile, aproape salivez pe ea, n-am mai văzut de multă vreme ceva din material așa bun, și culoare, și ce să mai, dacă îmi vine bine o iau.  De obicei sunt mai rezervat în a aprecia lucuri înainte de a vedea prețul. Îmi las loc de a spune că, domne, nu îmi vine prea bine, mai încerc, mai vedem. Vă sun eu, dacă e.

Soția mi-a zis să întreb cât costă.

-Nici nu mă mai uit la preț, cât pula mea poate să coste o bască, pe ultima am dat 30 de lei, pe ăstea le fumez, nu le cumpăr. Și așa le pierd des.

E cam largă, dezamăgire, dar are doamna una fix pe capul meu mic și cu puțini neuroni la ora aia. Alege și soția o pălărie pentru ea și pleacă să vorbească la telefon cu copilul, că o sunase că era urgent. Eu cu cardul în urmă să plătesc, că așa se face, treabă de politețe.

Bagă doamna  pălăriile în nu știu ce, nu știu ce-ul in pungă, și îmi întinde POS-ul.  Partea asta e confuză că m-au năucit cifrele.

900 și ceva de lei.

O fi greșit un zero. Întreb ca un retardat care nu știe bine să citească: 900 de lei?

-Da.

Nu mi-a trecut decât la vreo două ore prin cap ideea că, băi, poate dacă îmi place un lucru și dacă mi-l permit, măcar din când în când ar trebui să îl cumpăr. Și am alungat-o imediat cu tămâie, am tresărit de era sa fac accident pe autostradă. Cred că mă lua somnul la volan sau ceva.

Mă gândeam așa la cum pula mea să nu o mai cumpăr, după ce m-am tăvălit pe jos că ce mișto e. Mă fac de râs. Să nu i-o cumpăr pe a soției nici nu îmi trecea prin cap, îmi permit să fiu zgârcit cu mine… Dar nu știam cât costă a soției, că renunțam la a mea, dar mă gândeam că dacă a mea costă 30 de lei cum am plănuit  și nu ajung nicăieri? 

Ca un bărbat responsabil de acțiunile lui, mi-a trecut prin cap o secundă să o las pe doamna cu pălăriile în pungă și cu POS-ul in mână, pe soție în hol la telefon și să fug ca în desene animate.  Să dispar undeva, măcar vreo două zile, până mă gândesc la o soluție de dat timpul înapoi și plecat acasă cu liftul.

Nu e că nu aveam bani , că erau destui pe card să le cumpăr ălora jumătate de dugheană de pălării și eșarfe, dar simțeam că e ceva in neregulă cu mine. În timp ce tastam pinul mă întrebam dacă o fi posibil să fac cumva să nu o pierd zece ani.  Și să nu se strice. Poate să nu o port. O țin de înmormântare.

Bugetul de băști pe zece ani cheltuit într-o clipă. Toate posibilele alegeri ieftine de lucruri care nu sunt fix ce vreau , dar la banii ăia merg – anulate pe loc  de rușinea de a recunoaște public că sunt sărac; că în sufletul meu sunt un om sărac, oricâți bani aș avea în buzunar. Deși asta îmi venea să strig acolo în hol să audă tot cartierul. “Sunt saraaaaac” și să-mi ridic fusta in cap.

Îmi zic că o să mă revanșez. O să cumpăr numai ieftineli de haine de-acum încolo sau nu o să mai cumpăr deloc, până nu simt că am compensat.

Plec în excursie și n-am curea sport. Am vreo două din alea de piele pentru pantaloni business , dar nu sport și nu am ce face cu ele in context.

Adică am două și sport, dar au ruginit cataramele. Că au 5-10 ani și au costat tot așa, 30-40 de lei. Aveam eu una mai mișto, dar e in UK. Asta e , cu astea ruginite plec în Seychelles ( nu vă legați de cât costă o vacanță acolo versus un rând de haine, sau o curea, n-o s-o scoateți la capăt cu mine cu logică din asta, sau cu orice fel de logică ).

Ajuns acolo, mă uit că poate au ăia ceva curele ieftine, la magazinul hotelului. Au una ca aia din UK , dar albastră, atâta că și mai mișto, că pe ăia am cumparat-o de pe Amazon, are ceva imitație de mușama înainte de cataramă, asta are piele de pulă de cal de mare, care cam miroase a piele.

Miroase a scump. Mă uit la preț. Soră cu basca. Bă, dă-o în hai că eu venisem aici să cumpăr ochelari de înot; plus că si-așa cred că nu e bună și asta de o am mai are câteva puncte în care nu a ruginit, trebuie să o consum de tot.

Soția îmi spune că dacă îmi place ar trebui să o cumpăr că e din material…Ba, dimpotrivă, dacă îmi place ar trebui să mă abțin.

Ies de acolo privind lung și mințind că lasă, că mă mai gândesc “dacă e” și dacă vreau vin eu și-o iau mai încolo ( eventual după ce pleacă ăștia acasă ), dar sunt vindecat și împăcat cu răzbunarea ce mi-o impun asupră-mi .

Ajung in UK și îmi caut cureaua, nu știu pe unde e , prin cutiile cu haine; o găsesc eu. Mă uit la șapcă și mă uit la mine mândru că am rezistat și nu mi-am cumpărat curea, am cărat cu mine din UK una din alea ruginite.

Până într-o dimineață, când cu un “la mulți ani” primesc și o cutie cu o curea ca aia . Prea ca aia. Sper să fie din UK, dar o miros și pute a piele.

N-are preț. Nu știu cât costă. Eu mi-am făcut datoria . Și cu pula in cur și cu sufletul în rai. Fix cum îmi place mie.

Douaj’ de ani d-acum încolo…