Restricțiile sunt momentan inaplicabile

E coadă mare la vaccinare . În București. La țărănoaia e doar coadă. E nevoie să moară oameni în numere semnificative ca să se miști inimile oamenilor . Câte 500 pe zi și susținut, nu un accident de câteva 10 într-o seară nefericită dintr-un an și gata toată lumea cu Colectivu-n gură și durerea în pula ca și până atunci.

Medicul care mi-a vaccinat copilul spunea că mnici măcar nu s-au speriat oamenii de moarte, dar restricțiile…

Oamenii sunt cinici. Dacă mori, poate că ai fost bolnav, ai avut comorbidități, erai bătrân, erai bețiv, poate-ți băteai muierea și te-a văzut Dumnezeu, că e clar că nu moare așa oricine, iar Aleator nu e un nume de sfânt, există reguli clare care te definesc ca muribil, covidul e doar un agent care îndeplinește o sarcină rezonabilă.

***

Teoretic de luni sunt restricții, mai mult pentru nevaccinoși:

Începând de luni, accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală, în baza certificatului verde. În magazinele esenţiale – alimentare sau farmacii – va fi permis accesul şi nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari.

În clădirile publice, instituții oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde (care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea) pentru toţi cei care NU lucrează în acea clădire („vizitatori”). Măsura se aplică și în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane.

Masca de protecţie – purtată astfel încât să acopere nasul și gura – redevine obligatorie peste tot în țară, în toate spaţiile publice, indiferent dacă sunt închise sau deschise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

Nu critic, doar constat.

Masca de protecție în loc deschis nu prea se poartă și n-are cine să verifice asta. Totuși în fața instituțiilor, adică unde se grupează și unde pot fi văzuți și sancționați ușor, oamenii poartă măsti.

Luni seara am fost într-un mall să cumpere soția niște trențe la copii. Nu mi-a cerut paznicul certificat ( nici nu îl aveam la mine, era la soție -da, io tot pe hârtie ca moșii, am zis că n-am telefon?), în schimb mi-a măsurat temperatura.

Ieri am fost la o instituție publică, unitate de poliție, cu ceva treabă și nici măcar acolo nu mi-a fost cerută dovada de vaccinare, doar aia eliberată de poliție, pe care n-o aveam.

Nu cred că în momentul de față restricțiile sunt aplicabile. Nu cred că vrea să le aplice cineva, nu cred că ăia care trebuie să sancționeze neaplicarea au resursele s-o facă sau măcar vor. Cred că sunt date din gură, probabil se aplică în București și eventual orașele mari cu probleme, dar ideea e să știe omul că există restricții ca să se vaccineze.

Repet, nu critic, consider că limitarea accesului prin lege numai pentru vaccinați e discriminatorie, dar nu mai discriminatorie decât faptul că în instituțiile publice , oficiale , se pemite accesul doar vaccinaților din public, dar ei pot merge la serviciu nevaccinati. Ba, merg pe teren nevaccinati, in inspectii.

Legea e destul de obtuza și părtinitoare din punctul asta de vedere.

Observ ca la senat modificarile pe legea muncii cu privire la necesitatea vaccinării au picat. AȘA CUM E ȘI NORMAL.

Că nu e normal să limitezi unui om dreptul la muncă că e nevaccinat. Că știi tu că vaccinurile sunt bune . Toate. Pentru că sunt aprobate și dacă sunt aprobate înseamnă că garantat totul e OK.

Înainte să-mi spuneți antivaxxer, am trei doze de vaccin și posibil că o s-o fac pe a 4a la începutul lui decembrie ( pentru că pot) și, în general, dacă mă întreabă cineva sunt de părere că ar fi bine să se vaccineze. Dacă vrea!

Dacă nu ”we’re all in this together” și plm.

Pe de altă parte, dacă oamenii nu iau metri și nu respectă ceva distanțare socială , măcar ca până în vară, valul ăsta o să fie mai lung, cu tot cu progresul campaniei de vaccinare, locuri în spitale tot nu-s, așa că o să numărăm morți cinic, ca și până acum , dând vina pe ei.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
13 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Stropic
Stropic
3 years ago

La fel ca si obligatia de a sta acasa in izolare, se bazeaza nu pe verificari 100%, ci pe frica, in ideea in care poate te intalnesti cu politia.

Cei de la mall fara politie nu pot cere si buletinul, deci cam degeaba, poate intra oricine.

Vezi cazul din Franta cu tipul care a dat certificatul verde a lui Macron.

Ba inca in Romania risti inca dosar penal, in Franta pentru certificat verde fals risti doar 150 eur amenda. Pai sa tot faci glume din astea. :)))

0040
0040
3 years ago

Unui coleg de la munca i-a murit o ruda de familie dupa a 3a doza cu Pfizer. 30 ani , F, fara comorbiditati…

Doar ca de astea nu zice nimeni.

ld
ld
3 years ago

@0040 lovit de mașină?

Rox
Rox
3 years ago

0040, sunt aproape convins că dacă iei la bani mărunți colegul vei afla că nu era de fapt ruda lui ci ruda unei rude a unui prieten. La fel ca faza cu banii dați apartinatorilor că sa declare că mortul a murit de COVID. Declarau toți sus și tare că știu pe cineva în situația asta da’ când venea vorba să dea dovezi, parca de fapt nu era chiar așa.
Probabil că o să iasă ca in bancul de la radio Erevan, ăla cu era bicicletă și nu mașină, și i s-a luat nu s-au dat.
https://www.libertatea.ro/opinii/cine-construiete-mesajele-care-au-ingenunchiat-romania-3788223

Florin
Florin
3 years ago

@0040 : se intampla sa se moara si din cauza vaccinului, doar ca intr-o proportie mult mai mica. Momentan nu stiu pe nimeni vaccinat(din cercul meu de cunostinte) care sa moara de vaccin sau covid. Cunosc, in schimb, destui care s-au curatat si erau nevaccinati – cam 3 in ultimele 2 saptamani.
Acum fiecare se poate vaccina(sau nu), e o optiune personala. Gripa spaniola s-a potolit in cele din urma fara vaccin.

buntzi
buntzi
3 years ago

Gripa spaniola s-a potolit in cele din urma fara vaccin.

Și ciuma bubonică la fel…

speedy.gonzales
speedy.gonzales
3 years ago

mai demult spuneam ca la noi inca nu mor destui. uite ca acum au inceput sa moara destui incat sa se sperie. doar ieri s-au vaccinat 150.000 de persoane din care 110.000 cu doza 1. adica șoșocii si șoșoacele s-au speriat atat de tare incat s-au dus sa se vaccineze. si nu e de la restrictii ca nu pot intra la mall, ca au fost peste 100.000 vaccinari si la inceputul saptamanii trecute cand inca nu se auzise nimic de restrictii cu cerut certificatul verde. pur si simplu s-au speriat din cauza nr mare de cazuri si de decese. plus… Read more »

0040
0040
3 years ago

Informarea facuta de colegul ala a fost pe canalul de whatsapp, folosit de astia cu functii de executie la noi pe plantatie. Va dati seama, ca in timp ce de la ceilalti cugeau mesaje cu “condoleante” n-am stat sa intreb, a murit cu spume la gura sau cu ochii rosii. Omul a dat-o ca info si atat, el la randul lui fiind vaccinat cu 2x. Asa am scris si eu aici, ca info. Si asa ar trebui luata, din moment ce nu sunt alte comentarii contra vaccin. Or anything else. Si da, stiu si eu pe cineva care a murit… Read more »

0040
0040
3 years ago

infarct*

Florin
Florin
3 years ago

“Și ciuma bubonică la fel…”

Pai si eu ce ziceam. Ce conteaza ca fiecare val a ras cate jumatate de Europa. Macar acum suntem mai rezistenti la nu stiu ce boli. Ergo, nu ne mai trebuie vaccin.

Mb
Mb
3 years ago

Ciuma bubonica s-a potolit in niste zeci de ani. In cate? In 20…de zeci de ani, daca imi aduc aminte corect. Avem rabdare cu covidu’ sa se potoleasca singur?