Ministrul educației le-a tăiat bursele de merit la jumătate din cei care le primeau, care erau mai mult de jumătate dintre elevi – 53%.
Omul zice că a modificat media de acordare la 9:50, ca să cuprindă 25% din elevi ✓ .
Principial e corect. O bursă pe care o încasează jumătate din elevi e un fel de ajutor social, socialist dacă vrei. Care e motivația? De a fi mediu, față de mediocru?
Este normal să motivezi și să răsplătești eforturile elevilor care se ridica peste așteptări – dar care sunt așteptările? Sunt așteptările la pragul analfabetismului sau sunt unele de elitism academic ? Acest lucru nu e clar definit, se lucrează cu procente. Îi răsplătim pe cei mai buni 50-25-X % nu contează ce performanțe au, de fapt. Ăștia sunt cei mai buni, pe ei îi răsplătim.
In acest caz trebuie observat în ce mod ajutorul oferit de stat este unul stimulativ pentru calitatea învățământului și nu devine o pensie de handicap.
Eu văd câteva probleme de principiu, date de sistemul de evaluare și ce înseamnă asta.
Sistemul de notare in România e unul eminamente scalar – nu are in componență dimensiuni multiple, nici sens, singura mărime este valoarea notei in raport cu niște praguri, dar foarte relativ; o să îi spun simplu subiectiv, pentru că diferența între nota 9 și 10 nu e egală cu diferența dintre 5 și 6 , pentru că nota 10 nu înseamnă același lucru la doi profesori diferiți, cu atât mai puțin la două școli diferite, la fel și nota 5 și în afara evaluărilor naționale și a unor rezultate la concursuri unde participă copii de la mai multe școli nu ai decât o vagă indicație despre performanțele elevilor.
Prin urmare , cu privire la asta, dacă se ridică nota de acces la bursă , așa sintetic , cum a făcut-o domnul Câmpeanu, e doar o chestiune de timp până când va exista o presiune pentru că notele elevilor să crească în vederea accesului la acest ajutor. Asta nu va însemna musai că performanțele lor vor crește , tocmai pentru că acordarea notelor este foarte la latitudinea cadrului didactic și că aspectul de bona fide, pe care se bazează acest sistem este destul de fad in sistemul de educație, precum și în societate, în general.
Sigur domnu’ Câmpeanu, sau următorul ministru, pot face o nouă cârpeală și pot ridica ștacheta la 9,90 – cum visează nea’ Cristoiu.
In definit nu ar fi o surpriză dacă jumătate din elevi ar avea medie mai mare de 9.90 dar o parte din ei ar pica bacalaureatul, să zicem. S-au mai întâmplat astfel de anomalii.
O bursă de performanță poate răsplăti doar performanța, iar performanța trebuie corect evaluată. Un prag sacalar pe un domeniu foarte amplu introduce niste mecanisme de “luat la pilă” destul de subiective.
La cum văd eu lucrurile bursa de merit ar trebui acordată după un concurs național, asemenea olimpiadelor. Să zicem că poți pune niste condiții de calificare, in caz că sunt prea multi concurenți și vrei să faci o preselecție.
După care introduci un sistem de testare a cunoștințelor – corelat ( asta înseamnă în raport cu , pentru analfabeții funcțional ) la așteptările sistemului de învățământ.
Să zicem că sistemul de învățământ se așteaptă ca in clasa a VII un elev să stăpânească un număr de noțiuni. Testele trebuie să cuprindă noțiunile alea și ceva peste ce se așteaptă pentru a putea măsura și elevii care sunt peste așteptări, că acolo te uiți când vorbești de burse pentru performanță.
Toată lumea dă același examen, iar corectura nu se face local, ci loturile de lucrări trimise la alte școli și să conteze și timpul de execuție. Cei mai buni ( cât vrea statul să stimuleze , 25% – 10 -15, nu contează ) indiferent de notă, primesc ca premiu acel stimul de performanță, pentru perioada de până la următoarea evaluare, care poate fi de un semestru, un an, în funcție și de capacitatea statului. Fără notă, că dacă faci cu prag de notă toată lumea copiază să ia zece, sau ceva de genul. Dacă spui că cei mai buni 25% , nu prea mai are sens să copiezi că nu mai găsești suport pentru furt / trișat general, in cârdășie.
Iar aceasta evaluare ar trebui să servească și pentru a evalua capacitatea profesorilor de a învăța elevii lucrurile pe care sistemul le așteaptă de la ei. Și măsuri.
Bineînțeles, însă că demersul este unul pur bugetar și nu are nicio treabă cu performanța. Iar pentru un demers bugetar , strict din această cauză o spun, strategia e una păguboasă.
Explicația e simplă și e legată de valoarea bursei. Am o nepoată care lua bursă din asta, nu știu dacă mai ia, că nu știu ce note avea, dar știu că bursa era 100 de lei pe lună, sau ceva de genul. In ciuda faptului că au fost tot felul de propuneri de burse cu diverse sume în funcție de performanță, din ce știu ( e posibil să difere de la inspectorat la inspectorat) suma era fixă.
Pare puțin, dar sunt un număr mare de elevi îndârjiți după pomana aia și se ceartă cu ministrul pe ea. Ceea ce înseamnă două lucruri. Primul e că foarte mulți copii fie trăiesc în sărăcie fie sunt oricum deprivati de alocații de bani de la părinți, iar pentru ei suma aia înseamnă ceva.
Al doilea e că așa prost implementat cum e, sistemul funcționează cât de cât, sunt un număr de elevi care fac ceva, trag de ei și învață pentru așa de puțini bani. Iar asta nu e lucru puțin. Nu știu dacă a calculat cineva câți dintre elevii ăștia ar putea descoperi că pot face mai mult de 100 de lei dacă dilaresc niste iarbă, dacă joacă ca mine în liceu niste poker și fraieresc niște alți liceeni mai slabi, dacă fură niste chestii.
Dacă…
In liceu aveam niste colegi care aveau bursă din asta. Eu am calculat că mă descurc mai bine altfel. Eu m-am descurcat, dar nu toți cei cu care mă descurcam atunci se descurcă și acum bine. Iar colegii mei, care aveau atunci burse, până la coadă cred că au devenit oameni mai buni decât mine și motivați cât de cât de principii de performanță.
Cu putin google (atat cat exista la vremea aia ~2000) am reusit sa invat autocad sa-mi fac desenul pentru atestat pe calculator (aveam 2 maini stangi la desen si probabil n-as fi facut ever desenul ala dupa regulile stabilite). Dupa care am facut desenele + lucrarea de atestat si altor colegi, pe bani evident. In conditiile in care puteam fi catalogat ca elev slab (cred ca e termenul corect sfantul 5 ftw) ca nu prea imi placea sa invat. In facultate mi-am facut proiectele in excel, dupa care vindeam la colegi proiectele (efectiv inlocuiam niste date de input in urma… Read more »
Privești problema doar din perspectiva ta. Nu știi restul din ce situație veneau, cum au apreciat și drămuit banii ăia. Tu făceai proiecte CAD pentru alții, alții poate nu aveau nici calculator. Ce ți se aplică ție, un om ,la o specializare de la o facultate, nu se poate aplica musai în general. Bursa aia poate e căcat, dar totuși i-a motivat pe unii să învețe. Pe tine te-a motivat altceva și faptul că erau unii cu bani și proști/leneși și puteau fi clienții tăi. Dacă ar fi să privesc lucrurile doar din perspectiva mea aș spune tot așa că… Read more »
Dar nu aia e problema, ci…care e meritul? Ca ai reusit sa tocesti niste cretinisme irelevante pe care nu da nimeni doua flegme mucioase? Oh, esti printre cei mai buni la memorat ce a zis Calinescu despre Eminescu? Pai, stai asa, ca ACUM ma mut in Romulania ca sa poti primi bani pentru asta SI din taxele mele. Prin urmare, pot raspunde la asta: Dacă ar fi să privesc lucrurile doar din perspectiva mea aș spune tot așa că nimeni nu are nevoie de bursă, că trebuia să fim toți golani, ceea ce nu prea e corect. …doar cu: Mai… Read more »
Păi, aici au o problemă, la merite. Da’ sincer, nu prea poți să pui în spinarea elevilor faptul că întreții un sistem de valori care nu e musai util. Ai un sistem de valori , introduci criterii concurențiale, iar o parte din elevi aderă la el și își dau silința. Mai mult nu prea e in sarcina lor să facă din punctul ăsta de vedere.
Da’ nu inteleg logica ministrului. Vrem sa dam la 25% din elevii din tara bursa de merit, asa ca ne uitam ce medii au avut anii trecuti si stabilim limita la 9.50, pentru ca fuck logic. Nu era de bun simt sa zica pur si simplu “luam in ordine primele 25% din mediile generale din tara si le dam bursa”. Adica ce nevoie sa stabilesti o medie anume? Asa, ca sa ai treaba din 3 in 3 ani sa schimbi media aia? Cat despre motivatie, sa fim seriosi, nu e despre bani, e despre mandria de a avea bursa de… Read more »
Pai, nu pun in spinarea lor faptul ca nu-i util sistemul ala de valori. Doar spun ca n-o sa sufar prea tare daca-i schimbat / dismantled.
Pai, da, atata ca nu e nici dismantled nici schimbat. Doar au umblat la un potentiometru ca sa iasa mai bine la bani – ceea ce-l face si mai orientat inspre viciu.
Acum multi ani am invatat o lectie despre merit. In gimnaziu aveam o clasa foarte buna, cu mai multi olimpici la matematica, ulterior cel putin 3 au ajuns profesori universitari (unul in RO, doi mult mai in vest), vreo 10 cu PhD (majoritatea in medicina, toti plecati din tara). Nici unul din astia nu avea cele mai mari medii din clasa, alea le avea o tipa care a avut 10 in fiecare an din clasa a 1-a in a 8-a. Ati zice ca tipa era un geniu sau ceva … nu, nu era, nu trecea de olimpiada pe scoala la… Read more »