Războiul ca status quo: Perspectiva unui viitor corupt de noi

Mizeria din noi iese ușor la suprafață.

Se vorbește de posibilitatea ca războiul din Ucraina să treneze și să o lungim antrenați într-o periodică escalare a conflictului acestuia multă vreme de acum încolo.

Treaba asta depinde, in parte, de noi. Sigur, războiul se întâmplă și fără voia sau participarea noastră, că pe ucraineni nu i-a întrebat nimeni de dacă sunt OK să fie invadați.

Problema e că atunci când majoritatea simt că au de pierdut ceva dintr-o situa’ie, atunci iau măsuri ca lucrurile să se schimbe. Cum vedeți acum sprijinul popular pentru aplicarea se sancțiuni și împotriva războiului.  Lucrurile astea se pot schimbași la un moment dat poți vedea că oamenii vor să se alature opiniei că menținerea conflictului ca status quo e OK din diferite motive.

Asta se întâmplă când oamenii devin brusc întreprinzători și găsesc că pot câștiga din diferențele de potențial generate starea de fapt și când toată lumea umblă cu mâinile prin căcat și sânge căutând profitul. Unii se trezesc mai devreme, că poate vor să ajute și ei niște femei sau familii în căutare de adăpost. Cum să ajute fiecare e la libera interpretare, că poate ai ceva de muncă acasă și munca e oricând o valoare, salariile și retribuțiile cinstite în general sunt demodate în perioade din astea, #recunoștința e baza.

Războiul, în principiu, ne afectează pe toți în rău, dar nu în același fel, iar la un moment dat, oamenii găsesc înlăuntrul lor capacitatea de a întoarce situația în favoarea lor ( turn the tables ) și de a exploata mai eficient oportunitățile create. Ne transformăm destul de ușor, cu excepția disctinctă a celor care se află implicați efectiv în luptă și în distrugere la momentul respectiv, adică ”pe linia frontului”, dacă mai există așa ceva – e mai mult un perimetru în condițiile de război cu arme de rază lungă.

Iar în urma războiului rezultă oameni care n-au nimic de pierdut, cu și mai multă nevoie de profita de pe urmele status quo-ului.

Pare că nu e așa, dar e suficient să mă gândesc la pandemia cu care toată lumea se șterge acum la cur că e expirată . Atenție, e expirată ca status quo, oameni mor în continuare și o să tot moară, se îmbolnăvesc , etc, dar avem altceva mai bun.

Momenan toți spun că vor să ajute și poate și cred asta, în destul de scurt timp vor dori să se ajute!

Dacă țineți minte, că nu-i foarte demult, când a fost de proteste împotriva abuzurilor impuse drept restricții cu scopul declarat de a opri pandemia , cei care s-au opus au fost cei care n-au vazut nicio modalitate de profit din asta. Nu foarte mulți. ”Problema” no#1 identificată de unii angajatori a fost faptul ca angajații lor pe care se învățaseră să-i plătească prost s-au orientat, normal, către mai multe angajamente. Cei mai mulți s-au prins în cursul lui 2021. În cele din urmă și ultimul fraier s-a prins. Nu, nu merge pentru toți, de aia îi vezi pe ăia la proteste ( nu-s toți antivaxeri retardați, doar că n-au găsit ceva avantajos pentru ei în asta), de aia mă costă pe mine conversia garajului o gălăgie de bani. Nu o să vă spun când dădeam eu interviuri pentru un contract în plus, eu sunt mereu copil precoce.

Problema e una de orientare și de perspectivă, anume ”Domine, quo vadis” – ca să traduc, trebuie să ne lepădăm de valorile pe care le predicăm în toate felurile posibile, până nu ne mai recunoaștem, pentru a ne întreba pe urmă mirați încotro ne ducem și de ce?

De lacomi și de mizerabili, pentru că interesul nostru imediat, atât în timp cât și spațiu ( număr de indivizi și extindere), e mai important decât interesul nostru al tuturor.

Izvorul de profit în cazul unui război vine din penuria de resurse, din problema libertății de mișcare, din emigrația forțată a unor părți masive din populație. Toate ăstea pot fi resurse, dar mai intervin și altele și la tot mai mulți vor să exploateze și să reguleze resuursele ăstea, mai degrabă decât să rezolve problemele.

În teorie, noi trăim într-o lume condusă democratic , iar clasa politică reacționează la cererea publicului. Desigur că inițial li se dă timid, cum ar fi acum cu sancțiunile ăstea aplicate Rusiei, care să ne dea tuturor impresia că suntem buni.

Până când devenim antrenați material în cursul evenimentelor și ajungem la concluzia că ”e mai bine să fie razboi”. În momentul ăla vom fi giranții status quo-ului, bucuroși că nu ni se întâmplă fix nouă.