Și alte prețuri

După ce ne-am întors din Londra, n-aveam nimic de mâncare acasă și am fost la ceva restaurant. In principiu, era argentinian, deci scump, in practică doar soția a comandat vită argentiniană, foarte bine gătită.

Eu mi-am comandat un burger cat se poate de comun, nimic special la el, ba chiar cred că pot face unul mai bun acasă, un copil și bunica lui câte un șnițel ( milanez ) cu piure de cartofi, la fel de comun, iar celălalt copil taglistele cu creveți ( din aia mari). Nu mai pun poze și cu alea, ceva simplu.

Apă plată, sucuri la copii, cafele la doamne, eu un pahar de vin, că nu eram cu mașina.

150 de lire, cu tot cu bacșiș – 12.5% – inclus deja în notă, ca opțional, iar bonul plasat hoțește de chelner îndoit cu partea care spune asta in jos. Nu mă deranjează serviciul am plătit, dar l-am dezdoit să văd dacă conține deja serviciul sau trebuie să mai plătesc și bacșiș peste suma asta.

Până acum nu îmi aduc aminte să fi plătit 150 de lire in UK pentru o masă în familie , de toți 5. Cu siguranță nu pentru una așa de simplă. Nu că e mult, sau că nu e, e că s-au indexat prețurile. Ăsta  era discursul de lemn la jurnalele de știri din anii ’90 .

In următoarea zi am fost să mă tund. Am stabilit deja că nu mă pot tunde la ciubarezi cu 15-20 de lire, trebuie să plătesc mai mult pentru servicii mai bune. Harrington sunt probabil cea mai scumpă frizerie din oraș , însă în 2019 am plătit 40 și mai apoi 45 de lire. Care Acuma s-au făcut 55 , plătit cu cardul 60 , că știi că nu mai ceri rest la o foaie întreagă. Asta pentru că nu am avut timp să mă tund când am fost in Romania și mai e până merg din nou ca să nu am timp nici de data asta, iar soția e ocupată cu muncile ei și te sarcini, cum “nu mai e pandemie”, nu mai am scuze să o abuzez. Ehm, asta e .