Un pic de contrarevoluție la egalitatea de sexe

Nu știu exact cine e Ilinca Vandici, am văzut ceva poze și filme cu ea, dar am înțeles că e un trend de ”diss” cu privire la ceea ce spune dumneaei cu privire la statutul femeii in familie și în societate, sau oricum, acela pe care vrea ea să-l aibă. Tot ce văd pare o amplă campanie de marketing de tipul ”nu există publicitate negativă” și mă râcâie să fac parte din asta, că nu cred că doamna în cauză e vreo valoare sau vreun model, poate doar fotomodel. Așa că o să mă refer doar la principii, că nu mă interesează oamenii.

Înțeleg pe undeva revoltarea unor femei care vorbesc despre asta în diferite articole, chit că după masculinitatea toxică avem și feminitate toxică, lol, fucking lol. Nu înțeleg însă de ce se revoltă bărbații, adică ce nu le convine.

În ceea ce mă privește, statutul de egalitate e unul câștigat și muncit, iar asumarea lui nu poate fi doar declarativă, ci are nevoie de probă practică.

Unele dintre femei au descoperit că egalitatea le cam cocoșează, căci, cam ca pe vremea comuniștilor, egalitatea asta asumată se aplică și în muncă, atât cât se poate aplica, că de la un punct încolo e mai greu aliniamentul ăsta.

Statutul bărbatului înainte de egalitate era unul destul de apăsător, anume să muncească pentru el și familia lui. Femeia trebuia cumva cumpărată și întreținută, iar asta sună urât, in contextul curentelor culturale și sociale moderne și chiar a fost urât, că nu degeaba și-au dorit femeile pe drept cuvânt egalitate și drepturi.

Când depinzi de banii altuia nu prea ai putere și se întâmplă abuzuri, iar bărbații nu suntem sfinți, n-am fost niciodată, ci mai degrabă practici: Plătesc – dețin.

Nu-ți permiți nota de plată, mai ușor și cu pretențiile de libertate.

Din punctul meu de vedere, eu cred că femeile ar trebui sprijinite în a fi egale cu bărbații, atât cât pot să-și care în cârcă povara egalității și cred că femeile ar trebui să tragă în direcția aia, până pot.

Însă egalitatea nu e pentru toată lumea, iar eu ca bărbat nu prea sunt dispus să accept egalități false. N-are treabă cu tot ce citiți legat de femeile care acceptă un pic de corecție, să fie înșelate , să… Tot ce primești este ceea ce poți plăti, într-un fel sau altul fie că ești bărbat, fie femeie.

Faptul că arăți mai bine decât alții contează, ai un avantaj, dar pe termen lung avantajul ăla se diminuează, la fel și modul cum arăți. Genele te pot ajuta, dar până la o vârstă, dincolo de asta egalitatea vine cu muncă, iar când nu poți cu munca – concesii.

Nu e nimic în neregulă în a face o regresie de la status quo-ul corect la unul mai de modă veche, dacă ajungi la concluzia că te prinde mai bine, e chiar de invidiat, un pic, pentru că realitatea e că e greu să găsești un bărbat care să mai susțină modelul ăla vechi și să ofere diferența, când ”piața” cere mai puțin, că femeile au decis că vor să fie tratate egal și să vină cu jumătate din sarcinile materiale. Păi, dacă e să se oprească la jumătate, din păcate pentru femei, pentru un bărbat viața e un pic mai ușoară, cumva. Nu pentru toți, dar unele lucruri ne vin mai ușor, iar eu nu-s măcar arhetipul de bărbat 1.80+, care pleacă cu boul în spinare.

Ceea ce e amuzant, pentru că nevoia de egalitate a plecat de la faptul că viața era prea nașpa pentru femei – și așa era, pe o parte, nu-s dubii, deci s-o facem mai echilibrată.

Acum, să găsești femei, dintre cele mai privilegiate social, din diferite motive, că nu-i numai frumusețe la mijloc, mulți ignorați efortul și munca, care reneagă nevoia de egalitate pare periculos pentru curentul modern.

Ce ignoră fanii curentului e motivul pentru care cineva își reneagă dreptul/șansa de a fi egală cu partenerul ei. E tocmai pentru că nu e suficient să arăți bine pentru a fi egal, chiar ne-necesar. Maria Slodowska ( am să revin), nu și-a câștigat egalitatea ( a fost mai bună de fapt) cu soțul ei și nu a fost cerută în căsătorie pentru cât de bine arăta. Nu cred că era muma pădurii, conform standardelor vremii, dar, deși mai boșorog, vă puteți uita la poze, domnul Currie pare mai prezentabil, cel puțin atât cât mă pricep eu la frumusețe masculină și feminină. Bărbații de la vârf au, de obicei, nevoie de mai mult decât de un fotomodel, iar aici e și problema.
E ușor ca femeie să fii egală cu bețivul, sau cu prostul satului, sau un bărbat în general mediocru, chiar mai bună de-atât, nu contestă nimeni asta.


Dar femeile care muncesc mult au brusc impresia că merită mai mult și vor mai mult. Ce amuzant, la fel și bărbații. Iar daca vrei, ca femeie, să fii egala cu bărbatul de la vârf, că pe ăla l-ai cam vrea, la cei mediocri nu tânjește nimeni, ajungi la concluzia că e mai dificil să fi egală – cel puțin până în zilele noastre, poate lumea o să se schimbe, dar până una alta, în general, bărbații rezistă mai bine la efort prelungit. Cunosc și femei care pot concura la asta, dar genetica și percepția socială le taxează. Un bărbat cu cearcăne n-a speriat pe nimeni, femeile se sperie singure de prețul plătit pentru efort.

Egalitatea are un preț și unele doamne ajung la concluzia că-i prea mare.
Luptătorii justiției sociale vor să le decupeze din poza societății curente, că știu ei mai bine ce preț ar trebui să plătească fiecare, pentru ce.

Eu cred că e posibil să observăm mai des astfel de răbufniri, pentru că lupta asta pentru a menține un status quo de egalitate produce și burn out-uri și concluzii neașteptate de dinainte. In fond, orice experiment bun aduce o înțelegere mai bună a lumii, fie că-i științific sau social.

7 Replies to “Un pic de contrarevoluție la egalitatea de sexe”

  1. Diferenta e ca acum o femeie poate fi intretinuta part-time, lol.

    Inainte cam doar asta erai – nu prea detineai nimic.

    Acum tipa asta (ma rog, sau altele ca ea), urmeaza toate principiile de la 1800 toamna, dar cu jumatate de norma, doar acasa. Ca in rest, au si afacerile lor, fie ca e sa fie model, saloane de infrumusetare, linii de creme whatever + bani investiti si pusi deoparte. Nu e absolut niciuna doar sotie fidela.

    Tehnic tipa asta nu e asuprita, are un al doilea job, pe langa ala de model si prezentatoare, si anume sa ii faca pe plac unui tip care isi doreste o sotie frumoasa, faimoasa si care sa il lase sa o insele si sa se ocupe de menaj, contra a bani/case/masini etc.

    Alte femei au un singur job si acasa cauta sa se simta bine. Na, e greu asa cu all work si no fun, dar unii sunt mai harnici.

    Spre deosebire de tipa de la 1800, in cazul ei, daca maine i se pare sotului ca are cam multe riduri si nu e la fel de frumoasa, ea are un plan de pensionare si independenta mai bun ca 90% din femeile din Romania.

    Nu e feminitate toxica, e mai multa munca.

  2. In’The good wife” e faza:
    Avocata”good wife” afla ca o alta mai tanara se lasa de job. Pt ca e insarcinata si vrea sa se dedice familiei.
    Asta ( mai batrana) ii prezenta alternative(sa faca part-time).
    La care aia zice: de ce?
    Pe vremea ta trebuia sa demonstrezi ca poti fii si mama, si sotie, si buna profesional. Dar a trecut timpul ala. Eu nu mai trebuie sa fac asta pt ca ati facut-o voi si acum se stie ca putem. Acum avem de ales daca si ce vrem sa fim.😎

    Eu nu am perceput vremea comunista ca o egalitate prost inteleasa. De exemplu nu stiu de femeie topitor sau sa sape santuri sau sa toarne beton. Putea fi macaragiu dar acolo e chestie de finete. Putea lucra la strung etc.
    Se practica egalitatea de sanse dar se tinea cont de puterea fizica. Ce a fost bine la noi( si vad ca in occident tot se vorbeste de asta), era salarizarea. Treptele de vechime si salariul de baza erau pe functie nu pe sexe.
    Si asta cred ca era in toate tarile din blocul asta.🤔


    Ciumpalaca aia e o alta nonvaloare promovata. La fel ca Dragusanu. De asta scara valorilor pt fete s-a schimbat.
    Pentru ca poporul se educa cu televizorul😒

  3. Nu stiu nimic despre nimeni in articolul ala din Vice, dar din ce am citit in articol Teodora Munteanu e cam vita proasta si frustrata, iar Ilinca Vandici e destul de realista si cam red pill.

    Multe femei sunt ilogice in ce priveste egalitatea, dar nu se prind: vor in general un barbat superior lor, care sa castige mai bine decat ele (ca sa poata sa le rasfete), dar vor sa aibe salarii egale. Pai ori mai mare, ori egal?

    In SUA sunt foarte multe femei care prefera sa nu lucreze, sa fie stay at home moms – asta in cazul in care isi permit sa traiasca doar din veniturile sotilor, care normal trebuie sa treaca cu mult de medie. Feministele mor de ciuda. Ma intreb daca feminismul nu a fost inventat de corporatiile care voiau forta de munca ieftina si, desi suna a inca o teorie a conspiratiei, pare destul de realist. A reusit De Beers sa prosteasca complet lumea cu pietricele lucitoare, Coca Cola sa faca Craciunul rosu, sa faci femeile sa se duca la serviciu si sa plateasca bone e perfect si pentru companii, care castiga forta de munca multa si ieftina dar si guvernele care percep impozite de la bone. Prostia umana e infinita.

    Disclaimer: majoritatea femeilor din familia mea nu au fost salariate. Unele din cauza situatiei vremii, altele din cauza activitatii sotilor (sotiile de ofiteri nu aveau voie sa lucreze, in special pentru ofiterii superiori) sau din cauza preferintelor. Nici una nu si-a exprimat nefericirea vreodata ca a ratat munca in fabrica. Din cele care au lucrat, majoritatea au fost in spitale si nu s-au plans prea tare, dar din ce mi-au spus e munca grea si obositoare, mai ales ca e in ture. Doua matusi au lucrat in fabrici (textile) si o verisoara intr-o fabrica de becuri, experienta nu a fost pozitiva.

  4. 1. Era considerat nedemn (ca statut social) pentru un ofiter superior ca sotia lui sa trebuiasca sa munceasca. Nu stiu cat era un salariu de colonel sau general pe vremea aia, dar era mai mult decat suficient. Un unchi care era doar maior (nu e rang de ofiter superior) a avut permisiune ca sotia sa lucreze, dar era asistenta sefa in cel mai mare spital din zona, era considerat ca e suficient de bine.
    2. Pentru ca ofiterii superiori erau mutati oricand era nevoie de ei in diverse locuri. Cam ca un region manager in corporatie, daca te muta compania in Romania, apoi Rusia, apoi China si apoi SUA ca pe fostul meu sef, daca sotia are un job e o complicatie in plus.
    3. Pentru a avea suficient timp sa se ocupe de casa, copii si sot incat sa nu aibe sotul griji, mai ales din cauza #2. Ideea era ca vrei ca un comandant de regiment sau divizie sa se ocupe de unitatea lor, fara alte griji. Nu mai tin minte cand s-au desfiintat pozitiile de ordonanta, dar pe vremuri ofiterii aveau si o ordonanta (orderly) la dispozitie care de multe ori era trimis de nevasta sa faca piata sau ce mai avea nevoie.

    Si in companiile mari am vazut situatia asta. Un englez care mi-a fost sef pe vremuri avea 2 copii si nevasta care nu lucra, acum cativa ani am avut un sef canadian cu copiii mari (~25 de ani) si sotie care nu lucrase niciodata. Amandoi au avut pozitii diverse prin toate colturile lumii, pentru primul am enumerat mai sus, al doilea a fost prin Finlanda, Costa Rica, SUA si Romania si nu ii stiu toata cariera. Primul era la nivel mai inalt, in Romania era sef pe vreo 8 tari, in Rusia pe tot fostul URSS, apoi pe toata China, in SUA e sef global pe un sector de activitate (cam 1/4 din companie, un nivel sub CEO), al doilea era marunt, sef pe centre regionale de 3-500 de oameni. Nu stiu precis ce salarii au, ala mic cam $500,000/an, celalalt cateva milioane, peste 2-3, sub 12.

    Btw, un zvon spune ca intr-o companie mare din alea traditionale (nu tech) nu ajungi VP daca nu esti insurat si cu copii si cu nevasta care sa dea bine in societate (prezentabila si politicoasa, nimic mai mult) si sa se ocupe de charity si alte tampenii din astea. Cel putin la noi e confirmata treaba, semi-oficial. Acum cu feminismul pun femei in pozitii inalte pe banda rulanta, dar si astea sunt toate maritate si cu copii.

  5. un zvon spune ca intr-o companie mare din alea traditionale (nu tech) nu ajungi VP daca nu esti insurat si cu copii si cu nevasta care sa dea bine in societate (prezentabila si politicoasa, nimic mai mult) si sa se ocupe de charity si alte tampenii din astea.

    Pai nu e nimic in neregula cu asta.

  6. Nici nu am zis ca e ceva in neregula. Nevasta canadianului (si ea era tot de-acolo, erau impreuna de prin liceu) gatea excelent si m-au invitat la cina de cateva ori la ei acasa, si in Romania si un SUA, a fost o placere. Nu stiu cum gatea englezoaica, am fost o singura data la ei si nu mai tin minte ce am mancat. Oricum amandoua erau admirabile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.