Moment de reculegere

Am fost la o sușerie cu copiii, că zicem să îi expunem și pe ei la multiculti astea, să nu zică că îi creștem ca pe animale.

Normal că erau bâtă pe line de mâncat cu bețele, își scoteau ochii cu ele. S-au chinuit și au reușit până la urmă cumva, ceva . Bine, nu că pentru mine e un exercițiu de virtuozitate. Îmi mai tremură.

După care au zis că vor să mergem cu urmatoatea ocazie și peste drum la wagamama că vor să mănânce ramen. Ce îți ie și cu fițele astea noi – ramen, coaie, nu mai zice unul supă de tăiței cu ardei iute și chestii.

In fine. Mie la ăia îmi place un curry și niște pulled duck, dar mi-am luat ramen, ce să faci. Că să guste și copiii. Copilul cel mare și-a luat oricum o porție, dar celălalt a zis că nu riscă și șnițel de pui e baza, gustă ea de la noi. Nu i-a plăcut oricum.

No, eu când mă uit la ciorba ăstora.

Parcă tot mai bună e aia de curculiță făcută de mama, cu un pic de leuștean .

Părerea mea de țăran , desigur. Are galbenii lui Hagi Tudose in ea, arată a ciorbă!!!

In fine, altceva voiam să zic, anume că e un pic surprinzător când la prima masă se bat copiii singuri cu bețele de mâncare, iar la a doua îți dau lecții. Gen scoate bețele și le freacă unul de altul că cică așa se face .

-De ce?!

-Ca dacă au așchii să iasă altfel îți intră în limbă.

Logic, prost eu că întreb. Și după aia vezi că tehnica copilului de mâncat cu bețe e mai bună decât a ta. Adică a mea, că la persoana I e vorba.

– Băi, ce e cu vrăjeala asta, de unde ai învățat?

– E un clip pe ticktok…

-Ai învățat dintr-un clip de un minut ?!?!?!

-Da.

-Pai atunci cred că o să mănânc eu cu alea pentru copii…