Când faci scufundări, trebuie să fii atent la niste detalii care privesc pregătirea echipamentului. Mai atent decât mine, în general.
Soția, care făcea cursurile își pregătește echipamentul meticulos, eu, deși știu să îl fac , mă mai încurc in aranjarea mațelor – să nu mă angajați responsabil cu managementul cablurilor. Mă interesează chestiile de bază, să am presiune, să funcționeze BCD-ul, să pot să trag aer prin ambele respiratoare, astea. Mie îmi place să merg la scufundări și să îmi monteze alții echipamentul, eu doar să verific chestiile astea.
Treaba asta e atât de OK, cam cât de OK ești tu să îți pui viața în mâinile altora. Decât în ale mele…
Eu voiam să facă și soția cursurile ca să am și eu partener de scuba din familie, să nu mai merg cu alții, că lumea subacvatică e mișto și e mai mișto s-o văd de mână cu cei pe care îi iubesc, decât cu unii întâmplători sau pe care îi plătesc. Dar ‘ce că, văzându-mă ce meticulos sunt, parcă nu ar avea încredere să fiu eu budy-ul. Meh. Nu pot să o judec.
In fine, din motive care vor fi elucidate medical altă dată, trebuie tot singur. Și am găsit aici pe unii pe placul meu, care fac ei tot, mă și echipează , îmi dau șut în baltă și au grijă de mine. Oarecum. Eu mi-am verificat oricum cele menționate mai sus, voiam să fac asta și pentru budy-ul meu, un instructor, dive master, așa cum se face, dar n-are nevoie. Eu înțeleg că ajutorul meu nu contează mult, nu cât să își pună bază, dar cred că greșește.
Nu mă opăresc de atâta relaxare, mă dau cu labele in sus peste bord și ne prăvălim ușor , egalizând presiunea în urechi, cum se face , până la vreo 18 metri, că atâta mă ține licența. Și priceperea.
Că dacă pățesc ceva, vreo 20 de metri sunt in stare să îi ies aruncând tot ce am pe mine, fără aer, fără nimic, zic in cel mai rău caz. Probabil mi-aș petrece restul vacanței într-o cameră de decompresie, dar totuși viu.
Intrăm în curent și e nevoie să stau puțin cu capul in jos și să mă uit în sus, din motivul că mă scufund cu puține greutăți ca să pot baleia adâncimea doar din plămâni și sa filmez.
Și cum stau eu așa îmi dau seama de ce insistă instructorii la cursuri să îți montezi vesta corect pe butelie, ca să nu îți vină robinetul in ceafă când dai capul pe spate, sau când ți-o împinge curentul la spate.
Nu mi s-a părut ceva critic și nu e, că la o adică poți sta vertical sau cu capul aplecat în față, dar e ca și când ai merge pe fundul mării în cârje să te bucuri. Să te bucuri de cât de prost ești .
La fiecare schimbare de poziție îmi iau un șut în ceafă: ia boule, prostule, leneșule, bucură-te priveliște. Gen jap, ia spune, mă, jap, data viitoare, jap, tot așa o să faci, jap? O să te doară in cur, jap, și o să te lași pe mâna altora, jap?
Eh, a fost cred cea mai mișto experiență de scufundări, pe care mi-am întinat-o singur, fiind leneș. Durează maxim un minut să verifici și să aranjezi poziția BCD-ului pe butelie, in schimb durerea de ceafă a ținut până m-am culcat , cu un Nurofen, semn că viața-i scurtă, gustu-i lung.
Tot merită efortul, și merit și eu ce mi se întâmplă și e bine, că așa înveți, ca -n bancul ăla cu medicul, când ai limbrici, se urcă la cap.
(⊹◕ʖ̯◕)