Câmpeanu și performanța din budă

Declarația lui Câmpeanu e interesantă pentru că îi dă măsura atât ca om, ca politician, cât și ca profesionist în educație.

În primul rând că pute a… fals: “Unii dintre noi am făcut performanță învățând în acele școli.” Înțeleg că se include.

Nu știu la ce școală fără budă a studiat, că cele din CV-ul dumnealui par să aibă WC modern, deci trebuie că au fost unele anterioare , poate școală generală, sau liceu, ale căror performanțe nu au meritat menționate nici în CV.

Lăsând la o parte că performanțele dumnealui sunt disputate, cel puțin la nivel de lucrare de doctorat, sunt curios să știu ce performanță notabilă a făcut dumnealui, sau unii dintre ei la școala cu buda in curte.

Că eu am făcut școala cu buda in curte iar performanța manifestată a fost strict relativ la alți elevi ale aceleiași școli și oarecum in linie cu performanța școlilor de provincie, însă orice realizări am reușit să marchez, așa modeste, gen știam să scriu, să citesc, ceva științe, ceva participări pe la olimpiade ( nimic notabil, n-am fost nici măcar premiant național) acestea s-au petrecut fie după ce m-am mutat la o școală mai acătării ( liceu), fie în ciuda calității învățământului la școlile cu buda in curte și cu concursul părinților mei și a unor puțini profesori care aproape că mă venerau – probabil relativ la performanțele colegilor mei, care nu reușeau să se desprindă de condiția se elevi la o școală de căcat – că nu eram un venerabil absolut sub nicio formă.

Definirea standardelor de performanță e foarte importantă. Dacă performanță înseamnă că ai ajuns ministrul învățământului într-o țară și crezi că aspectele de ordine sanitară nu contează în calitatea educației, poate trebuie să verificăm un pic cum se normează performanța.

Dincolo de asta, ce fel de om ești dacă ți se pare acceptabil ca în secolul ăsta educi și exemplifici la școală că e OK să te caci în curte, nu are legătură cu calitatea educației. Scopul educației este să ne scoată din căcat ca nație, ca specie și ca civilizație, dacă rămânem în căcat e inutil să ne petrecem timpul învățând noțiuni abstracte pe care nu le vom folosi la nimic util nouă.

Nu am prea mare respect pentru prim-ministrul Ciucă. E militar, presupun că se pricepe la domeniul ăla și asta e, în perioada asta dă bine și poate e util să fie un militar prim ministru, că ăștia mai sunt cât de cât cu “siempre fidelis” și mai au inima unde trebuie. Nu știu, sper.

Dincolo de asta, este transparent că omul nu se pricepe la mai nimic din afara spectrului profesional acoperit de dumnealui și na, nu știu dacă e neapărat condamnabil. Probabil că e nefericit faptul că trebuie să fie dumnealui prim-ministru, ghinion.

Dar până și pentru dumnealui a devenit evident că cel puțin din punct de vedere politic declarația lui Câmpeanu e o enormitate. Și nu e vorba de declarație în sine, că judecând-o literal poate e doar o lipsă de înțelegere a cum îți afectează calitatea educației buda în curte, că de fapt nu-i doar vorba de buda aia, etc…

Dar să ai la Ministerul Educației un om cu atâta lipsă de viziune și de apetit pentru progres într-un domeniu care efectiv ne roade viitorul pe măsură ce îl tot ignorăm și ne ștergem la cur cu copiii noștri e mai ghinionist decât să îl ai prim-ministru or Ciucă; că poate omul pe drept cuvânt se așteaptă să fie luminat și ghidat in stabilirea direcțiilor și comunicarea publică vis a vis de ce se întâmplă în educație și efectiv nu are cine.

La un moment dat credeam că indivizii ca mine, care își duc copiii la școli mai bune in Europa sunt invizibili statistic, că nu câștigă toată lumea cât mine și nu sunt toți la fel de preocupați de educație și așa mai departe.

Până am inceput să disting din ce în ce mai mulți. Ne întâlnim în diverse contexte, ba pe avioane , cu copiii în transhumanță, ba în diverse discuții.

Au făcut un recensământ de căcat care incearcă să strângă niște informații cvasi-inutile ( au fost preocupați mai mult de aspecte taxabile ) și cu toți banii cheltuiți nu sunt capabili să înțeleagă niște lucruri simple – lucrând în educație.

Observă că populația scade, că rata șomajului , oricum ai defini-o e mică în România, observă că românii educați nu mai vor să ia joburi de oameni fără educație; adio barmani și chelnerițe cu master, au adus ăștia bangladesheni sa ne servească, s-a terminat cu huzurul și nu înțeleg nimic din asta; anume, de ce pleacă oamenii ăștia deși condițiile se îmbunătățesc în România în timp ce în vest sunt cumva plafonate. De ce pleacă oameni de 40 de ani, care nu mai au ce El Dorado să găsească în alte țări, dar au copii de 15.

Și nu își dă seama că cu strategia asta și viitorii miniștri ai educației tot din budă o sa vină, dacă ăsta veste status quo-ul.