6. Bali: Agroturism făcut corect

În care eu o ard oarecum în bășini, că gazul e scump.

Ne întorceam dintr-o excursie unde văzusem temple, vulcan și niște orezari. Corectez: orezării.

Și ne întreabă șoferul că dacă nu vrem să trecem pe la o plantație de cafea și dacă vrem să cumpărăm, dacă nu-nu, nicio obligație – știi cum e cu linkurile de profit share la agenții ăștia de turism.

Indonezia e a 4-a țară producătoare de cafea, după Brazilia, Vietnam și Columbia și nu știu dacă o să vizitez vreuna dintre ele în viața asta; poate Vietnam.

Așa că hai, mă, du-ne la ăștia ai tăi să ne ia banii. Hai să văd și eu cu ce se laudă.

Ne dă în primire la o domnișoară care ne duce în ”curte” , care curte se cam prezenta așa.

În loc să ne vorbească despre cafea , îndrugă ceva despre animale și cred că nu am înțeles eu bine unde ne aflăm – ea începuse conversația cu soția cât făceam eu poze zăbăuc și-mi ridicam maxilarul de pe genunchi.

M-am repliat rapid, păi n-am fost io olimpic la biologie? Ia, despre ce animale vorbim?

Ia, că opossum din ăsta n-am văzut. Ce-i ăsta?

-Că Luwakul ăsta trăiește pe plantație și….

Aaaaa, ăștia fac cafea din aia din căcăreze de pisică.

Bineînțeles m-am strâmbat că cine pula mea bea cafea făcută din căcăreze de animale – bleah!

Dupa ce ne-a explicat una alta, că să facem degustare. Toate cafelele ”standard” degustabile moca. Dar daca vrei din aia de căcăreze aia costă.

-Ia, de curiozitate cât costă?

Nu de alta, dar citisem eu că e și 100 de dolari ceașca, și eram oripilat că dă-o-n pula mea, de banii ăia doar dacă mi-o servește Putin personal și e cu Poloniu.

-65,000 IDR!

Fac o transformare și rămân un pic neclar.

-Una la baiatu’! Caldă să fie. La bani ăștia întreb și soția dacă nu vrea una late din ăla mare, ce dracu’, fac cinste!

Dacă e mai ieftin decât la Starbax, gust și căcat!

Băi, nu știu ce să zic. Cafelele celelalte multe și mici, au fost mai interesante că aveau gusturi și arome plăcute.

Asta de KOPI LUWAK era amară, dar avea un gust intens și puternic de zbârnâia lingurița în ea, după ce-am terminat de băut, adică m-a terminat ea pe mine, că mai era în ceașcă și a gustat și soția, am început să mă bâlbâi și să-mi pâlpâie ochii, eu așa ceva nu pot să beau!

Motiv pentru care am cumpărat două pungi ( 200g) de acolo, și încă unele din aeroport. Ca să mă vait și acasă.

Cât am stat acolo ne-a explicat tanti că ce vedem noi acolo era ferma aia mică cu verdeață, palmieri, de agroturism, ei de fapt au mai departe, pe munte o ferma mult mai mare unde produc grosul cafelei.

Totul era întreținut, toți angajații erau serviabili și știau să explice de la aspecte de agronomie, la aspecte economice și culturale cu privire la ce fac ei acolo și de ce.

Erau pregătiți să-ți ofere o experiență mișto, nu genul de agroturism gen pensiune cu capre care put, sau ceva de genul.