Coșmaruri #228: Coșmarul socialismului

Am zis cu o altă ocazie că am o istorie din copilărie cu coșmaruri.  Ca toată lumea, nimic special. Am detectat însă un pattern, anume că am coșmaruri, de regulă ( că sunt și excepții), când sunt sătul de somn, presupun că e un mecanism al creierului să-mi spună ”mai scoală, bă, lepro”. Cum în ultimii ani ( 15?) nu prea am mai prins eu să răsdorm până prind rădăcini în pat, și calitatea coșmarurilor a scăzut. Vise frumoase nu prea am, niciodată de când am devenit adult, sau sunt prea obosit să le țin minte.

Nu-s psiholog, dar îmi imaginez că și visele frumoase sunt tot un mecanism de coping al creierului, dacă trăiești nașpa, nefericit, cu lipsuri, e un fel de păcăleală că ”stai, coaie, că e bine, nu-ți pune ștreangul, treci în așternut că poți avea o viață mișto și tu, dar doar în somn.”

În fine, eram dator să-ncep cumva și mai bine de atât nu am găsit la ora asta.

Ultimele coșmaruri au fost chiar lipsite de orice intensitate și creativitate, pesemne că nici creierul meu nu mai  e ce era, adică maxim un pic mai bune decât un film Marvel sau DC Commics, efectiv nu merită să-mi pierd somnul cu așa ceva, dar n-am ce face.  Ultima tentativă a fost când stăteam să plec din vacanță prin UK, am visat niște balauri solzoși care se aciuaseră prin spatele curții printre niște ierburi care crescuseră brusc de culoarea unui verde mucegai.  Și mă gândeam că uite plec în vacanță și rămân ăștia de izbeliște p-aci,  s-or descurca să bea și ei apă de la instalația de irigat, sau să le las o găleată ceva.

-Aloo, vecine, dacă-ți las un sac de grăunțe, le mai arunci câte un castron și la jivinele mele  din spatele grădinii  cât sunt plecat?

-Aaa, că nu, că fă ceva cu ele că ne mănâncă pe toți, nici nu mai am curaj să ies din casă!

-Perfect, ne vedem la toamnă, atunci.

***

Slab, foarte slab.  Și nici ultimul nu-ncepea mai puțin dezamăgitor. După ce m-am săturat de somn prin vacanță, zic să mă satur și acasă. Probabil că un gând îmi stătea mie la-ntors în țara depresiei, dacă m-am găsit că am ajuns în casă cu familia și am găsit mucegaiul înflorit pe toți pereții, jilavi de la apa scursă prin acoperiș. De unde nu știu, că nu prea a plouat vara asta acolo, dar nu am găsit pe cine să întreb.

Îmi zic în mintea mea: ” clasic, în sfârșit devenim englezi și vreme de vreo două ceasuri de somn o să luăm pereții ăștia la perie și la trafaleți, e ceva, dar prea pe clișeu”.  În timp ce desfac robinetul și măsor ultimele două picături de apă care se scurg în chiuvetă, gândindu-mă că pesemne mi-au tăiat ăia de la Thames apa că au văzut aspersorul de la instalația de irigat, n-apuc să-njur de dumnezei, că-mi sună telefonul.

Că sunt ăia de la consiliu.

-Ce pula mea vreți, mă? Să nu îmi spuneți că vreți să creșteți iar taxa, căca-m-aș în orașul vostru, că n-aveți pe ce. 

-Nu, nu e de taxe, vrem doar să vă anunțăm că vor veni o familie să se mute la dumneavoastră, că….

-Ce face, fă?

Veștile proaste le dau mereu femeile, sau cum era clișeul?

-Că da, că ați mai construit un dormitor…

-Birou și e pentru mine și nu vine nicio familie aici, ce dracului să caute?

-Ba da, că sunt oameni care și-au pierdut locuința că-s costuri mari, consiliul trebuie să-i ajute și au dreptul să stea o lună-două la dumneavoastră, dar nu vă faceți griji, că vă vom plăti chiria pentru ei, 200 de lire pe lună dacă ocupă un dormitor, 300, dacă ocupă 2.

-Băăă, ați auzit de proprietate PRIVATĂ, ce drept, niciun drept, nu trimiteți pe nimeni că nu-i primesc, ia muie, că și-așa vă plătesc eu taxă la consiliu cât chiria voastră.

-Au ajuns deja, vă rugam frumos să îi primiți și să îi tratați cu respect, dacă nu faceți asta, vă veți poziționa în afara legii și veți fi arestat.

Trag perdeaua și îi văd pe ăia deja așezați pe bagaje în curtea casei mele, toți albi și roșcovani, o familie vero de englezi care n-au văzut munca în viața lor.

-Fă, vaco, nu primesc pe nimeni, ia-i înapoi, ce ți-a venit?

-Sunt vremuri grele, domnule, nu au avut toți norocul dumneavoastră, vă rog să fiți mai înțelegător.

Mă duc direct la ușă și le spun ălora să se care din curtea mea, dar ai dracului ăștia dau să intre în casă. Le-aș da eu să zacă, dar în țara asta e cu poliție, ălea, n-ai voie.  Cu o mână mă țin la ei , cu alta sun la un avocat, că cred că voi avea nevoie.  Până vine avocatul meu , cheamă ăia poliția, care ai dreacului erau fix după colț și mă întrebam unde pula mea au fost de fiecare dată când am avut eu nevoie de ei.  Poliția îi bagă cu forța la mine în casă și mă uit dezolat cum își târăsc bagajele jegoase înăuntru, iar avocatul ridică din umeri că ”asta e legea, au dreptul să fie aici ”. Aici, adică la mine în casă, că-n Anglia pe stradă știam și eu că au dreptul…

Dezolat,  îmi scot familia afară, mă recunosc învins și încep să prospectez la  restul vieții mele în pușcărie, aprinzând cu un chibrit, pe care-l foloseam la grătare deunăzi, rodul muncii mele, după ce îi văd pe ăia că s-au instalat confortabil pe canapelele mele. Ale noastre acum. Ale lor mai mult.

Mă trezesc cu ochii umezi, nu știu dacă de fericire nebună că ultima imagine era cu ăia arzând și urlând îndrăcit, sau de părere de rău pentru munca mea, sau de frică de comunism.

Că am o revelație inerentă și mă gândesc la coșmarul comunismului într-un fel în care nu m-am mai gândit până acum, și mă întreb ce-o fi fost în sufletul tatei, când după ce a cumpărat casa din care scriu,  prea multe față de câte avea dreptul, voie și nevoie, după ce i-a păcălit pe ăia de la consiliu, nu știu exact cum, iar pe urmă era unu care îl amenința regulat c-o să-i bage chiriași în casă. Nu am înțeles ce era așa de enervat pe temă și nu i-a trecut niciodată.
Sper că funcționarul ăla arde bine în iad cu toată familia lui.

Eh, uite că creierul meu încă îmi explorează bine fricile, chit că ele s-au schimbat demult. Nu-i rău, așa mai merge.

2 Replies to “Coșmaruri #228: Coșmarul socialismului”

  1. Tocmai ce l-am lasat pe un prieten acasa la mine sa aiba grija de hardughie, jivine si sa ajute la montat panourile solare. Doar ce l-am sunat si mi-o raspuns cu sete cu un ”futu-te-n gat!” 🙂

  2. :)) da curios ca nu ai cosmaruri din astea cu casa din romania, unde a fost colectivizare si comunism, si le ai cu casa din anglia, unde nu e si nu a fost.

    ma intreb de ce :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.