Două dimensiuni ale descurajării libertății de exprimare: Cruciade și feudalism

În care eu scriu un text aparent în apărarea lui Radu Banciu, dar mai degrabă în apărarea unei forme de exprimare liberă.

Am găsit două articole despre o declarație de-ale lui Banciu într-o emisiune de comentarii de radioșanț pe marginea fotbalului, de pe unde și le mai ține – la Prima Sport sau ceva. Primul e scris de o doamna jurnalist de la libertatea.

Pe urmă am găsit alt articol care scoate din context o declarație și comentează pe ea.

Acuma, dacă iei în serios ce spune Banciu în emisiunea aia despre femei, sună nefrecventabil și cu siguranță e neconform cu normele zilei și e undeva la limita penală a misoginismului cât mai e tolerat- e oarecum greu de apucat de partea curată. E suficient, însă, să urmărești o singură emisiune de la un cap la altul – de pildă pe cea cu pricina (https://fb.watch/fnI2JkqpIm/), să poți să observi că e o bășcălie de la un cap la altul, heităreală ( sau ceea ce lumea numește acum ”rant” sau tiradă), cum face omul ăsta de 20 de ani de când am auzit eu de el, și probabil că aspectele remarcabile sunt acelea că ranturile astea în formă continuată dintr-unul în altul sunt presărate cu unele informații care denotă o oarecare cultură nu numai fotbalistică.

În urmă cu ceva vreme când heitărea mai mult pe politică cumva insistam să nu fiu de acord cu ce spune în mintea mea, până am realizat un pic că poate unul din efectele urmărite e inducerea unei stări de conflict cu opiniile redate – de cum încetezi să iei foarte ad literam tot ce spune Banciu, devine un pic mai digerabil, sau mă rog asta e experiența mea.

Ideea e că e vorba de o dublă scoatere din context. Una a faptului că genul ăsta lirism subiectiv, stilizat folosind ironie, satiră și hiperbole în abundență, e aplicat de Banciu unitar la nivelul întregului conținut și este inchizitiv, părtinitor și cu vădit zel în a căuta vrăjitoare.

A doua la mână, că și în contextul mai redus ( începe o seria minutul 33:40 ) și continuă pe la 36:35, reacționând la comentariul unei presupuse chatiste care ridică mingea la fileu cu un clișeu: ”Bărbații în tandrețuri sunt plictisitori. Bărbatul trebuie să fie puternic, nu moale, de aceea ne atrag bărbații inabordabili.”

Iar satira începe cu o dezaprobare de genul ”da, dar până la un punct, că după aia vă plângeți că v-a dat cu ranga, sau cu parul. Da? Nu mi se pare așa. Bărbatul nu trebuie să fie tare, că nu toți bărbații îs polițiști ”.

După care continuă în stilul caracteristic și o sucește urmărind clișee de același fel într-un fel de ”vedeți că femeile sunt de vină, că-și doresc asta, menționând că e și experiența lui.”

Bineînțeles că doamna de la libertatea a găsit o altă doamnă care păstorește ceva ONG FILIA , același ONG care a fost contactat de Libertatea la articolul despre declarațiile lui Buhnici, care să se denunțe misoginismul și să declare că ”Nu este OK să glumim despre violența împotriva femeilor”. Adică nici în glumă nu mai poți să…

Sper că înțelegerea comună e că nu putem glumi despre război, la fel cum nu putem glumi despre violență.

Andreea Rusu – director FILIA, gender equality expert

Înțelegerea comună era un pic altfel, înainte de a exista atâtea ONG-uri cu agendă feministă.

***

În timpul celui de-al doilea război mondial, Bulă a fost întrebat:

– Ce te-a făcut să te înrolezi în armată?

-M-am înrolat din mai multe motive. Am vrut să-mi slujesc patria, am vrut să lupt contra fascismului, am vrut să construiesc o lume mai bună, demnă de eroii ei, dar motivul principal a fost că m-au înhăţat ăştia.

***

Bulă în război cerea într-una o permisie.
Superiorul responsabil, futut la creier îi spune că o primește doar pentru o faptă eroică.
În două ore vine Bulă cu un tanc inamic, ca din fabrică.
Ia permisia, iar la întoarcere merge direct și ma fine cu un tanc la fel. Și tot așa până nu mai primește permisie dacă nu spune cum tot aduce tancuri de la inamic.
-Pai merg și-i întreb: ”băi, tu nu vrei să mergi acasă?” . ”Ba da!”. ”Atunci hai să facem schimb de tancuri”.

Si-un meme de război.

Cu violența în familie.

Hai și din ălea feministe:

La bodegă:
– Bulă, stai de o oră cu telefonul la ureche și nu zici nimic… De ce?
– Mă cert cu soția!

Într-o vreme era voie să glumești, acuma se pare că nu mai e voie. Duduia directoare e tânără și vrea să se afirme, dar scapă din vedere niște aspecte și nu-și imaginează încă cum cenzura pe care vrea s-o aplice ea îi va fi împotrivă. Mai încolo.

Cert e că este o cruciadă feministă ce nu poate fi negată și unde punctele importante despre agenda lor, ălea care țin de intervenția în cazurile reale de violență, sunt valide și trebuie susținute, pentru a face ceva pe temă au nevoie de susținerea tuturor, inclusiv a bărbaților.

A doua dimensiune este cartelizarea, sau feudalismul. Cel de-al doilea articol e scris în cercul și în caracterul celor care l-au denunțat pe Buhnici și intuiesc măcar parțial aceeași feudă.

Zic asta întrucât doar cu o emisiune înainte , 31 August ( https://fb.watch/fnLkvKUrm5/ minutul 10:23 ), Banciu îl apăra pe Buhnici, deși și acolo se dezice de ceea ce-a zis și dezbrobă discursul ,dar susținerea e tot în spiritul libertății la exprimare.

E destul de clară direcția de linșaj.

Problema cred că se reduce undeva la faptul că e campanie ideologică în vremea asta, presupun că se aruncă bani și în România pentru temele ăstea și e greu pentru orice ONG sau activist să combată fondul problemei se agață de orice formă și îi cam dau dreptate că-s cam superficiali criticii, nu-s capabili să aprofundeze.