Am fost lunile ăstea la doua showuri de stand up p-aici pe lângă mine. Unul într-un oraș la jumătate de oră de condus, Basingstoke, ocazie cu care am remarcat un oraș suspect de alb și n-o să explic ce înseamnă asta, altul aci pe centru, la hexagon.
Doi artiști: Jon Richardson și Katherine Ryan . Știam vag cine e Jon Richardson, că mai merge televizorul prin sufragerie și îi mai văd ăstuia moaca și am mai auzit câteva glume din mers. De tipă nu auzisem, soția a luat biletele, putea să fie oricine, dar oricum nu erau la fel de cunoscuți ca Ricky Jervais sau Jimmy Carr. Sau așa cred eu, cine știe, că-s cam ignorant.
Oricum, am plecat la șourile ăstea așa cu gândul să ies din casă, nu cu mari așteptări.
Am mai fost eu la Club 99 ( de 2 ori) și nu prea mi-a plăcut umorul ălora de-acolo. Am stat mai în spate să nu deranjez, că p-acolo se mai face și bullying, dacă nu râzi, proștii ăia au impresia că e vina ta. Și-acuma tot mai în spate, că n-am poftă să mă remarc , nu vreau glume pe seama mea și tot soiul de interacțiuni, că doar am dat banii pe bilet să râdem de alții. Sunt cam ciufut și poate d-aia, dar altfel, ambele reprezentații au fost OK. Nu extraordinare, nu să plecăm căcați pe noi de acolo, dar OK, glume muncite la care dacă nu râzi în hohote măcar zâmbești, cu referințe sexuale moderate și nu musai explicite. Foarte puțin cringe.
Când mă uit la specialurile de stand up ale românilor, se vede că-s copiate după actori internaționali, partea proastă e că încearcă să traducă și umorul, nu numai formatul, dar nu știu cum pula mea le iese, că zici că-s handicapații care copiază la examene; aceeași rețetă iese 50% cringe, 25% umor de prost gust ( low key), iar restul e material de construcții, mortar, astea.
Diferența e ca de la cer la Pământ, dar poate că mai contează și publicul. Basingstoke e un oraș mai mic decât Reading, cam cât Râmnicu Vâlcea așa. Amfiteatrul ălora de la The Anvil ( una din săli, că au două acolo) era plină ochi. Am cumpărat ultimele 2 locuri unul lângă altul, că s-a retras cineva, biletele vreo 64 de lire, la suprapreț de la ăia de la ticketmaster ( că nu mai găseai altfel) și aia; alți bani, altă distracție, cum ar veni.
La fel și la spectacolul din Reading.
Faci treaba OKish, vine lumea la show. Nu, nu. Faci glume de 10 lei, aduci oameni pe 10 lei prin cluburi pușcate.
Nu cer nimic, nu am pretenții, doar remarc.
Ryan e destul de cunoscută si chiar controversată. E tipa care și-a bătut pula de faptul că atunci când Byonce a dat din buci pe scenă era despre strong women iar cand facea asa ceva o albă e cam curvă.
Nu stiu din astea.
Pai, cam toti astia cu “umor” din Romulania copiaza poante d-alea de-acum 100 de ani de-afara. Le traduc (prost) si iese cum iese, te chinui sa scoti un zambet ca dupa o extractie de masea. Si nu prea iese.
E treaba aia cu micul Paris. Vedem ceva p-afara, copiem si aia e. Iese mai pipernicita si mai costeliva un pic copia noastra, da’ uite, e o copie, ca-i totusi micul Paris, nu mica Tirana. Desi, pula mea, dupa arhitectura, ai zice ca-i mai degraba invers.