Avocatul diavolului: tot poliția e de vină

Tipul ăla cu SL-ul sau ce Mercedes e ăla ( așa-mi pare), care scapă de polițiști și-și bate pula de ei, a procedat aproape corect, pentru ceea ce voia el să facă. Poliția nu.

O să fiu eu avocatul diavlolului, până la un punct.

Și ziceau ăștia de la protv că ”dacă va fi găsit, bărbatul riscă acum alți buni de închisoare”. Lol – ”Dacă va fi găsit”. OK. L-au găsit dar e de notat încrederea în poliție. Nici ei ( poliția) n-au încredere în ei, că-l pot găsi, de aia tot circul ăla.

Neoprirea la semnalele polițiștilor e contravenție, iar ce se întâmplă de acolo e o escalare, cu concursul poliției. Sigur, șoferul e vinovat de conducere periculoasă, probabil distrugere, dar va găsi în justiție circumstanțe atenunate , pentru că comportamentul a fost o reacție la cel al poliției. Știu că nu mă credeți, urmăriți procesul.

  • Că de ce nu a tăbărât poliția pe el
  • Că de ce nu l-au împușcat
  • Că jandarmii bat numai babe care vând pătrunjel

Poliția a greșit, dar nu așa. Nu că de ce nu l-au împușcat, că nu aveau de ce. Nu i-a amenințat, nu nimic, omul voia să fugă, lucru care este O CONTRAVENȚIE. Omul a pus în pericol pietonii și alte mașini, dar a fost impis de milițieni în direcția aia, milițienii au escalat situația într-un mod stupid și ar trebui concediați, sau educați mai bine. Nu-i țin partea, trebuia oprit și reținut, în siguranță, dacă polițiștii erau pregătiți și capabili să facă asta. NU ERAU, știau și ei că nu sunt și tot ce-au făcut a fost să pună și mai mult în pericol publicul.

Omul ăla vrea să plece, nu vrea să oprească, asta e clar – mai jos câteva vorbe despre asta.

Poliția vrea să îl rețină. Primul pas e să ceri întăriri. Erau doi polițiști acolo. Ceri întăriri și-i dai numărul de înmatriculare în consemn imediat.

Pentru polițiști pare important să îl rețină ei imediat acolo, nu e clar de ce, poate au un motiv. Ce este imediat necesar este înlăturarea pericolului. Ce fac ei escalează pericolul. În special polițistul din fața trecerii de pietoni care blocheaza mașinile din fața suspectului.

Suspectul vrea să plece , polițistul folosește mașinile aflate în momentul ăla acolo să creeze un blocaj. Nu e clar cu ce drept decide el să pună în pericol sănătatea șoferilor aflați în fața ăluia și a pietonilor de pe lângă. Cu de la mă-sa putere; ar trebui concediat imediat. Nu mai zic că a predispus vehiculele la a fi distruse , astea-s pagube materiale, deși eu dacă aș fi unul din ăia cu mașinile strâmbate de puță cu Merc-ul, pentru că probabil RCA-ul nu asigură și vandalismul , sau comportament intenționat, l-aș da în judecată pe polițist, ca complice la faptă, să-i plătească sindicatul daunele, că presupun că nu are asigurare de malpraxis.

Cel mai deștept din tot filmul e tipul cu mașinuța aia mică, Fiat Punto cred că e, dar poate mă înșel, care se mută la un moment dat mai în față și-l lasă pe fugar să iasă de acolo și să limiteze pericolul.

Dacă eram unul din fața ăluia, fix aia făceam, ignoram semnalele milițianului, mă trăgeam într-o parte și ”ia, boss, permisul pentru nerespectarea indicațiilor agentului, dacă vrei, dar lasă că ne vedem în justiție pentru el, unde te chem să răspunzi și pentru motivul pentru care vrei să mă pui în pericol, FMM”.

Asta o dată. Apoi polițisul care încearcă să-l convingă să iasă din mașină. Dădea târcoale aiurea și se agăța de clanță, ca și când asta ar opri vreodată o mașină. Dacă avea pistol și avea motive / voia musai să-l oprească pe ăla acolo, trebuia să-l folosească, era la jumătate de metru de rabla ăluia, blocată în trafic, avea timp să îi impuște toate cauciucurile, și cu Carpațiul le nimerești de la distanța aia și să-i împuște și motorul. După vreo câteva gloanțe trase la nimereală în capotă se oprește el, că trebuie să crăpe ceva.

Nu, nu avea de ce să-l împuște/ucidă pe contravenient. Omul poate e nebun, poate drogat, dar nu a manifestat agresivitate împotriva lor, nu voia să omoare pe nimeni, în momentul ăla, doar să fugă. Sigur că e vinovat, dar nu e un criminal, până la proba contrarie.

Dacă nu avea pistol, sau nu avea de gând să-l folosească trebuia să-l dea în urmărire și să cheme întăriri. Atât. Dacă nu ai mijloacele să-l oprești pe ăla, nu te apuci de clanță. nu te caci pe tine, nu te faci scut uman, nu creezi o situație și mai periculoasă decât e deja. Iei măsuri să aflii cine e ăla și să te poți ține după el – aia e tot.

Presupun că poliția din București nu are un elicopter în aer mereu, sau unul care poate fi ridicat în 5 minute. Aia e. Te descurci cu ce ai.

Iar jandarmii ca jandarmii, n-ai la ce să te aștepți, bat cu pumnii în geamuri ca babuinii ( îmi vine în minte gluma aia cu ”pumnii mei nu are minte, bate tot ce-i stâ-nainte”) și urlă în cor ( presupun că așa îi învață ăia, să facă impresie artistică la intimidare), că așa îl intimidezi pe unul care nici nu te bagă în seamnă. Ugh-Ugh! O ceată de inutili. E de înțeles de ce vrea să scape, dacă-l prindeau îl întindeau pe jos, îl băteau de se căca pe el, poate, pentru ce? Pentru o contravenție. Care desigur a escalat, dar cu concursul lor. Mai bine mergi civilizat la judecătrie, chiar dacă e pe urmă cu ceva preventiv, dar discuți cu avocat, cu posibilități de abuz reduse.

La final, ce face puștiul ăla e o lecție acțiune atunci când nu vrei să oprești la poliție, să fii reținut, să orice. Ca la carte! Pâna la punctul în care a postat pe instagram după ce a fugit de ei, cu aia și-a dat foc la valiză, de-acolo eu renunț să-l apăr, să-și caute avocat din oficiu. Dacă nu vrei să fii reținut și ai motive să fugi de poliție (evident că dacă faci asta adaugi la lista de contravenții și, în funcție de desfășurarea evenimentelor, și infracțiuni – pentru care probabil va trebui să dai socoteală):

  1. Nu cobori geamul jos să vorbești cu ei, că n-ai ce să vorbești. Ai geamul jos, bagă mâna după tine, geamul mașinii e rezistent nu poate fi spart cu pumnul, nici măcar de către jandarmi. În general, nu doar la Mercedes. Dacă mai ai și folie pe el, doar cu glonț îl găuresc. Dacă ai dat geamul jos să ”negociezi”, a început circul și țigănia, mai bine le dai dracului permisul și suni direct la avocat, din punctul ăla e cum vor ei, oricum, până ajungi în poziția să te poți apăra.
  2. Nu înjuri, nu încerci să discuți cu ei, nici măcar nu e nevoie să te uiți în direcția lor generală, trebuie doar să te uiți unde poți scăpa. Dacă faci contact vizual e posibil să creadă că te pot intimida și recurg la escalări și mai mari și mai tâmpite, prin care se pun în pericol pe ei și pe cei din jur. Dacă nu te uiți la ei, nu știu ce gândești și nu e nimic care să le dea încredere că ar putea să te determine să oprești. E important să se rețină în justiție că tu nu ai nimic cu poliția, nu vrei să le faci rău, ei au ceva cu tine, tu doar vrei să fugi.
  3. Odată scăpat, dacă ești în oraș și ți-au văzut numărul, e mai util să abandonezi mașina. Și nu te duci acasă și postezi pe instagram comentarii amenințătoare la adresa poliției, sau ”ia uite ce șmecher sunt eu că nu mă prindeți”. Ci doar suni un avocat în clipa în care poți să faci asta, că o să ai nevoie de el. E important ca în momentul în care intră ăia cu mascații și mandat peste tine, tu să fii la cafea cu avocatul tău. Reduce din abuzurile pe care sunt pe cale să le comită ăia, sau măcar ai martori. Dacă poți să aduci și presa ești și mai câștigat.
0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
9 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0040
0040
2 years ago

Politia e apa de ploaie… Vazui azi cum un sofer de camion opreste si ii zice la unul de statea la margine de intersectie ca sta degeaba acolo si ca … “du-te-n plm de nimic”. Cu accent pe olm, ca au auzit si aia de asteptau la semafor de au inceput sa rada de politist. Ala desi a auzit, ca era distanta de cativa m si avea contact vizual cu soferul, s-a facut ca n-a auzit, camionagiul si-a vazut mai departe de drum. Nu zic ca nu merita politistul injuriile, dar cand iei uniforma aia pe tine nu mai esti… Read more »

Alifie
Alifie
2 years ago

Seamana cu Mitsubishi Colt – are spatele mai drept decat la Punto (la punto este mai curbat putin spatele si hayonul mai mic) – dar nu prea conteaza.
Am un prieten politist la rutiera, o data a fost amendat pentru ca el si colegul lui au oprit un procuror, alta data colegul lui si-o luat o ranga in cap prin Tandarei.
In ambele procese s-au dus pe banii lor, cu avocatii lor si 0 sustinere din partea institutiei.
Nici nu are cum sa fie ce trebuie politia romana in conditiile astea.

Catalinx
Catalinx
2 years ago

In US, NU CRED sa aibe aia asa emotii,

Să îmi sugă pula ăia din US , iar poliția lor să se uite. Noi trăim în Europa , vă anunț eu când vreau să trăiesc ca în US.

0040
0040
2 years ago

Pai aici e mai sus de politie. Aici e justitia corupta. Ca multe au mers gresit pe plaiurile astea fix din cauza ca justitia e oarba, fie tine cu bronzatii. Poate d-aia in caz de accident ceva, mai bine dai calumea in el sa-l omori decat sa-l lasi cu viata sa ai probleme dupa. Din pacate la asta s-a ajuns. Si la noi nici nu sare nimeni sa te ajute. Am vazut in ultimii ani, filmulete din Brazilia, daca erau prinsi hotii, ii casapeau acolo pe strada. Cam brutal dar eficient. La fel, cica s-a dat ceva lege noua, daca… Read more »

Alex2
Alex2
2 years ago

Singurele mele interacțiuni cu politia au fost civilizate, pana acum. Am fost pedepsit pe drept. Nu am comentat nimic, nici când m au oprit, nici nu am contestat apoi procesele verbale. Și am avut și carnetul suspendat. A fost greu, de tot. Treceau zilele greu. Dar m am gândit apoi ca toate s au întâmplat cu un scop. Poate ca mi am schimbat stilul de condus după aceste interacțiuni. Pe de alta parte, sigur nu ați vrea să fiți în pielea unui astfel de agent. Zi și noapte în stradă, pe orice fel de vreme, interacționând cu toate scursurile societății.… Read more »

Alex2
Alex2
2 years ago
Stropic
Stropic
2 years ago

Haha, nici nu remarcasem asta. :))) Dar masina de politie unde era de nu bloca? Masina de jandarmi unde? Erau parcate la caldurica? Si ar fi fost reparate pe bani publici. Da’ ca a procedat ala ca la carte nu sunt de acord nici pe departe. In principiu daca nu vrei sa opresti, cred ca ideea cea mai buna e sa NU opresti. Lol. Adica chiar nu inteleg de ce a oprit. Asa cum nu l-au scos cu forta din masina, ma indoiesc ca a manevrat politia sa il opreasca ca in filme cu blocada si el nu voia. :)))… Read more »