Poștărie

Ăștia în UK au un obicei bizar – să-ți bage scrisorile pe o gaură în ușă. Tot pe gaura aia pot intra șerpi, șobolani, o insectă spion , o fiolă cu gaz lacrimogen, un jet de pișat, dacă se crede cineva în lift, dar cel mai important – FRIGUL.

De aia când am înlocuit ușa le-am zis alora de la firmă să-mi facă una fără gaură de scrisori și așa au făcut. Bine, eu le-am zis și de ferestre să mi le facă fără trickle vents și NU le-au făcut așa, futu-i în creieri de handicapați, dar nu mă mai cert și cu ăștia.

Trecând peste asta am realizat eu că nu se poate să pun ușă fără gaură și să n-aibă ăștia unde să bage scrisorile că o să bată la ușă ca handicapații . Și așa am montat cutia aia pentru care a trebuit să rezidesc un pic pe la gard.

Cutie care a rămas nefolosită, căcând ne-am întors din românia am găsit scrisorile pe scară, iar apoi alte scrisori pe scară. Iar apoi poștașul bate la ușă ca cretinul și-l întreabă soția că de ce pizda mă-sii nu pune ălea în cuitia poștală, mai puțin pizda mă-sii , că ea nu vorbește așa cu oamenii, că el n-a văzut-o, scrie pe ea ”letters” și e poziționată sunt numărul casei lipt pe gard. What the actual fuck ?

Nu, nici în România nu e mai bine. Mă tot fut curierii cu telefoane când sunt eu în ședințe și după aia că de ce nu răspund, că ei nu livrează. Că. Dar aruncă-le, mă , nene peste gard, că nu e apartament.

Nu și pace. Trebuie să fac altfel, să iau o cutie șmecherită, ceva de genul ăsta.

Până atunci am cumpărat o cutie de scrisori pentru poștaș. Acolo poștașul are alte obiceiuri. Pune plicurile în poartă, sau i le dă lui tata. Sau unor vecini să i le dea lui tata. Nici el n-are cutie. Chiar dacă plicurile sunt pentru mine, tot așa face poștașul că știe că nu-s pe zonă.

După ce am montat cutia totul s-a schimbat. Desigur că nu, la o lună aveam de primit un card care a venit la tata de la un vecin care era acasă când a trecut poștașul pe zonă.