“Pai atunci, de ce mai mergem la restaurant?”

Copilul aflat la vârsta la care vrea să își petreacă timpul mai mult în cameră sau cu vreo colegă, sau… se uită pieziș la mine.

-Că de ce am venit la restaurantul ăsta?

-Că să mai ieșim și noi din casă.

In principal noi doi, cred că . Restul ies mai des.

-Ne sălbăticim.

-Că dacă durează să preare mâncarea tot cât durează să gătească mama, de ce mai venim aici?

-Ca să nu mai gătească mama și bunica voastră o zi.

Restaurantul nu e cine-știe-ce, e din lanțul Harvester. Conacul unde se desfășoară e un pic impresionant, chiar daca nu luxos, e pe rustic așa – îi zice “mansion” și are un aer de casă bântuită, așezat în cel mai mare parc din oraș. Musai să vii acolo cu mașină sau taxi.

Și zici , că să ne tărâm și noi cururile in chestii care nu-s “uniformă”.

Și vine și mâncarea. Sincer, nu e așa de rea. Am mâncat mai nașpa în alte restaurante din UK. De fapt, pentru un stakehouse englezesc e chiar OK.

Coastele mele sunt “no-nonsense” cum ar zice ăștia.

Nici nu prea reușesc să le fac acasă la fel de bune.

Restul așa și așa . Același copil comentează la via pe care și-a comandat-o și care deși pare să aibă culoarea corectă de medium, aparent nu are gustul corect.

-Ca parcă au marinat-o in zahăr. Că e mai bună aia de acasă făcută la grătar.

-Ca da, că asta e .

-Că de ce mergem la restaurant dacă mâncarea nu e nici măcar la fel ca acasă și așteptăm după ea tot așa de mult?

Se uită la mine ca și când eu ar trebui să am toate răspunsurile la problemele universului. Și nu le am. De unde pula mea să știu eu tot.

-A făcut mama voastră rezervare la restaurant, tăceți și mâncați, ce atâtea comentarii.

-Nu puteai sa mergi la ăia care fac shaorma mai bună și să …

Mă dor portjartierele ochilor de la cât de dați peste cap îi am. Ia uite, bă, dai pisti 100 de lire și tot cârcotesc…

Mdeh. Mă gândesc că pe de o parte si copilul dreptatea lui. Cam așa e, nu pot să justific asta altcumva decât ca pe o plimbare scumpă. Cu vremea asta câinoasă de tranziție la noapte, se termină ziua înainte să se termine munca și nu ai unde și de ce să te plimbi aiurea, dacă ar ieși vreunul din casă, trage soția de noi că de hoituri. Așa că asta e.

Pe de altă parte bănuiesc cam asta e problema când mănânci prea bine acasă. Ba îți gătește o bunică, ba alta, ba îți face bunică-tau grătar, bă tac-tau, ba gătește mă-ta, zici că sunt la concurs.

Ajungi la cârciumă și îi judeci pe aia poate cam aspru, cu cuțitul de la MasterChef.

La restaurant vin tot felul de oameni. Nu toți cu aceleași standarde și posibilități. Pentru unii probabil că e beton.Alți copii probabil că își vor aduce aminte de masa de la restaurant, când au mâncat așa de bine, față de ce le gătește mă-sa și ce au la școală. Probabil banii părinților lor vor fi mai bine cheltuiți. Erau acolo unii care se bucurau la o schemă de-a ăstora de tip Ikea. Plătești un pahar să îți faci cate refilluri vrei de la automatul de cola. Ai mei strâmbă din bot că nu au limonadă naturală și astea. Că merge și suc de la Fentiman’s , botanically brewed and shit, dar mna. Unii ar zice că-s ifose. Eu incerc să nu zic nimic.

Până la urmă ,răspunsul e orice altceva decât că suntem la restaurant “pentru mâncarea bună”, dar problema e când te întreabă copiii și când pui in balanță situația cu cea de cu 4 ani în urmă.

Nu am mai fost la cârciumile alea din link de multă vreme și poate ar trebui, pentru o comparație like for like. Nu cred că restaurantele alea sunt mult mai bune decât ăsta.

Nici copiii nu mai sunt ăia. In 4 ani ne-am schimbat noi, darămite ei. Poate ne-or fi crescut nouă pretențiile. Poate lor, poate restaurantele gătesc mai prost. Poate pandemia ne-a învățat pe toți să gătim mai bine. Poate că e pentru că anul ăsta copiii au mâncat la restaurante prin Suedia, Germania, Belgia, Spania , Ungaria cred că și Romania, nu musai cele mai ieftine. Copiii nu au simțul rezonabilului , uneori. Să știe că locuim aici în momentul ăsta și pe aici cam astea sunt opțiunile, nu e vina englejilor că experiențele noastre culinare s-au îmbogățit in ultimii ani semnificativ în timp ce economia lor se micșorează.

Și totuși, copilul nu s-a plâns că au mâncat mai bine in Spania , sau alte țări. Ci că acasă. Iar pe asta nu prea o pot apuca de partea curată, s-o scutur și să ne învelim un pic in modestie.

O avea și copilul dreptatea lui.

2 Replies to ““Pai atunci, de ce mai mergem la restaurant?””

  1. Eu am citit ca voia copilul o shaorma. :)))

    Lasa bre sa faca ea rezervare data viitoare, sa caute recenzii la restaurante meniuri #empowerment dupa tu critici si platesti ca na, nici chiar asa 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.