Românii sunt hâtri. Mai ales moșii. Și îmi fac scarba, în hatrosenia lor. Cum pula mea am ma eu bulan numa’ de dubioși! Zici ca ii atrag, sau ceva.
Stau în spatele unui moș cretin, care se crede hâtru. Urăsc cuvântul hâtru.
În literatura era folosit pentru a defini personaje cu simțul umorului, de cele mai multe ori negru(wannabe), care faceau haz de necaz. Dar când citeai “glumele”, realizai ca-s niște bășini expirate de țărani prosti. Și ca personajele erau niște țărani proști, care i-ar putea amuza doar pe niște țărani și mai proști.
Bineînțeles ca de cum îmi exprimam o astfel de părere, cum eram privit ca un țărănoi grobian care nu apreciază hâtrii literaturii romane și “3”, ce pula mea.
Moșului i-as fute una în ochi sa își vadă de treabă și sa ma răzbun pentru toate cărțile românești proaste pe care le-am citit și pentru toți hâtrii pe care i-am îndesat pe gat cu scarba, doar ca numai în România poți sa bați pe cineva și sa nu ți se întâmple nimic. în plus, încerc sa devin un om mai civilizat, nu sa redevin o lichea. Ma uit pe geam.
Vine cu un bagaj gros ca un acordeon și se mira ca nu ii încape în sertarul de deasupra scaunului. Zice ca “au micit ăștia sertarele”.
Îl întreabă pe unul dacă îl lasă pe el la geam, gen pe locul F. 18F. Îl lasă asta. Pe urma vine alt pasager și se plânge ca n-are unde sta. Pai normal ca nu are, ca moșulică și nevasta-sa nu au de fapt loc pe partea cu DEF, ci ei au 18A,B.
Stewardesa îl citește ce om e și nu îl mai muta. Eu l-as fi mutat în șuturi.
Se așează, apoi se ridica și cere voie celorlalți pasageri (nevasta-sa și încă unul) , ca mai vrea sa pună el ceva sus, ca ii e cald ( geaca, gen).
Se ridica, deranjează lumea, apoi o întreabă pe stewardesa dacă nu poate sa facă frig. Poate, da’ mai încolo.
Eh, tre’ sa-i spună el ca voia sa se dezbrace, dar dacă face frig nu se mai dezbracă. Și trebuie sa o și “liniștească ” ca nu avea de gând sa se dezbrace de tot.
Gen, sa-mi bag pula în glumele tale ba moșule, stai jos ca nu ii mai pasa nimănui dacă te dezbraci de tot, sau nu. Nici lu’ nevasta-ta. Dacă nu puți a mort e suficient. Te suportam.
Da’ nu, nu sta jos. O întreabă în care parte merge avionul, ca un retardat alzhaimerist…
– Aaaa, deci suntem în coada? Nașpa, coada se rupe prima.
Nimeni nu rade nici nu se îngrijorează.
-Pai nu știți, doamna, ca la câine coada se rupe prima?
Ii spune doamna ca poate azi avem noroc.
Norocu’ ma-tii, stai în pula mea jos odată!
Mai face doua glume de la 1918 și sta jos.
Și de jos continua sa fie el cacat cu moț de cate ori trece vreo stewardesa pe lângă el. Ba ca e lumina prea întuneric și nu vede sa citească, ba ca sa ii spună el un banc cu avioane de pe vremea lu’ Coandă.
Ba, zău așa! Cat de terminat sa fii sa crezi ca știi tu un banc cu avioane pe care stewardessele nu l-au auzit.
Da’ alea ce bancuri crezi ca știu? Cu moși?
Frate, genu’ de om care se tine scai de te face sa te blestemi ca l-ai băgat în seama, de când îl vezi te uiți în partea opusă și te faci ca nu îl auzi, îți scuipi în san și-ți zici ca pentru tine: Bah, dar nu mai mori odată?
Genul ala de mos de care am sa devin eu. Eh, p-astia i-as bate!
Ma uit la el în timp ce scriu, ca Victor Brauner în timp ce picta Autoportretul cu ochiul scos.
