/Meriva> Veșnica ei pomenire

În care trag linie și-adun, sau scad. Nu, n-a murit, a cumpărat-o un vecin.

Dar nu asta e important. Nici cu cât am vândut-o 1800 de lire.

E important că am dat 3200 pe ea adusă acasă și după 4 ani tot am luat 1800 pe ea.

Sigur, am băgat cam mult în ea în ultimul an dintr-un singur motiv. Nu am vrut nici de-al dracului s-o dau la niște samsari ca part exchange, sau la unii care o iau pe nimic, șterg un pic petele de ulei și o vând altuia tot la prețul ăsta pe care l-am încasat eu, sau poate mai mult, fără să facă nimic la ea.

Nu vreau eu așa. Sunt român din ăla care nu vrea să câștige middle manii ăștia nimic. Să nu existe, mi se rupe. Adicătelea n-am făcut asta pentru profit.

Chiar și așa:

Costul rabletei ( ce-am dat pe ea minus ce-am luat) + toate operațiunile mecanice/ service / reparații ( am exclus taxe, asigurări, combustibil ) – a fost de suma oripilantă de 2725 liroaice în 4 ani. 4 ani și circa 18k mile, ca să fim preciși, că nu prea am mers mult cu ea. Circa 9.46 lire la suta de kilometri, costul tărăboanței. Fără taxe si combustibili, doar deprecierea și maintenanța ”assetului”.

Cea mai ieftina mașină pe care am deținut-o în viața mea. Și am vândut-o în stare BUNĂ de funcționare, fără să mă trag pe cur la preț. Un pic despre vânzare.

Am pus-o atât pe autotrader cât și pe facebook market place. M-au contactat mai mulți pe facebook – unii au venit de am făcut și probă, dar de cumpărat a cumpărat-o un vecin, efectiv stă la 50m de mine, care a văzut-o pe autotrader.
Efectiv am scăzut prețul mașinilor ăstora pe autotrader, cu anunțul meu. Când am pus-o eu era cea mai ieftină automată diesel, la 2499 de lire. După două zile am lăsat-o la 2300, după încă două la 2200 și acolo a stat, după care au început să scadă și prețurile altora. Buba mea e că rableta avea deja kilometrajul sus, de tot, ajunsesem la 122k mile. Pentru UK asta e cam mult. Nu e ca în România unde d-abia de acolo zici că are rodajul făcut.

Am impresia că în perioada asta prețul rablelor e în scădere după creșterea nebună de anii trecuți.

Cei mai mulți mă sunau să-mi spună că îmi dau ei 1500 pe loc, banii cash, samsari de târg de Câmpu Mare. Inițial m-am purtat civilizat, pe urmă, alora de pe marketplace le vedeam moacele de africani cu jegul între degete ( nu o spun peiorativ sau rasist, chiar aveau jeg între degete pe pozele lor de pe facebook) și i-am luat direct la pulă. Facebook Marketplace ăla e o cloacă la fel ca facebook – dar pentru ce contează , cred că se vinde mai bine decât pe Autotrader. Am avut și pe ăla oferte de 1800, cu unii am zis că m-am întâlnit cu alții ba nu am avut eu timp, ba ei. Că e și ăsta un factor, plm.

Am pus anunțul pe net ca gogu nepriceputul , cu toate bubele estetice, cu menționat că mai scapă ulei, când au venit , care au venit să se uite le-am arătat eu ce și cum , ca să n-avem vorbe cu ”m-ai păcălit” – am venit în țara ăstora să îndrept imaginea romulanilor. Pe banii mei. Oarecum…

Că nu știu dacă o să mai am vreodată vreo mașină atât de ieftină – foarte probabil că nu.

Băi, nu pot s-o recomand pentru nicio calitate specială, că motivul pentru care am cumpărat-o e mult prea de nișă să intereseze pe cineva, am mai zis eu p-aici ( mare pe interior și mică pe dinafara), e și diesel nu prea poți cu ea prin Londra, dacă ai vrea ( adică poți dar plătești aroganța) , dar nu am ce să-i reproșez, ăla de-a luat-o sper să se bucure de ea.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
8 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Dan
Dan
1 year ago

Facand abstractie de articol, nu pot sa trec de screen-shot-ul ala. Sa inteleg ca tu ti-ai facut un app pentru a socoti cheltuielile masinii? La prima vedere, asa pare. Nu e doar un excel cu background fancy, ca acolo apar butoane de “edit” si icoane cu leduri verzi. Daca da… 🙂

Catalinx
Catalinx
1 year ago

Am inceput acum o mie de ani ( prin 2010 ) o aplicație de tip ERP. In PHP/mysql , un pic de JavaScript. Începută a rămas. La momentul ăla visam să îmi fac propriul meu SAP. Dar modulele dezvoltate au rămas oarecum funcționale și când mai am poftă mai pun câte ceva. Îmi adaug costuri cu privire la chestiile care mă interesează și când e cazul extrag rapoarte . Tot vreau sat mai adaug chestii din astea de epoca noastră cu automatizări and shit. Dar nu am timp. Din păcate, că trebuie să programez alte scârboșenii pentru unii care mă… Read more »

Stropic
Stropic
1 year ago

2000 si ceva de intrari in 13 ani? Asta da zgarcenie :)))

Totusi, ai fost ordonat cu destule chestii.

E greu automat, si sa convertesti extrasul bancar in intrari mi se pare aproape imposibil. Bine, banuiesc ca poti la utilitati supermarket etc, dar dupa cum faci sa diferentiezi Tesco de cumparat rosii si Tesco de cumparat cauciucuri?

Sincer, cred ca e o mega piata pt asa ceva, si multi ar plati lunar pt asta, inclusiv eu. 😀

buntzi
buntzi
1 year ago

aplicație de tip ERP

Nu știu ce înseamnă asta sau ce reprezintă, dar foarte interesantă abordarea cu “aplicația” aia. Singura chestie pe care aș spune-o ar fi că poate nu-i nevoie de 4 zecimale la câmpuri care se referă la bani, având în vedere că 0.01 e cea mai mică subdiviziune.

Catalinx
Catalinx
1 year ago

@Stropic – nu e deloc imposibil și doar relativ complicat ,in sensul că ia niste timp de implementat soluția aia. Problema e timpul ăla, că nu îl am. Și nu cred că nu mai poate piața de așa ceva. Revolut îmi face sumarul ăsta automat, doar pe tranzacțiile din contul lor. Aș putea să le dau acces la toate conturile și să îmi facă la tot ce cheltuiesc ( PSD2), dar nu vreau nici picat cu ceară, ăsta e și motivul pentru care îmi fac eu, nu vreau cu cloud și plm. @buntzi: Vine de la “Enterprise Resurse Planning” ,… Read more »

Stropic
Stropic
1 year ago

Pai nu, Revolut face sumarul fix cum ziceam eu, per bp, ca sa zic asa. Open ERP nu stiu, dar banuiesc din E-ul ala ca nu e facut pt utilizatori casnici. Adica nu vreau un al doilea job sa mentin datele, vreau automat. Eu as fi avut nevoie de categorii definite de mine – casa, masina, vacante, pantofi, etc. Hai sa zicem ca faci tu niste munca initiala si pui categorie la fiecare bp – de la furnizorul nu stiu engie, se duce mereu la utilitati. Perfect. Doua probleme: 1. Cum diferentiezi per produs? O sa imi mute din factura… Read more »

Catalinx
Catalinx
1 year ago

@Stropic Dacă bagi doar facturi din extrasul bancar nu poți . Se trece totul la “grocheries” dacă cumperi de la supermarket. Pentru asta trebuie să scanezi bonul fiscal și să clasifici pozițiile. Se poate și asta. Mă apucasem de dezvoltat ceva mai trebuia de integrat un OCR-izator și evident de lucrat / antrenat clasificatorul ăla . Că fapt divers am lucrat la un astfel de proiect de identificat facturile corespunzătoare plăților folosind textul de referință al plății , acum 11 ani, in SAP :). Era ceva legat de EBP ( Electronic Bank Payments ), de dinainte să lanseze SAP modul… Read more »