Multiculti

Vine un copil cu alti copii la sleepoveruri si plm.

Pana acum au venit niste fete de care nu imi prea place, ca nu mananca romaneste, nu stiu condimente decat sare, nu stiu nimic. Normal – care mai cu bunici si origini din Tara Galilor, Irlanda astea.

N-ai cu cine. Le-a gatit mama sotiei șnițele ( ăstea le plac tuturor), am mai facut o vită la grătar, astea.

E un subgrup de copii care îi mănâncă mâncarea la școală alui meu. Nu i-o fură, îi dau notă să vină cu mai multă și le gătește și le pune pachet, ba soacră-mea, ba soția, ba eu ca la clacă. Pizza, sarmale, ardei umpluți, rață cu varză, șnițele, plm…

Nu mănâncă toți de toate. Acuma au venit copii cu origini în Japonia și India.
Oficial ca să facă binging pe Netflix weekendul ăsta.

De ăștia îmi place și nu prea. În sensul că înfulecă sarmale. Nu prea că eu nu știu dacă mai apuc, că japoneza a cerut 3 sarmale și a mai vrut două pe urmă.

Am mârâit eu un pic, că a trebuit să facă soția sarmale doar din carne de curcan; normal face din carne de porc sau porc și curcan, cu niște slană de gust cu astea.

Dar na, în India ca în india, nici grătar de vită nu pot să fac, că nu se cade să vină prietenii copilului la tine și să-ți bați joc de ei. Adică se poate, că îmi treg genul de miștouri nesimțite prin capul ăsta sec de țăran, dar dacă părinții mei s-au purtat exemplar cu colegii mei când eram spre adolescent așa….nu prea îmi vine.

Post Scriptum, că articolul era scris în avans – mi-au cerut să le duc și la șaormărie ( nu e ca în București, dar am găsit niște tuci cinstiți aproape ) , că nici de aia nu știu.

După aia le-a făcut duminică și pizza soția că na, meniu complet.

Și ghici ce , beau Tymbark, că așa vor, eu nu cumpăr din ăsta – dar copiii vor să fie est-europeni cinstiți.

Le întreabă soția : – Are you hungry?

– Always.