Vrăjeala politică zice:
Corect se spune așa – s-a furat și anul ăsta, și acum n-ai ce să mai faci, deși soluția ar fi anulat și
de la capăt, dar nu stă nimeni după ei, hoțul neprins păcălește educația și anul ăsta.
Oare unde or fi ajuns subiectele ălea. Nu știu dacă e vreo legătură cu ceva, dar e mișto harta.
Care locuiți în GR, CS, CV, HR, TL, TR, CL, DP, AR, mutați-vă, taică, de acolo, că nu stați bine. Mai bine trageți media în jos prin alte părți. Nici subiectele furate nu ajung acolo se pare.
În România e nevoie de un AI care să decidă el în ultima clipă ce subiecte dă și să le transmită prin internet cu 10 minute înainte
de începerea examenului.
Nu contează câte niveluri de protecție sunt, dacă absolut fiecare nivel e corupt și la fiecare nivel se fură, cu cât mai mulți paznici, cu atât mai mulți hoți.
După aia ai alți handicapați care încearcă să compenseze , anulând lucrări pe bandă rulantă că au văzut ei că elevii ăia au scris cuvântul ”de” -pe următorul rând, pe motiv de ”semn”.
#Sămbagpula trăim într-o țară de retardați, dar asta știam, ce mi se pare frapant e că retardații ăștia, în general sunt obișnuiți cu furtul, că
de aia știu și ei cum e cu semnele, cu astea, că semnele erau o chestie
de pe vremea
de dinaintea vremii mele.
Ce nu știam e că trăim într-o țară unde profesorii sunt hoți, retardați, paranoici ȘI BULANGII pe deasupra.
Da, toate la un loc, nu le amestec, efectiv aceiași profesori au, în general manifestări și personalități schizoide, că unele nu-s compatibile între ele. Retardați înțeleg că pot fi tot timpul, dar uneori sunt hoți, alteori paranoici și alte ori efectiv niște căcați împuțiți.
„Trebuia, de fapt, „Examenul Național de Bacalaureat”. Mulți au scris pe primul rând și le-a anulat lucrările, ceea ce nu mi se pare corect. Adică se consideră semn că ce? Că am pus „de” pe primul rând și nu pe al doilea rând? Adică mi se pare stupid. Orice chestie de asta absurdă se consideră semn… Sau dacă îngroși o literă. Și ne-a anulat lucrările. De ce?”, a spus un alt absolvent afectat de decizia comisiei de examen.
( a uitat să pună ”de ce” pe rândul următor – pușcărie)
Cum pula mea să anulezi 70 de lucrări pentru unde a încăput cuvântul
”de” . Bineînțeles, că nu în primele minute, că le-a luat ceva timp să o apuce pe panta asta logică și să găsească ei ”semnul” din lucrari.
Efectiv nu pot să îmi imaginez cum ajunge un supraveghetor la ideea asta – coaie, prepoziția de e un cuvant suspect, la final
de rând. Sunt curios cum au stabilit asta și cum au ajuns la concluzia că trebuie să anuleze 70
de lucrări – dacă chiar era un semn, asta se întâmpla în mai multe săli și ăia aveau TOȚI BLAT, caz în care corect este înființarea unei comisii, dacă nu există una, notarea suspiciunilor și urmărești firul – unde ajung lucrările ălea la corectat. Sunt toate la același profesor? OK, se recoretează pe urmă, dacă se constată abateri ăla trebuie jupuit, anchetă și dacă participanții sunt complici -> anularea BAC-ului complet pentru respectivii.