Două vinuri , unul local și unul nu

Am cumpărat demult o sticla de “Negru de Drăgășani” de la Avincis. Nu e pe toate gusturile și asta ar fi nota principală, dar din păcate nu e numai atât.

Avincis e brandul familiei unui domn, Valeriu Stoica, probabil cunoscut că a fost ministrul justiției într-o vreme .

Soției nu ii place deloc. S-au văitat și de dureri de cap, după gen 150ml , nu bem ca porcii.

Eu nu, până în seara când am băut ultimul pahar – dar cred că au fost de la sudură – altă poveste.

Altfel, dacă îți plac vinurile un pic aspre, cred că ar merge cu ceva carne mai grea.

Oricum, am băut o dată Negru de Drăgășani, tot de la Avincis și era altfel, aducea un pic a Novac, de aia și l-am cumpărat. Nu mai e cazul, nu știu ce s-au întâmplat.

Nu mai recomand. Și cred că cel puțin lotul ăsta a avut o cantitate mai mare de sulfiți; noi suntem un pic sensibili la astea.

In altă lună am incercat altul , mai pe sezon, roze să meargă la frigider, unul mai tezaur ghiaur așa. Mai mult cuvinte decât gust.

Nu e rău, e ușurel, de vară, nu prea alcoolizat , 12 grade, merge rece, fără efecte adverse, dar nici pe ăsta nu îl recomand pentru ceva, decât dacă ești undeva și nu ai altă opțiune mai bună. Nu e acid, nu e prea sec , se poate bea singur, asta mă cam interesează pe mine, că la ora la care beau vin, nu mai vreau să și mănânc.

5 2 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments