Declarația din articolul ăsta: ”Ambasadorul Israelului în Franţa, Raphael Morav, a admis sâmbătă posibilitatea unui eşec al serviciilor de informaţii israeliene”
I-auzi, plm, Mossadu’, mă? Ăia care știu ce scriu din momentul în care tastez ”Israel”?
Bibi al lor are niște probleme cu legea, se tot adună și e tot mai greu să scape de ele că tot protestează lumea, că de ce abuzează în gură justiția. Că vrea să schimbe și el legile justiției, să fie bine ca să nu fie rău. Omul e acuzat de fraudă, corpupție și înșelarea încrederii. E pă ele bine de tot.
Problema e că, să mai facă un guvern s-a aliat cu unii care sunt un pic cam prea de dreapta – știți voi cum sunt partidele ăstea cu oglinda din stânga lipsă.
Treaba asta nu a rămas fără ecou – opoziția s-a ridicat, și a luat-o cum te aștepți pe stânga, mingea la Meretz ( progresiv zioniști) – când auzi zionist, înlocuiești un pic cu ”extremist”, sau ”far”, dacă gândești în engleză. Au pierdut ei alegerile, dar s-au ținut tot 2023-ul de potlogării, organizat proteste enervante ( mai ales pentru Bibi), poza mai jos e făcută de corespondentul meu în teritoriu prin iulie – era cam greu de ajuns la birou, că n-aveai loc de ăștia.
Și ăștia sunt pe o parte mulți și nu mai tac, pe de alta ai lui Bibi sunt cam pe dreapta, cum am zis.
Scăparea asta e cam mare și, știi cum e, când e scandalul mare, populația își mută atenția la alți dușmani.
Sigur, ce se întâmplă e teribil, eu am tot călătorit în țara aia, nu am mai fost în ultimii ani că a venit covidul și pe urmă au stat prea tare de aruncat burlane, și tot timpul a fost o tensiune, mai era un atentat, mai două rachete ( sau mai multe), mai niște raiduri ale aviației israeliene după care se potoleau și reveneau la tensiune.
Dar acuma au sărit un pic calul.
Netanyahu are în curtea lui niște sute de victime și peste 1000 de răniți într-o zi.
Desculții ăia din Gaza nu-s în stare să cucerească Israelul, îi joacă în picioare armata israeliană ( din nou) în maxim două săptămâni – așa cum și trebuie.
Și asta e , că până aici, bănuiesc că e și jocul lui Netanyahu, care zice că se răzbună puternic de tot pe desculți. Fără îndoială că ăia n-au multă minte, dar eu cred că ei de fiecare dată ridică nivelul ostilităților în speranța că li se mai raliază și alții – iar de la și alții nu știi niciodată la ce să te aștepți.
Cum ar veni, doamne ajută să-și vadă restul de treabă, armata israeliană să facă din nou curățenie, să alunge babaul de sub paturi și dea cu șprei și să plece acasă din nou, Netanyahu erou, astea.
Că dacă nu, nu știm.
Cred ca gameplayul e ceva mai complicat decat ce ai expus. Sa nu uitam ca Hamas e backed up by Iran, care la randul lui e backed up by Rusia. Iar Putin doar ce si-a aratat suportul pentru Palestina. In timp ce Biden si-a aratat suportul pentru Israel. Oare o sa fie o Ukraina2? Asa cum unul fresh vede situatia, da jidanii au dreptul sa se duca sa niveleze Gaza dupa asta. Dar conflictul e ceva mai vechi si dreptatea nu e chiar asa de clara : https://m.youtube.com/watch?v=iRYZjOuUnlU E cam ca rusii care s-au mutat in Ukraina apoi zic ca… Read more »
ohh wait.. unde mai pui ca tipa aia era nemtzoaica se pare…
https://twitter.com/bhadrauli/status/1710903830345617908
Dintr-un motiv pragmatic, vorba ta, sa ajute zeii sa faca aia curatenie, Netanyahu erou, si sa isi vada de treaba Iranul, nu cumva sa se implice. Dintr-un motiv partinitor, parca as prefera sa traiesc in jurul evreilor, nu al palestinienilor. De fapt, nu parca, ci sigur! Asa ca tot cu “sa faca aia curatenie pe acolo” Dar, daca ar fi sa analizam rational… cum a zis si cineva, dreptatea nu e clara, conflictul e vechi. Ce inteleg eu e ca acolo erau maimutele alea desculte, ca acolo era casa lor. Au fost fututi ba de egipteni, ba de britanici, apoi… Read more »
Pai nu are nicio treaba cu dreptatea, au toti ( prea multi ) mainile pline de sange ca sa mai vorbesti de dreptate si autoritate morala bazata pe istorie.
De fapt, cred ca e pagubos sa te tot uiti in spate, un fel de cine a fost primu’ in Ardeal pe steroizi.
De fapt, cred ca e pagubos sa te tot uiti in spate, un fel de cine a fost primu’ in Ardeal pe steroizi. Eu cred ca daca ti-ar confisca careva maine proprietatile ti-ai aduce si tu aminte de ei. :)) poate nu peste 2000 de ani, dar peste zeci de ani da. Nu stiu daca pune lumea problema atat de istorie de care a fost primul sau de “m-a dat afara din casa si am ajuns pe drumuri cu toata familia mea”. Cred ca o iau mai personal oamenii tocmai ca nu vorbim de daci si romani, vb de daca… Read more »
Eu cred ca daca ti-ar confisca careva maine proprietatile ti-ai aduce si tu aminte de ei. :)) poate nu peste 2000 de ani, dar peste zeci de ani da. Cu siguranță. m-a dat afara din casa si am ajuns pe drumuri cu toata familia mea”. Cred ca o iau mai personal oamenii tocmai ca nu vorbim de daci si romani, vb de daca mai locuiesti unde locuiai pana acum sau nu. De acord, iar asta e o problema reală găgată sub preș în Israel și scuzată cu alte istorii și situațiile personale la momentul ăla. Ce spun e că (încă)… Read more »
De acord, iar asta e o problema reală găgată sub preș în Israel și scuzată cu alte istorii și situațiile personale la momentul ăla. Nu stiu daca scuzata cat pe ideea “fie la ei acolo” – o varianta de a scapa de ei din occident mai elegant, ca poate chiar era casa ta confiscata – sau cumparata la pret de nimic. Nu știu dacă poate exista justiție în situația asta, nu cred. Pana la justitie, care da, nu mai poate exista, ar fi putut poate sa le ofere alternative mai bune decat sa ii incolteasca practic sa lupte. Ca si… Read more »
Daca vorbim de justitie si corectitudine, n-as zice ca e relevant cine a fost primul acum 2000 de ani, ci populatia majoritara dintr-o regiune si istoria ei recenta. Iar populatia majoritara ar trebui sa aiba dreptul la autodeterminare. Un referendum ONU la modul “ba, voi astia de aici, va inchinati la zeul vinului, vorbiti limba vineasca si va spuneti vinari. Inteleg ca nu va convine ca sunteti sub autoritatea berarilor, care se inchina la zeul berii si ca aveti ura pe ei. O sa facem un referendum, ca sa decideti daca vreti sa aveti tara voastra, granitele fiind astea. Nu… Read more »
Poate o solutie ar fi ca Gaza Strip Poate. Insa pana acuma insa ai civili multi macelariti in atentat in Israel – tot poporul calare pe emotie si vrea razbunare – de inteles. Palestina condusa de o organizatie terorista, aia nu-s acolo sa ofere o viata buna Palestinienilor pe care ii conduc, au un pic alta agenda. Nici măcar diplomația palestiniană nu trage în direcția asta – ei sunt că vor libertate, ce fac e justificat, evreii să plece unde or vedea – probabil or să treaca prin Gaza în drumul lor de plecare și or să-i ia pe ăia… Read more »
cum ti se pare “prezentarea” asta a situatiei?
https://twitter.com/Ike_Saul/status/1711780282725011520
Mi se pare un evreu care iși susține și motivează cauza cu ce poate. Ceva previzibil în orice context, imperios necesar pentru ei, în situația curentă.