Palestina nu e Ucraina și cu asta nu-s de acord.

Nu că m-ar fi întrebat cineva sau poate nu am auzit telefonul că era pe vibrații, când m-or fi sunat aia de la UE să mă întrebe dacă aș dori poate totuși să continue sprijinul Palestinei , in ciuda celor întâmplate.  Așa cum au și decis și pare un drum repetitiv din care Uniunea nu învață nimic.

Poate că au fost persecutați de-a lungul istoriei medii , în ultimă sută de ani , cât și foarte recent, de Israel.

Fără îndoială că situația umanitară e critică și era critică și înainte de toată scârboșenia asta.

Fără îndoială că au nevoie de ajutor. Dar, vrând ne-vrand Uniunea Europeană sponsorizează terorism și eu cu banii mei, dacă aș avea de ales nu as face asta. Serios, că îmi vine să dau cu basca de pământ și îmi era cumva mai tolerabilă ideea dacă îmi spuneau că o să se ducă banii ăștia toți la Ciolacu, sau la altcineva din PSD , că au ei o schemă.

Că până una alta România e un stat corupt, plin de potlogării – dar nu e un stat condus de teroriști. Și diferențele de necivilizație sunt enorme.

O parte a vinei pentru izbucnirile ăstea vine din faptul că terorismul este sponsorizat  .   Regiunea este guvernată de un regim recunoscut de uniune drept terorist. In același timp,  Uniunea Europeană le dă ălora bani pentru programe administrate de teroriști, sau sub influența lor.

Când s-au scumpit gazul, curentul și petrolul în urma atacului Rusiei în Ucraina și a consecințelor, am achiesat la faptul că plătim energia mai scump, în ideea că e pentru o lume mai bună,  în care legea pumnului mai mare nu prevalează. Bine, a fost pentru profitul companiilor de energie, dar ce să faci.

Eh , in cazul ăsta premisa e deja dificilă. Plătim benzina mai scump pentru privilegiu de a avea terorism profesionist, care ne oferă spectacol de calitate la televizor. Așa da.

Europenii nu au învățat nimic din greșelile lor de ajutat cerșetori cu o agendă ascunsă.

Din păcate.

Nu zic să nu fie ajutați. Suntem creștini proști ( inclusiv ateii ) și este în natura noastră defectă să fim mama răniților. Dar aia au zis că ei vor cu liga arabă, ăia au alte valori , să îi ajute arabii – că se întrunesc zilele astea și arabii chiar scot banii din pământ și nu numai atât, dar îi scot cu țârâita să nu li se devalorizeze aurul ăla negru dacă îl scot pe tot odată. Eh , să vândă niste petrol și să ajute și ei. Dacă tot sunt frații lor.

5 3 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
4 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
0040
0040
1 year ago

EUropenii mai ales ar trebui sa se trezeasca dracu la realitate din liberte, egalite, fraternite.. pana nu ajunge si Europa un cuib de jihadisti. Nu stiu cum poti sa fii neamtz si sa vezi adunaturi de musulmani pro-Palestina, sarbatorind la tine pe strazi in Germania crimele random ale Hamas, printre care omorand si cetateni germani lol : https://m.youtube.com/shorts/0CxfvGJqVdU Astia trebuiau trimisi inapoi in Gaza de urgenta cu prima. S-au gasit marinimosii astia de prin UE sa ajute pe arabeti. Dar din statele alea de se scalda in bani de pe urma petrolului, de ce nu sar alea sa-i ajute si… Read more »

Stropic
Stropic
1 year ago

Lol pai asta fac dintotdeauna.:))) nu e ca si cum e primul atac terorist si si-au aratat adevarata fata.

Acum cativa ani au facut tot asa, prin 2014 la fel…acum ce difera e numarul, in rest au procedat fix dar fix la fel, intra in israel, omoara pe care apuca si iau ostatici.

Fery
Fery
1 year ago

https://www.eeas.europa.eu/delegations/palestine-occupied-palestinian-territory-west-bank-and-gaza-strip/eu-renews-its-support-palestinian-people-%E2%82%AC2248-million-assistance-package_en?s=206

The EU remains a steady supporter and one of the main donors of Palestinians. It foresees to provide up to €1.152 billion in financial support from 2021 to 2024.

asta era darea de seama de anul trecut. cam multi bani.

Catalinx
Catalinx
1 year ago

Cam, da. Am citit și eu foaia aia.

This package includes €145.35 million to support the Palestinian Authority in the payments of the salaries and pensions of civil servants, the social allowances to vulnerable families,

Palestinian authority in cazul și situația Gaza, e Hamas. Le dai teroristilor bani de pensii și salarii. Iar ăștia, pentru că nu sunt corupți chiar până în măduva oaselor și justifică salariile și pe urmă te plângi că vai, dar nu se poate . Ete pula nu se poate, după ce i-ai plătit să facă ce fac, că gratis nu mai muncește nimeni.