Metro Bank, probabil pentru ultima oara?

Că ce e bun trebuie să dispară – ăștia nu mai sunt așa buni de ceva vreme, dar culmea, după un număr de telefoane la ei , în care îmi spuneau că nu pot să îmi rezolve problema , că e musai să mă controleze ei că nu știu ce, rămas calat pe tema asta am vrut să fac un ultim transfer către un cont nou, adică să golesc din bani în buzunarul unui furnizor nou.

Ca în viață a mers la ultima cheie și am zis că hai, mă , să le mai dau o șansă, adică mie, că mi-era lene să închid contul și de pe atunci, cred ca iunie? a mers nederanjat contul vieții și merge si acum și va merge pururea și în fine, nu cred că chiar așa de a la long, că s-a hodorogit de tot banca ăstora.

Treaba nu merge chiar ca unsă cu economia, joburi, rate prin UK, iar ăștia nu-s chiar protejați, au avut deja ceva probleme prin 2019, acum au niște probleme mai mari.

Ei au avut intenții bune, citez:

Its founder, American Vernon Hill, said at the time that he wanted to do things differently: so the bank offered customer-friendly perks like opening its doors seven days a week and even putting out water bowls and dog biscuits for customers’ pets.

Și chiar au făcut anumite lucruri diferit, program prelungit în weekend la birourile fizice, comisioane mici, în fine, nu chiar rău, din punctul de vedere experiență client, comparativ cu alte bănci.

Dar au intrat un pic in nevoie de cash și au plecat cu cerșeala la investitorii primăverii, care nu vine prea curând în UK. Nevoia de cash a izvorât din faptul că operează la limita capitalului. Au primit. Ai putea spune că le-a trecut glonțul pe la ureche, dar nu prea. Problemele lor vin din asseturile de ipotecă. Împrumuturi și o să tot fie din astea, iminent și pe la alte bănci, dar ei sunt mai mici.

Există pericolul ca scăderea imobiliară să scuture niște bănci , iar Metro e printre candidații probabili.

Ei se laudă cu 2.7 milioande de clienți care adună 15.5 miliarde de lire în depozite. De unde rezultă că clientul mediu are 5,750 de lire în contul Metro. Da, ce să zic, niște bogătani, mai mult decât țin eu și cred că și soția la ei, știi ce zic? Aia e piața lor, dar ăștia în UK nici nu prea țin bani în conturi, niște săraki.

Prin comparație, Natwest, care nu e cea mai mare bancă din UK ( nu am cont la ei, are soția pentru creditul la casă) are circa 19 milioane de clienți și 450 de miliarde, în depozite – anume clientul mediu are pe la 23,684 lire în contul de NatWest. Nici asta nu e cea mai de bogați.

No, concluzia e simplă – banca asta Metro e mică și bunicică pentru săraci ca mine ( că de aia am cont la ei) și operează cu cash puțin din depozite. Cât o mai ține, nu știu, dar nu cred că este ultima salvare de la bucluc. N-aș paria pe bursă la ea, să dea domnu’ să mă înșel că mi-e lene să închid contul.

5 2 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments